Unde (mai) sînt vamaioţii?

Publicat în Dilema Veche nr. 549 din 21-27 august 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am ajuns la Vama Veche cu inima strînsă, după aproape patru ani, aşteptîndu-mă la marea grozăvie şi marea schimbare despre care vorbesc cu toţii. E adevărat, Vama „s-a stricat“, nimeni nu contestă asta, a devenit un loc comercial şi deja destul de convenţional (cu tot cu nonconformismul ei afişat, pe alocuri forţat). Însă anumite lucruri au rămas cam la fel, într-un amestec de kitsch şi de bun gust, de muzici vechi şi bune cu muzici noi care nu-ţi spun nimic, de derizoriu, lene şi un pic de snobism. Mi-a plăcut Vama, pe alocuri, deşi nu mi s-a mai părut nici un moment că ar da dependenţă, ca odinioară, cînd zilele treceau, rămîneam fără bani şi nu voiam să mai plec. Ce nu mi-a plăcut? Că plaja nu mai e „liberă şi independentă“, e alcătuită din mici plaje „private“, acaparată de şezlonguri şi umbrele pe care trebuie să le închiriezi, ca să ai un loc al tău, altfel te strecori printre ele şi printre trupurile încinse şi relaxate ale celor privilegiaţi. Corturile sînt, clar, ostracizate. Că e mizerie şi că aproape toată lumea face mizerie, fără să se gîndească prea mult la asta, că e o pubelă colectivă. Că e inadmisibil de scump şi, în fond, nu eşti pe Dorobanţi sau la Ibiza, mai ales în market-urile care au devenit mai multe decît cîrciumile, căci s-au prins „oamenii de afaceri“ că se bea la comun, pe plajă, cu sticluţa în buzunar. Orice la supermarket e dublu, de la sticla de whisky, la pasta de dinţi, în condiţiile în care aprovizionarea se face în en-gros-urile de la Mangalia, la 12 kilometri. Nu sîntem în vîrful muntelui, nici pe o insulă pustie, aşa că turistul vamaiot e jecmănit într-un mare stil.

În urmă cu vreo zece ani, nici nu ajungeam bine la Vamă, nici nu mă dădeam bine jos din microbuz la „Scoica“, că mă şi striga cineva cunoscut, aşa că montarea cortului era amînată cu o bere sau un lung şir. Acum nu m-am întîlnit cu nimeni şi nici nu mi-am făcut prieteni noi. Deşi starea euforică permanentă e aceeaşi, dorinţa de socializare e mai mică. Vamaioţii vin în grupuri bine sudate, îşi petrec timpul în „gaşca“ lor, nu mai există destrămări şi regrupări ca pe timpuri, ceea ce dădea naştere la o mişcare browniană specifică locului. Mulţi dintre cei din generaţia mea sînt acum „familişti“ (şi „textilişti“), vin cu copiii, schimbă scutece pe plajă, îşi impun un program şi o disciplină cu mese regulate, aşa că ai o vagă senzaţie de Neptun, pe vremuri, de „concediu cu părinţii“. În acelaşi timp, ai şi o senzaţie de Costineşti, căci studenţii nemulţumiţi de aglomeraţia şi ţigănia de acolo s-au mutat aici. Mult mai mult ca în anii de demult am auzit vorbindu-se cu accent ardelenesc şi moldovenesc, aşadar sînt grupuri organizate din timp care îşi plănuiesc vacanţa la Vama Veche, nu mai e vorba doar de o fugă la mare, de o evadare. Şi, ultima senzaţie, cea de tabără la Năvodari – vîrsta medie la „discoteca“ de pe plajă, „la Ovidiu“ (apropo, am aflat că pînă şi Ovidiu a plecat, s-a retras din „activitate“) este de 16 ani. Puştani teribilişti şi beţi îşi flutură sticlele cu băuturi scumpe şi tropăie laolaltă cu fetiţe cu păr împletit în codiţe. E un fel de bal de absolvire mai uşchit. Şi miroase a iarbă mult mai mult ca pe timpuri, probabil că acum e mai uşor de procurat şi nici nu dă mahmureli groaznice ca berea cu vodcă.

Desigur, mai există şi „distruşii“, în faţă „La piraţi“, parcă şi mai distruşi ca odinioară. Sînt grupuri compacte care nu se dezbracă niciodată, pentru ei nu s-au inventat marea, baia, costumul de baie, vin în Vamă în blugi şi bocanci, doar pentru excese. Arată cumplit aceşti copii, nişte cadavre vii. Dorm pe asfalt, din cînd în cînd se mai ridică cînd vreunul din gaşcă mai apare cu o bere la PET, iau o duşcă şi cad la loc, ca muştele.

