Ultimul tren

Publicat în Dilema Veche nr. 611 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Ultimul tren care pleacă din Sinaia spre Bucureşti este la ora 21,37. L-am verificat pe Mersul trenurilor de pe Internet: este un Interregio care vine de la Cluj-Napoca. Dacă îl pierzi, rămîi în Sinaia pînă pe la 5 dimineaţa. De aceea m-am grăbit spre gară cu vreo 40 de minute înainte ca el să sosească.

Fusese o zi minunată de final de octombrie, poate ultima zi frumoasă a acestui an – îi urmărisem toate culorile şi nuanţele, prin ferestrele de acvariu ale hotelului unde avusese loc conferinţa: de la lumina cernută a soarelui la amiază, acel soare sub care îţi vine doar să te plimbi şi să dai şuturi la castane sau să descoperi continente, pînă la umbrele apusului ce se lăsau pe platoul muntelui. O zi de toamnă vizionată, dar netrăită.

Și iată-mă în gară, grăbindu-mă aiurea spre casa de bilete, unde oricum nu era nimeni. Era 21,20. Cer un bilet, doamna de la casă îmi spune că trenul are întîrziere, „va ajunge pe la zece”. Din tonul ei îmi dau seama că e nesigură, dar îmi cumpăr biletul şi mă gîndesc dacă aş mai avea timp să urc pînă în oraş ca să beau o cafea. Totuşi nu mă dezlipesc de gară, aici îl moştenesc pe bunicu-miu şi pe toţi bunicii, ai tuturor vremurilor: mai bine aştept un tren ipotetic decît să-mi petrec timpul altfel. Mai bine să fiu în gară cu două ore înainte decît să alerg după tren. Mai am şi un alt stres, tot moştenit – dacă în singurul minut în care marele tren va staţiona în gară nu voi putea să deschid o uşă blocată, nu voi avea timp să mă urc şi voi rămîne singură pe peron, privindu-l cum pleacă?

Mă aşez pe un scaun din sala de aşteptare a gării, o gară istorică, cu ecou şi cu tavan înalt şi la fel de azuriu cum e cerul zilei ce tocmai se sfîrşise. O gară frumoasă, lăsată de izbelişte, ca mai toate gările din România. Însă o gară fantomatică, în noapte, luminată de becuri chioare, într-un capăt de lume care astăzi se numeşte Sinaia. Îmi împart o aşteptare încă nedefinită cu alţi şase călători. Un tînăr cu aspect provincial, cu căşti mari şi albe pe urechi. Un „munţar” singuratic, cu rucsac de 80 de litri în spate şi cu haine izolate termic de la Decathlon. Și o „familie” destul de ciudată care îmi atrage atenţia. El, un tip îmbrăcat cu sacou, poartă ochelari, nu vorbeşte româneşte, genul intelectual rătăcit în peisaj. Ea, subţire, serafică, un păr pînă la brîu, e ca o fairy, o mică zînă-fluture căreia i s-au tăiat aripile şi acum e nevoită să se tîrască pe pămînt cu picioarele ei subţiri de greiere. Mama ei, „bunica” apatică, stă pe un scaun şi „nu se bagă”. Cel puţin nu în relaţia celor doi pe care oricum n-o înţelege. Și copilul ei de 3 ani, care se tîrîie ca o rîmă pe cimentul gării, nu mai are răbdare, se plictiseşte. Țipetele copilului sînt singura dovadă să ne aflăm într-un loc viu, nu într-un cavou. Tipul întreabă în engleză: „De ce ai muşcat-o pe mama pe mînă? Cere-ţi scuze mamei!”. Mama îi traduce copilului care, desigur, nu pricepe nimic şi continuă să urle pentru a-i atrage atenţia mamei.

