Da, ecologismul este o religie...

Întrebarea generică „Religie cu înlocuitori“? naşte confuzie. Ce să înţelegem? Este vorba că într-o anumită religie introducem înlocuitori sau că înlocuim o religie cu o alta, una tradiţională cu una nouă? În primul caz s-ar părea că profesorul Asma înlocuieşte păcatul strămoşesc cu păcatul verde, sau decalogul poruncilor divine cu setul de norme impuse de ecologism ori, în fine, idealul fericirilor creştine cu un neo-ideal la care visează ecologismul.

În acest sens, şi numai în acesta, ecologismul poate fi gîndit şi trăit ca o nouă religie, cu adevărat planetară. Dar una în care dogma, misticul şi sacrul sînt înlocuite cu norma ştiinţifică. Ca atare, ecologismul nu este doar „un substitut pentru religie“, cum spune profesorul Asma, ci este chiar o altă religie, o nouă spiritualitate din care să se nască un alt comportament al omului faţă de natură.

Naşterea unei noi religii nu trebuie să ne surprindă. Spiritualitatea omenirii a evoluat şi va evolua în continuare. De la cea a omului primitiv, pînă la cea din zilele noastre, fără a exclude, de exemplu, o spiritualitate în condiţiile contactelor noastre cu alte lumi din Cosmos. În acest sens, nu există nici un temei să credem că religiile universale de acum sînt şi ultimele forme de religiozitate şi spiritualitate. Asma ne spune că „ecologismul preia aspectele apocaliptice din naraţiunile religioase tradiţionale“ şi că „ideea aproprierii sfîrşitului lumii se află în centrul credinţei creştine“. Spaima omenirii la gîndul sfîrşitului ei apocaliptic, aşa cum îl vedea Sfîntul Ioan Teologul, profesorul Asma o reînvie astăzi punînd-o în seama ecologiştilor panicarzi, care ar propovădui un alt scenariu apocaliptic determinat de schimbările de climă şi de încălzirea globală. Profetul Ioan Teologul îşi are un analog contemporan nouă în persoana lui Al Gore (Goracolul), fostul vicepreşedinte al SUA. Să-l bănuim pe profesor că ar da apă la moară administraţiilor americane, care refuză, cu obstinaţie, să semneze tratate internaţionale pentru limitarea poluării globale?

O gîlceavă neproductivă mi se pare a fi aceea în care ne întrebăm asupra motivării protecţiei naturii, în manieră oarecum maniheistă: natură pentru o natură aproape zeificată sau natură pentru utilitate? Bunul simţ ne face să spunem că amîndouă motivaţiile sînt adevărate şi reale. Ecologismul trebuie să le aibă în vedere pe amîndouă. A utiliza natura, omorînd-o, este tot atît de dramatic ca a o zeifica fără a o folosi. Totul trebuie văzut prin proporţii, prin reţetă ecologică. Mi se pare că în dezbaterea de pînă acum lipseşte o dimensiune fundamentală, pe care aş fi tentat să o definesc prin vorbele lui Ştefan cel Mare, rostite pe patul de moarte, ca veritabil testament. Dacă înlocuim cuvîntul „Moldova“ cu cuvîntul „Terra“... care nu este nici a mea, nici a ta, ci a urmaşilor urmaşilor noştri... trebuie să ne întrebăm şi altfel.

Ştiind, cu certitudine şi nu numai crezînd, că patrimoniul natural al planetei este strict limitat şi că există deja evaluări sumbre asupra ritmurilor alarmante şi accelerate de epuizare ireversibilă a acestui patrimoniu – energie, apă, floră, faună – nu ar trebui, oare, să ne întrebăm cam aşa: cîte generaţii de urmaşi ai noştri mai pot trăi pe Terra în condiţii impuse de fiecare dintre generaţiile anterioare? O sută, o mie, zece mii de generaţii? A ne face că nu ştim despre ce este vorba înseamnă a ne trăda specia. Ecologismul, cu toate componentele lui materiale, politice şi sociale este singura săgeată pentru viitorul omenirii. Restul sînt paleative de cursă mioapă... pentru că, din nefericire, speranţele omenirii de a importa energie extraplanetară, de a asigura apa necesară vieţii prin desalinizarea apelor marine, de a reîmpăduri planeta, de a stopa dispariţia unor specii de faună şi floră încep a fi percepute ca fantasme de Fata Morgana.
În sensul semnificaţiei pe care am dat-o la început noţiunii de „religie“, ecologismul este o religie în care nu există decît o singură dogmă: viaţa, sub orice formă ar fi ea pe Terra, face parte din natură. Dacă natura moare, moare şi viaţa.

Deismul nu-i pe placul creştinismului întrucît Natura nu poate fi, Ea însăşi, şi Creatorul Ei. Nu este aici momentul de a intra în fundătura ultimei întrebări: cine l-a făcut pe Creatorul din afara Naturii? De necontestat este faptul că realitatea fizică, materială este energie, informaţie şi spaţiu-timp. Nimic din realitatea în care trăim nu poate exista, chiar şi numai în lipsa unei singure componente a acestei treimi-triade. Pînă acum încă nu cunoaştem răspunsuri raţionale la întrebări despre originea şi esenţele elementelor triadei. Da, ecologismul poate fi perceput ca o nouă religie, fără recurs la divinitate, viaţă veşnică, reînviere şi judecată finală. O asemenea religie se naşte greu. Ea este rece, raţională şi, totuşi, cu o componentă emoţională: dragostea de viaţă, de specie. În centrul ei stă un anume fel de zeitate, să o numim Infenon sau Infenzeu, pentru a nu uita că fără energie şi informaţie nimic nu poate exista în spaţiu-timp.
 Prof. dr. Constantin CODREANU
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca

Mai multe