Bucurii nepereche

● Asfinţitul privit de pe Dunga Gorganului, printre sînziene şi margarete pîrguite, în soarele verii; ● Mirosul pădurilor de brad din Retezat; şi toate pădurile lăsate în pace de securea omenească; ● Cerul senin al ţării mele; deşi e acelaşi peste tot, cel de deasupra ţării mele are misiunea de a mai îmblînzi urîţenia lăsată de oameni pe pămînt; ● Pîinea caldă abia scoasă din cuptorul bătrîn al vreunei mătuşi; ● Ridicarea ochilor spre cerul plin de stele al satului, cînd toate stelele sînt la întîlnire; ● Strînsul fînului în verile călduroase, cînd încă nu se inventase codul portocaliu; ● Întoarcerea acasă după o zi de trudă la cîmp; paradoxal, nu te simţi sclav sau exploatat; persistă un sentiment de victorie; ● Cîntatul pe malul unei ape curgătoare; şi plînsul, şi cugetarea, şi bucuria de a fi liberă; ● Un psalm răsunînd divin în înserarea blîndă de pe malul Dunării, la Mănăstirea Mraconia; ● Culoarea şi delicateţea mestecenilor în orice anotimp; ● Bucolic, clopotele vitelor întoarse de la păşune (unde sînt acum?); ● Să privesc monumentele funerare ale morţilor vechi şi noi ai satului; ● Să ascult oameni bătrîni vorbind cu nostalgie despre tinereţea lor; ● Cafeaua dimineţii lîngă Dilema veche de o zi şi un concert de Bach în surdină; ● Mirosul de benzină; ● Plăcinta cu brînză făcută în casă; ● Să sap pămîntul grădinii cu hîrleţul sub un soare nou; ● O carte îndelung aşteptată, dată de poştaş într-o înserare tihnită; ● O scrisoare frumoasă şi adevărată, venită prin poştă de la cineva drag; ● Bobocii de gîscă mergînd legănat pe uliţele satului în ciuda tuturor aviarelor; ● Roiurile de fluturi albaştri explodînd în jurul meu pe cîmpie; ● Zăpada abia căzută, care-ţi scîrţîie sub paşi; ● Şoferii amabili – tot mai numeroşi, cel puţin aici – care opresc la trecerea de pietoni şi-ţi fac semn să treci; ● Să merg pe jos prin Pădurea Slivuţ pentru a vedea zimbrii; ● Casa proaspăt văruită; ● Muşcatele curgătoare şi florile de piatră împodobind curtea şi grădina. ...şi încă multe altele care fac viaţa frumoasă.

Teodora COSTA