La ora 10 seara, gara din Sinaia e un loc în care nu ai de unde să-ţi cumperi o apă, singura „atenţie” pentru călătorii ce aşteaptă un tren care nu mai vine este un automat de cafea. Bărbatul străin îşi ia, cu gesturi nervoase, o băutură caldă de la automat, apoi se plimbă cu paşi mari prin sala de aşteptare. Din cînd în cînd încearcă să se împrietenească cu puştiul lui de împrumut, dar nu-i iese. La un moment dat, îşi sărută iubita – şi-ar fi dorit să fie cu ea, singuri, oriunde în altă parte, însă nu aici, nu aşteptînd trenul de la Cluj-Napoca. Însă copilul e deja isteric, le strică pasa romantică.

Ies pe peron ca să fumez o ţigară. Aici e doar „munţarul” şi placa comemorativă care spune cum a fost asasinat I.G. Duca. Ne dă tîrcoale un cîine vagabond mare, alb. S-a afişat şi întîrzierea – 35 de minute. Mai avem 20. Bate un vînt tăios, ne punem glugile, ultima zi frumoasă a anului e acum doar o iluzie.

Mă întorc înăuntru, e prea frig afară. Puştiul provincial care ascultă muzică scoate din bagaj o sticlă de 2 litri de cola şi bea cu sete. Apoi reîncepe să bîţîie din cap. Cred că nu l-ar deranja să aştepte pînă dimineaţă. Însă bărbatul străin măsoară sala cu paşi mari. Bunica stă încremenită pe scaunul ei, nici nu s-a mişcat de acolo, pentru ea aşteptarea e ca un dat. Mama şi-a luat copilul în braţe şi începe să-l legene. Picioarele ei subţiri, perfecte, în blugii mulaţi, fac paşi de balet pe podeaua de ciment a gării. Mă uit ca hipnotizată, e o întreagă coregrafie instinctivă acolo, pînă cînd copilul adoarme.

După 50 de minute de întîrziere, în sfîrşit se anunţă trenul. E anunţat în două limbi, română şi engleză, pentru că Sinaia e o staţiune care ne aduce turişti străini, nu-i aşa? O voce plăcută de femeie ne urează „Have a nice journey!” şi ne informează cum e cu vagoanele şi cu locurile. Ne ducem cu toţii pe peron şi ne holbăm în tunelul negru al nopţii, din nou aşteptînd – faruri sau un şuierat de locomotivă. „Bunica” are singurul ei gest de fiinţă umană de pînă acum – îi aranjează mai bine gluga copilului adormit în braţele mamei.

Trenul întîrziat de Cluj-Napoca intră impulsiv în staţia unde îl aşteaptă de aproape o oră şase călători rebegiţi de frig. În urma noastră lăsăm o gară-fantomă care se numeşte Sinaia. Mă uit pentru ultima oară la străinul care se chinuie să deschidă o uşă blocată ca să-şi urce noua sa „familie” în tren. Și mă întreb fără să vreau: oare ce cauţi tu aici? Pentru o fată frumoasă care dansează ca o zînă, cu paşi dulci şi mici, pe peronul gării din Sinaia, atunci cînd îşi adoarme copilul ei fără tată şi care va avea aşteptări de la tine, cum ar fi să-i schimbi viaţa, să-i promiţi că trenurile n-or să mai întîrzie niciodată şi vă vor duce, la timp, exact unde trebuie, pentru ca puştiului să-i fie cald şi să se simtă în siguranţă? Oare poţi să faci asta?

Am ajuns acasă la ora 1, cu taxiul care a făcut slalom printre utilajele ce sparg de mai bine de două luni asfaltul de pe străduţele din cartierul meu. Am făcut 130 de kilometri de la Sinaia la Bucureşti în aproape patru ore (cu tot cu taxiuri şi aşteptat în gară). Am încă în minte imaginea aceea fabuloasă a toamnei privite prin ferestrele-acvarii de la hotel – ca pe o senzaţie irecuperabilă de pierdere, o lume reală, dincolo de sticlă, dar de neatins.