Şi mai sînt şi snobii, „mondenii“, artiştii, dar ei se ascund prin cîrciumile trendy, sînt ca vampirii, nu-şi fac apariţia la lumina zilei, ca să nu-i orbească soarele şi pielea să nu înceapă să le sfîrîie. Mişună noaptea, se lansează în lungi discuţii despre artă, filozofie şi mersul lumii, se îmbată soft şi se uită cu dispreţ la tot ce e în jur – „Oare ce mai caut eu în porcăria asta de Vamă?“ Şmecherii care sparg cinci sute de euro pe noapte, ca în club la Mamaia, sînt mult mai „prezenţi“. Ar agăţa, dar n-au ce, doar fetiţe de 15 ani. Ziua, lîncezesc pe şezlonguri, îşi etalează burţile şi se întreabă dacă să mai stea sau nu încă o zi. „Aş sta, bă, dar nu prea mai am lovele!“ „Să mă uit io, parcă mai aveam vreo sută de euro în maşină!“ Şi mai sînt şi străinii, destul de năuci, nu prea ştiu cum au nimerit aici şi habar n-au despre history-ul acestui loc. Însă se adaptează. Beau o bere, două, şi începe să le placă. În fond, comparativ cu tot ce-ţi oferă tristul litoral românesc, la Vamă încă e destul de fun.

1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.

Parteneri

copil bolnav jpg
Cum au apărut „ca un tsunami” cazurile de enteroviroză la copii. „E prea mare presiunea pe sistemul medical”. Ce pot face părinții
Canicula și vacanțele merg mână în mână către un fenomen repetitiv în spitalele pentru copii: valuri de prezentări la camerele de gardă din cauza infecțiilor cu enterovirusuri. Zeci de părinți ajung zilnic la urgențe cu cei mici, speriați de simptome precum febră mare, vărsături sau diaree.
Elevi, foto Shutterstock jpg
Transferul elevilor după clasa a IX-a, un fenomen? Peste 80 de cereri într-un singur liceu
Vacanța de vară dintre clasa a IX-a și clasa a X-a este momentul potrivit în care zeci de elevi la nivelul unei localități urbane, poate sute la nivelul unui județ și cu siguranță mii la nivelul întregii țări se transferă de la liceul la care au fost admiși în urma Evaluării Naționale la un altul.
Fumatul crește riscul de diabet de tip 2 conform noilor studii Foto Your Care Everywheredms
Fumatul crește riscul de diabet: Ce spune un nou studiu și cum să previi această boală
Un nou studiu arată că fumatul crește semnificativ riscul de diabet de tip 2. Află ce au descoperit cercetătorii și cum poți preveni această boală prin schimbări sănătoase în stilul tău de viață.
cancerul oral shutterstock 2236521813 jpg
Cancerul oral: simptome tăcute pe care nu trebuie să le ignori. Specialiștii explică legătura cu virusul HPV
Cancerul oral debutează adesea în tăcere – o pată pe limbă, o rană care nu se vindecă sau o ușoară dificultate la înghițire –, semne ignorate luni la rând.
Skiathos Grecia Foto Aerotravel jpeg
Final de sezon estival 2025: Șase din zece români au ales vacanțe accesibile aproape de casă
În vara 2025, românii au preferat vacanțe pragmatice, cu bugete controlate, destinații apropiate și zboruri directe. Grecia, Italia, Bulgaria și Turcia rămân favorite, iar cererea pentru experiențe autentice și sejururi flexibile continuă să crească.
President Trump Meets with Henry Kissinger (33787724293) jpg
Care sunt principiile după care se ghidează Trump în războiul cu Ucraina. Cine a fost mentorul care l-a influențat în politica externă
Principiile lui Kissinger sunt cele care definesc atitudinea lui Donald Trump cu privire la războiul din Ucraina. Adică Ucraina să beneficieze de autodeterminare, dar să renuțe la ideea de a intra în NATO. Analiștii politici spun însă că doar o schimbare politică în Rusia mai poate opri războiul.
Donald Trump și Putin în Alaska gif
Summitul Putin-Trump. Fostul agent KGB a dat o lecție în Alaska despre cum se hrănește un narcisist
O întâlnire fără rezultate concrete, dar cu suficiente semnale de alarmă pentru Ucraina și pentru Vest.
Malaxa 1C
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
Primele automobile românești nu au fost Dacia, Oltcit sau ARO, așa cum știu majoritatea românilor. De altfel, toate aceste autoturisme au fost de inspirație franțuzească, italiană sau rusească. Adevăratele automobile sută la sută românești au fost produse până în anii 60.
Autostrăzi Foto Freepik com jpg
Ce trebuie să faci dacă ai pană pe autostradă. Obligațiile șoferilor aflați în situația dificilă
Autostrăzile sunt printre cele mai riscante locuri în care mașinile pot suferi avarii, din cauza vitezelor mari de circulație, astfel că șoferii care fac pană pe autostradă trebuie să trateze astfel de evenimente cu precauție.