Atunci cînd cărţile ard

Publicat în Dilema Veche nr. 635 din 21-27 aprilie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Prima mea senzație atunci cînd am văzut clipul cu Frumoasele străine care ard nu a fost una de revoltă, ci una de jenă. Mi-a fost rușine de omul care a făcut un astfel de gest. Ce‑o fi fost în mintea lui? Chiar nu și-a dat seama de penibilul situației? Iar penibilul acela se prelungea inutil, nu reușea să dea foc cărții. Frumoasele străine refuzau să ardă, iar omul se încăpățîna, se înverșuna în jalnica lui încercare de a „lua atitudine“ și de a deveni „viral“. Să fi fost în locul lui, aș fi găsit un alt exemplar și mi-aș fi gîndit treaba mai temeinic înainte, aș fi făcut un pic de regie, dar probabil că nu mai avea nici unul cu autograf. Se chinuia cu bricheta lui, iar gestul devenea unul din ce în ce mai meschin și mai bolnav. Mă uitam la clip și mi‑e­ra milă de biata carte în agonie ca de-o ființă vie. Aproape că-mi doream să ia foc mai repede și să se termine totul.

Ca mai toate casele de intelectuali din vremea comunismului, și casa noastră era plină de cărți. Exista acea bibliotecă tipică din sufragerie, cu cărțile împărțite pe categorii – autori români, autori străini, „morți“ și „vii“, clasici și contemporani, poeți și eseiști, cărți în limba engleză (o raritate). Pe raftul de jos tronau DEX-ul și Istoria literaturii române… care, sezonier, de Paști și de Crăciun, împrumutau și un alt rol, cel de a presa prăjiturile ardelenești ale mamei. Aveam și o colecție de reviste National Geographic, tata fusese abonat pentru o vreme, eu le frunzăream deseori și mă uitam fascinată la fotografii. Odată am vrut să decupez din ele niște „poze“ pentru Oracolul meu din clasa a VI-a, însă m-am răzgîndit în ultima clipă – erau prea frumoase revistele, parcă nu merita să le stric. De fiecare dată cînd ne-am mutat (și ne mutam des), toate cărțile acelea ne însoțeau, erau o parte din viața noastră, titlurile și copertele pe care le știam pe de rost ne creau un sentiment de confort, de „acasă“. Le depozitam în saci de plastic, le căram cu o furgonetă (și de multe ori erau mai grele decît unele piese de mobilier la care renunțam, le abandonam pe drum), apoi fiecare își relua locul ei de pe raft, în noua locuință. În vremurile acelea care numai fericite nu erau, cărțile noastre făceau lumea să pară un loc pașnic și sigur. Tata lucra la o editură care nu publica literatură, doar cărți tehnice, de specialitate, așa că vreo două rafturi se umpluseră de sfaturi practice în gospodărie, electronică aplicată, inginerie mecanică, ghiduri ale aparatelor electronice de larg consum etc. Nici măcar pe acestea nu ne înduram să le aruncăm, deși ne erau inutile. Odată, cînd eram deja mai mare, l-am întrebat pe tata ce rost are să le ținem în bibliotecă, cu două rafturi mai sus de Kafka și Camus. „Pentru că niște oameni s-au chinuit să le scrie“, mi-a spus el. În comunism, respectul pentru cărți era implicit, pentru că nu prea exista respect pentru altceva, cum ar fi pentru semeni.

Transformarea cărților în „produse de consum“, în anii ’90, a diminuat considerabil acest respect, însă într-un fel a fost firesc să se întîmple așa. În viața mea de adult, cînd am început să-mi încropesc propria bibliotecă, mi-am dat seama că adunasem de-a lungul timpului cărți care nu mă interesau sau care nu-mi spuneau nimic. Pe unele le-am dat, pe altele le-am depozitat în pivniță, celor mai multe le-am găsit loc pe rafturi. Îmi repugnă să văd o carte într-un coș de gunoi, tocmai pentru că, indiferent de valoarea ei (și aici lucrurile sînt subiective), „un om s-a chinuit s-o scrie“.

Despre asta încerc să le povestesc copiilor cu care mă tot în­tîlnesc în ultima vreme prin școli. Despre omul care scrie o carte și de ce este el deosebit de alți oameni. Despre truda lui cu totul specială pentru fiecare rînd, fiecare frază care, la un moment dat, ajung să fie tipărite. Despre nopțile și zilele pierdute (însă, de fapt, cîștigate) pentru ca un obiect numit carte să ajungă într-o bibliotecă. Dar mai ales despre satisfacțiile uriașe, însă strict personale, ale acestui om, cel care scrie, într-o țară în care nimeni nu dă doi bani pe profesiile creative. Nu-mi dau seama cît de clar ajunge mesajul meu la copii. Pentru mulți dintre ei „viața e un txt“, un sms, un „cf?“ pe Facebook. Alții sînt doar curioși și atît. Însă există copii – și nu sînt puțini – care privesc cartea cu admirație, au deja propriile lor cărți „de sertar“ și o listă lungă cu cele citite. Pe aceștia din urmă îi văd la tîrgurile de carte, le urmăresc reacțiile atunci cînd ajung la standurile editurilor pentru copii – este ca și cum s‑ar fi deschis în fața lor o cutie cu bomboane și n‑ar ști pe care s-o aleagă. E o bucurie greu de descris și care se transformă în acele rugăminți față de părinți, uneori empatici, alteori indiferenți – „Tati, ia-mi-o pe asta, te rog!“ sau „Uite, mami, aste e super!“ – ce-mi amintesc de propria mea copilărie, atunci cînd nu aveam altceva decît cărți.

Dacă privesc din perspectiva omului care scrie, gestul omului care arde o carte în public mă jignește profund. Însă dacă mă gîndesc la copilul care citește și învață să respecte o carte, abia atunci mi se pare incalificabil, o barbarie. Anulează toate încercările noastre, ale celor care încearcă să le transmită acestor copii un mesaj simplu – o carte este un lucru bun. Anulează campaniile de promovare a lecturii. Ce vor gîndi acești copii cînd vor vedea pe Internet un clip în care un om arde o carte cu atîta lejeritate? Cum le va rămîne această imagine întipărită în minte și cum va „lucra“ ea mai departe acolo, pe măsură ce vor crește și vor deveni adulți într-o societate care oricum are un sistem de valori atît de fragil, aproape inexistent?

E duminică, ora 10 dimineața. În curtea de alături, vecinul meu Costică și-a pus niște manele la maximum, doar așa, de trezire și pe burta goală. Vecinul de sus țipă și își înjură nevasta, doar așa, de control. Mă opresc din scris și brusc îmi dau seama că nici unul dintre ei n-a auzit vreodată de Frumoasele străine. Probabil că de cărți au auzit, însă dă-le dreacu’, să ardă! Trăim într-o țară cu apucături primitive și cu lumi paralele, fără nici un punct de tangență. Mai are vreun rost să continui?

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.