DilemaVeche (2) jpg
Estée Lauder, femeia care a învins Parisul cu o rețetă simplă și un plan genial
La începutul secolului trecut, Parisul deținea monopolul asupra rafinamentului, al parfumurilor și al destinelor strălucitoare, dar o tânără dintr-o familie de imigranți avea să schimbe regulile jocului.
e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.

Parteneri

index png
„Teatrul, o experiență necesară pentru cei care vor să aibă acces la cunoaștere și să ajungă la esența lucrurilor”. INTERVIU cu regizoarea și autoarea Monica Pop
„Nu cred că societatea în sine se îndepărtează de cultură, ci problema se află chiar în interiorul mecanismului, a sectorului cultural-artistic, care nu știe să protejeze și să le ofere șanse egale membrilor săi”, mi-a declarat, într-un interviu, în exclusivitate regizoarea și autoarea Monica Pop.
Vedere aeriană a spânzurătorii la sfârșitul săpăturilor (© Nordine Saadi, INRAP)
Descoperire macabră: Zeci de persoane îngropate în apropierea unei spânzurători din secolul al XVI-lea
Arheologii din Franța au descoperit rămășițele unei spânzurători din secolul al XVI-lea, unde trupurile celor condamnați erau expuse după execuție. Cadavrele bărbaților (și ale câtorva femei) erau apoi înhumate în gropi comune din apropiere.
lac jpeg
Un lac care a dispărut de mii de ani a revenit temporar la viață. Cum a fost posibil acest lucru
Turiștii care au vizitat Parcul Național Valea Morții au avut parte de o surpriză de-a dreptul neașteptată în această perioadă. Un lac antic care dispăruse complet a reapărut la suprafață, după ce ploi record au lovit această zonă din statul american California.
Shahed Shutterstock jpg
O navă comercială turcească, atacată de o dronă rusească în Marea Neagră. Nu s-au înregistrat victime
Ucraina a acuzat Rusia că a lovit sâmbătă cu o dronă în Marea Neagră o navă comercială a Turciei, la o zi după un atac aerian rusesc care a avariat o altă navă turcă.
Secretarul apărării Pete Hegseth a rămas fără trei dintre consilieri FOTO EPA EFE jpg
Pentagonul confirmă: doi soldați ai armatei americane și un interpret civil au fost uciși într-un atac comis în Siria
Doi soldați ai armatei americane și un interpret civil au fost uciși sâmbătă într-un atac comis în Siria, potrivit Departamentului Apărării.
A patra zi de proteste în București FOTO captură video
A patra zi de proteste pentru Justiție în București, în marile orașe și în Diaspora: „Voi schimbați complete ca pe șosete”
Românii protestează sâmbătă seara în București, în marile orașe ale țării, dar și în Diaspora. La fel ca în ultimele zile, ei au ieșit în stradă pentru a-și arăta revolta față de modul în care este condusă și organizată Justiția din România.
Estonia Tallin foto Pixabay tallin 889901 1280 jpeg
Top 5 destinații europene de iarnă care fac furori printre turiști. Unde poți călători pentru o vacanță de vis în sezonul rece
Când frigul și zăpada transformă orașele, Europa se dezvăluie ca un tărâm de basm. Piețe împodobite, luminițe și arome de sărbătoare creează atmosfera perfectă pentru a descoperi tradiții și colinde. „Weekend Adevărul“ recomandă cinci destinații care fac iarna memorabilă.
zodii, foto shutterstock jpg
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Perioada de după Crăciun poate fi începutul unui nou capitol din viața acestor nativi. Astrele vor fi de partea lor la fiecare pas, iar noi oportunități vor apărea în calea lor.
broasca jpg
O broscuță „dovleac” a fost descoperită recent de către biologi. În ce țară trăiește acest amfibian spectaculos
Biologii au făcut o descoperire de-a dreptul surprinzătoare în inima Braziliei! Este vorba despre o broscuță „dovleac” adorabilă, despre care nu se știa până acum că ar exista.