Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)

Dilema veche

1) De ce trebuie consumatorii de cultură să plătească o taxă destinată uniunilor de creaţie? 2) De ce e nevoie de o lege nouă pentru o taxă care există şi se aplică deja? 3) Care este destinaţia fondurilor colectate din taxa de timbru? 

● Ion CARAMITRU

1) Dintr-un motiv esenţial. Nu au o garanţie a existenţei structurilor intermediare pînă la spectacol. Bugetul culturii nu permite nici un fel de cheltuială în interesul propriu al artiştilor, ci numai în interesul instituţiilor care pot fi bugetate. Există în zona artistică şi activităţi în afara sistemului public – aşa cum e teatrul independent, de pildă. Am văzut că cei care trebuie să plătească timbrul cultural consideră uniunile de creaţie entităţi private. Ele sînt organizaţii non-profit. Fundaţiile care sprijină creaţia – precum cele din SUA, de pildă – nu există aici. Legea sponsorizării de care facem atîta caz nu e nici ea suficient de atractivă pentru companiile dispuse să pună la bătaie fonduri pentru cultură. Cînd sponsorizezi trebuie să şi cîştigi ceva. Cei 5% din profit – procentul permis de lege pentru sponsorizare – se calculează înainte de impozitare. Or, de regulă, firmele nu vor să raporteze profit. Cel mai fericit caz al unei firme care merge bine este zero. Zero înseamnă plus pozitiv. Pentru că are la dispoziţie o altă lege care îi permite să scape de alte impozite dacă investeşte acest profit în interesul firmei. Practic, nu există nici un debuşeu pentru sponsorizare.

2) Sînt două aspecte importante în acest proiect legislativ. Prima noutate – cea legată de timbrul fizic – a venit din partea Uniunii Scriitorilor. În ceea ce ne priveşte, noi n-am cerut nici o mărire a procentului pentru timbrul teatral, chiar dacă sumele sînt derizorii. A doua noutate e legată de sancţiuni: noul proiect legislativ are dispoziţii clare cu privire la cei care nu înţeleg să vireze către uniunile de creaţie banii din timbrul cultural.

3) Printre altele, pentru a putea finanţa experimente. Sau ateliere de creaţie. Sau festivaluri. Pentru a putea oferi sprijin pentru cei tineri. Sau pentru cei mai puţin tineri: statul a creat premisele pentru ca uniunile de creatori să mărească pensia artiştilor cu 50%. Sînt multe programe concrete pe care UNITER le întreprinde de multă vreme, printre altele şi cu fonduri obţinute prin timbrul cultural: Gala Tînărului Actor, Gala UNITER, Concursul „Cea mai bună piesă a anului“ etc. – toate acestea le face Uniunea, nu statul – şi nici n-ar trebui să le facă statul.

Ion Caramitru este actor, preşedinte al Uniunii Teatrale din România.  

● Şerban ŢIGĂNAŞ

1) Problemele sînt foarte diferite în ceea ce priveşte arhitectura, în comparaţie cu alte domenii. Motivul este natura arhitecturii înseşi, care se circumscrie construirii şi este o parte din cadrul de viaţă, fără a se adresa doar „consumatorilor de cultură“. Nu putem vorbi despre arhitectură ca despre ceva opţional, cu public propriu, şi de aceea discuţia e mult mai dificilă în contextul în care se poartă recent în spaţiul public. Pentru a răspunde strict la domeniul nostru, al arhitecturii, lucrurile stau altfel şi nu consumatorii de arhitectură plătesc o taxă, ci investitorii în construcţii, care ne obligă, dacă vreţi, să fim parte dintr-un mediu construit la care au contribuit cu propunerile lor. Această taxă, în cadrul arhitecturii, este menită să contribuie la creşterea culturii arhitecturii, respectiv a calităţii construirii, ceea ce este de interes public. Este o formulă care funcţionează de peste zece ani şi care a produs multe efecte pozitive în domeniul arhitecturii, care pot fi evidenţiate.

2) Nu e nevoie de o lege nouă, în cazul arhitecturii. Noi, OAR, apreciem ceea ce există şi avem un sistem de generare de proiecte culturale în domeniul arhitecturii prin concurs, care funcţionează şi este apreciat de cei care aplică la Ordinul Arhitecţilor. Legea a fost iniţiată şi susţinută de reprezentanţii altor domenii ale culturii, nu de arhitecţi. Mai mult, în alte domenii s-au propus modificări ale cuantumului taxei şi ale modului de plată care au produs nemulţumiri diverse. În ceea ce priveşte arhitectura, cuantumul rămîne acelaşi şi opţiunea orientării sumei se face de către arhitectul care a creat fiecare lucrare în parte, către una dintre cele două organizaţii care colectează timbrul şi îl pun în circuitul proiectelor culturale. Avem deci şi competiţie, şi opţiuni, ceea ce nu se întîmplă la celelalte domenii.

3) Destinaţia pe care o dă OAR este subordonată unei politici pentru arhitectură în România, care este orientată către ridicarea nivelului de cultură generală a construirii prin educaţie, către cercetare în domeniul culturii arhitecturii şi către diseminare a culturii arhitecturii către publicul larg. În acest sens, dacă vorbim de publicaţii, spre exemplu, efectul timbrului de arhitectură este exact invers faţă de cel din cazul creaţiei literare, unde cumpărătorul plăteşte în plus. Pentru cărţile şi revistele de arhitectură care beneficiază de fonduri din timbru în urma concursurilor de proiecte, preţurile către cumpărător scad în urma unui mecanism care practic le subvenţionează. Asta face să găsim în librării cărţi de arhitectură mult mai ieftine decît preţul pe care le-ar avea acestea fără sprijinul din timbru. Cultura arhitecturii devine mult mai accesibilă, prin această taxă, care este un foarte mic procent din valoarea construcţiilor.

