O expoziţie formidabilă

N-am văzut nicăieri anunţată, cum s-ar fi cuvenit, expoziţia de fotografii documentare care este deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Era duminică dimineaţa şi nu era nimeni. Nici nu-mi închipui că, în timpul sesiunilor parlamentare, s-ar îmbulzi acolo senatorii care împart CASA cu această instituţie de cultură. Pentru noi, cei care iubim Bucureştii care au fost, este o extraordinară revelaţie. Înainte de toate, însăşi ideea de a aduce sub ochii bucureştenilor din 2009 spaţiile dispărute în care era găzduită arta românească şi străină este genială. Cele mai multe au fost suprimate după război, ultimele fiind Muzeul Simu " demolat în 1962 şi Muzeul Tăttărescu " închis de prin anii ’80. În momentul de faţă, Capitala nu mai are decît 20% din spaţiile expoziţionale de care a beneficiat în timpul "regimului burghezo-moşieresc". Ceea ce s-a pierdut reprezenta o investiţie excepţională, atît prin vasta întindere şi prin stilul construcţiilor, totdeauna în acord cu spiritul epocii, cît şi prin colecţiile pe care acele săli le adăposteau, vremelnic sau, cum credeau oamenii de atunci, pentru viitor. Operele de artă adunate atunci spre folosul public s-au risipit, furat ori distrus, aşa că nici din conţinutul acestor săli n-am moştenit decît rămăşiţe. În cele mai vechi dintre aceste fotografii, care provin, toate, din colecţia dlui Mihai Oroveanu şi sînt de o calitate fără egal, apare expoziţia din Parcul Carol, organizată în 1906 cu ocazia jubileului, cu Palatul Artelor, pe locul căruia se află actualul Mausoleu, şi cu Pavilionul Regal, care se găsea unde e astăzi Muzeul Tehnic. Urmează, în ordine cronologică, sala Arta, cu o fotografie din 1915 de la expoziţia pictorului Kimon Loghi, şi sălile de la subsolul Ateneului. Acolo era Pinacoteca Statului şi expunea Societatea "Tinerimea Artistică" (catalogul ilustrat din 1906 cuprinde numele expozanţilor, printre care Luchian, Petraşcu, Iser, Fritz Storck, G.D. Mirea, Eustaţiu Stoenescu, Jean Steriadi, N. Grant, N. Vermont, Artur Verona, Ary Murnu). Oscar Spaethe avea un bronz, statueta ecvestră a lui Carol I, "darul jubiliar al cavaleriei"! Chiar A.S.R. Principesa Maria expunea "diferite studii după natură". Din 1913 sînt fotografii ale colecţiei Kalinderu, deschisă atunci, la moartea donatorului, care fusese administratorul domeniilor Coroanei şi preşedinte al Academiei (şi de asta s-a ales praful, iar clădirea n-a fost decît parţial recuperată). Acelaşi gust al vremii, care acumula nediferenţiat mărturii ale artei vii şi copii sau falsuri, pe care-l vedem la autorul Portului bărbii la români, caracterizează şi entuziasmul lui Anastase Simu, a cărui colecţie va fi cunoscută numai din anii ’30, cînd oamenii au început să urce treptele micului templu grec. Între timp însă, tinerii de după război vizitau sălile construite de Duiliu Marcu la al treilea rond al Şoselei Kiseleff (1925) şi sala Ileana de la parterul blocului "Cărţii Româneşti" care, pînă la bombardamentul din 1944, exista vizavi de Cercul Militar. Muzeul de Artă Religioasă, datorat iniţiativei lui N. Iorga, ocupa din 1932 palatul Kretzulescu de la intrarea în Cişmigiu (astăzi sediul UNESCO). O preţioasă fotografie, în care am recunoscut una dintre icoane, arată obiectele de cult încredinţate grijii arheologului Virgil Drăghiceanu, devotat explorator al monumentelor istorice româneşti. Noi săli s-au adăugat în Piaţa Senatului, la capătul dinspre Dîmboviţa al Căii Victoriei, şi la Ministerul Propagandei, adică în spatele clădirii în care au fost Ministerul de Interne, sub Carol al II-lea, iar mai tîrziu Comitetul Central. Şi ele au dispărut, Sala Dalles este de nerecunoscut, somptuosul Muzeu "Toma Stelian", donaţie postumă a unui ministru liberal al Justiţiei, a ajuns sediul Uniunii Scriitorilor, de la care succesorii, o ambasadă arabă şi, după o vreme, PSD-ul, au moştenit bustul lui Eminescu din curte. Acest muzeu, condus altădată de G. Oprescu, este, poate, pierderea cea mai gravă pentru spaţiul bucureştean de expoziţii. Biblioteca de 15.000 de volume donată de Stelian odată cu casa se găseşte, cred, la Facultatea de Drept. S-a împrăştiat colecţia Dona, iar casa, aflată în paragină, se vinde. Despre cum Statul, mereu, şi-a bătut joc de asemenea donaţii stă dovadă colecţia sculptorului Medrea. După cutremurul din 1977, s-a format Muzeul Colecţiilor din ce se lua cu japca în cîteva zile: Slătineanu, Zambaccian, Oprescu etc. Dna Medrea, alarmată, i-a telefonat lui Geo Bogza ca să-i ceară ajutor. Ce a răspuns Maestrul? "Leagă poarta cu lanţ şi nu mai răspunde la telefon!" Aşa a scăpat colecţia, pînă cînd, de curînd, imobilul fiind restituit, colecţia a fost luată sub custodia Senatului (!?). Să mai amintesc de documentele de la fostul Muzeu "Dr. Gh. Marinescu", care aşteaptă acum să se îndure Arhivele Naţionale să le ia, după ce casa a fost înstrăinată?