Şerban Ţigănaş este arhitect, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.  

● Petru LUCACI

1) Pentru a susţine creatorii şi producţia de artă contemporană, banii de la buget destinaţi culturii fiind foarte puţini. Uniunea Artiştilor Plastici din România are o contribuţie semnificativă la susţinerea actului de creaţie, la producţia de cultură contemporană şi la promovarea ei. Timbrul Artelor Plastice este de 0,5% din preţul de vînzare a operelor de artă şi, conform legii, operatorul comercial trebuie să-l vireze, în 30 de zile de la vînzare, Uniunii Artiştilor Plastici din România sau altor operatori culturali eligibili conform legii. Deci preţul de vînzare nu se schimbă. Se prevede doar ca 0,5% să fie viraţi de la „vînzător“ către operatorul cultural. Uniunea Artiştilor Plastici din România este, deocamdată, cea mai mare organizaţie din domeniu (cu aproximativ 5000 de membri artişti profesionişti), cu activitate culturală regulată şi structurată la nivel naţional şi internaţional. Este deci firesc ca, la acest moment, această resursă să fie îndreptată şi către uniune, ca organizaţie de utilitate publică şi ca important operator cultural pe acest domeniu. Consumatorul de cultură plăteşte aceeaşi sumă pentru achiziţie – deci nu e vorba de scumpirea culturii. O mică parte din sumă se întoarce spre cei care suportă, de fapt, toate costurile de creaţie (studioul de creaţie presupune chirie, utilităţi, expunerea în galeriile de artă presupune alte costuri legate de chirie, utilităţi, personal, promovare etc.). Să nu uităm că toate galeriile de artă sînt cu intrare gratuită pentru consumatorii de artă – asta pentru că am dorit să adăugăm valorii patrimoniale una educaţională, formativă şi civilizatoare.

2) Pentru Uniunea Artiştilor Plastici din România sînt importante două aspecte. Să redefinim domeniul. Termenul corect, adus în realitatea contemporană, este de „arte vizuale“ care să includă şi zona multimedia, arta în spaţiul public, design etc. Să îmbunătăţim forma de colectare, pentru că în acest moment majoritatea operatorilor comerciali livrează acest timbru cu mare întîrziere sau deloc. În anul 2014, suma colectată a fost de 135.192 de lei, nesemnificativă faţă de încasările din vînzări şi total insuficientă pentru nevoile domeniului.

3) Destinaţia sumelor încasate, conform legii, este pentru proiecte culturale sau ajutoare sociale. Activitatea noastră specifică constă în organizarea de expoziţii cu caracter regulat la nivel local, naţional sau internaţional, pentru toate domeniile din sfera vizualului, simpozioane de artă, tipărirea de cataloage, editarea revistei

în forma fizică şi online, acordarea de premii pentru creaţie. Aşa cum am mai spus, o altă destinaţie a fondurilor sînt ajutoarele sociale pentru artiştii aflaţi în dificultate (indemnizaţii lunare şi ajutoare de boală, înmormîntare etc.).

Petru Lucaci este artist vizual, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

● Adrian IORGULESCU

1) Timbrul muzical este direcţionat exclusiv pentru susţinerea unor programe şi proiecte pe domeniul nostru de referinţă. Necesitatea acestuia rezidă în faptul că entităţile beneficiare pot astfel să suplinească absenţa finanţării de la Ministerul Culturii. Pentru exemplificare, enumăr doar cîteva dintre acţiunile pe care Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România le va derula în 2015 cu banii proveniţi din timbrul muzical: Festivalul Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi, Festivalul Meridian, Festivalul Internaţional George Enescu, Festivalul Mamaia Copiilor, achiziţii de lucrări muzicale şi muzicologice, comenzi, seria de CD-uri „Antologia muzicii româneşti“, tipărirea revistelor

şi

, a partiturilor şi cărţilor de muzicologie, concursuri studenţeşti de compoziţie, burse, ajutoare sociale etc. Subliniez că, în acest moment, pe lîngă UCMR împart şi fructifică în scopuri asemănătoare beneficiile timbrului muzical alte şase entităţi distincte, nicidecum una singură, aşa cum eronat se susţine.

2) Legea 35/1994 s-a dovedit în timp incapabilă să producă efectele materiale scontate, aceasta pentru că societăţile comerciale organizatoare de spectacole, producătoare de CD-uri, edituri etc., din motive lesne de înţeles – maximizarea profitului – nu au respectat prevederile legale în materie. Din datele noastre rezultă că între 75% şi 80% din sumele datorate din aplicarea timbrului muzical nu au fost virate uniunilor sau altor asociaţii îndreptăţite. Vorbim aici despre o evaziune în toată regula. Este şi motivul pentru care UCMR a demarat împotriva unor rău-platnici o serie de procese. Lacuna principală a actului normativ existent, ce trebuie remediată prin modificarea sa, este cvasi-neoperativitatea lui tehnică în privinţa aplicării, precum şi permisivitatea sancţiunilor îndreptate împotriva celor care au obligaţia achitării timbrului.

3) Destinaţia fondurilor colectate s-a făcut şi se face în strictă corelare cu prevederile legii actuale şi ale normelor aferente, care stipulează modul cum pot fi acestea cheltuite. Enumerarea de la punctul întîi o consider elocventă în acest sens.

Adrian Iorgulescu este compozitor, preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În perioada 2005-2008 a fost ministru al Culturii.  

a consemnat Matei MARTIN