Zgomotul și furia

Cum locuiesc într-un bloc aflat pe unul dintre dintre cele mai zgomotoase bulevarde ale Bucureștiului, traficul intens, zi și noapte, sirenele poliției sau ale Salvării, pînă și gîlcevile nocturne ale unor turmentați, toate au devenit pentru mine un soi de fundal sonor cu care m-am obișnuit. Totuși, în ciuda acestei imunități auditive, inima încă îmi tresaltă de fiecare dată cînd aud motoarele dinadins turate ale motocicliștilor, creierii îmi sînt încă zdruncinați de ritualurile bormașiniștilor dependenți parcă de vacarm, iar tocurile vecinei de deasupra, care zburdă încă de la prima oră ca o căpriță pe gresie, îmi toacă, de fiecare dată, mărunt, ficații. La fel o face și mania pentru bași a petrecăreților, care pare că nu simt suficient muzica dacă nu o azvîrle cu furie în pereții celorlalți vecini. Și, cu siguranță, nu voi afla nici în viața asta, nici în următoarele, de ce multe restaurante, spații destinate mîncării și conversației, mizează pe boxe puternice și muzică de discotecă pentru a „atrage” clienți. Obișnuită cu zgomotele urbane inevitabile, nu înțeleg voluptatea pentru larma inutilă. 

O larmă care a devenit în ultimii o îngrijorare la nivel global. Un raport recent al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a identificat poluarea fonică urbană ca fiind una dintre cele trei probleme majore care amenință sănătatea publică (celelalte două fiind incendiile și perturbarea ciclului de viață al sistemelor naturale).

Potrivit raportului, poluarea fonică urbană ar trebui să tragă un semnal de alarmă atît guvernelor, cît și publicului larg, după cum a declarat Inger Andersen, director executiv al UNEP, citată de Ouest France. Andersen a susținut că poluarea fonică este una dintre problemele care „evidențiază necesitatea urgentă de a aborda tripla criză globală care combină schimbările climatice, poluarea și amenințările asupra biodiversității”.

Raportul UNEP conchide, de altfel, că există tot mai multe dovezi potrivit cărora expunerea la zgomotul urban este un factor de risc pentru dezvoltarea unor tulburări cardiovasculare și metabolice, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile coronariene și diabetul.

„Expunerea pe termen lung la zgomotul urban a dus la apariția a peste 48.000 de cazuri noi de boală cardiacă ischemică și a provocat 12.000 de decese premature pe an în Europa”, precizează raportul.

20% din populația europeană sau peste 100 de milioane de oameni sînt, în prezent, afectați de poluarea fonică ce costă guvernele miliarde de euro în fiecare an. Se estimează că, în Europa, peste 22 de milioane de oameni suferă de diferite efecte cronice ale poluării acustice, precum tulburări severe de somn. Bătrînii, femeile însărcinate și lucrătorii în ture se numără printre cei expuși riscului, mai indică raportul.

Pragul decibelilor

Raportul UNEP precizează și metodele de cuantificare a zgomotului. 

Măsurarea decibelilor, unitatea de măsură universală folosită pentru a indica intensitatea sau volumul unui sunet, face posibilă detectarea pragurilor la care zgomotul începe să deranjeze oamenii.

Zgomotul se măsoară pe o scară de la 0 la 130 de decibeli: 0 decibeli reprezintă pragul de audibilitate și 130 (zgomotul produs de o bormașină) devine pragul de „durere” auditivă.

Pînă la 20 de decibeli (zgomotul produs de foșnetul frunzelor), se spune că sunetul este foarte calm. Este acceptabil între 40 de decibeli (zgomotul dintr-o bibliotecă) pînă la 60 de decibeli (zgomotul unei conversații normale). Peste 65 de decibeli (zgomotul unui aspirator, pe o rază de trei metri), acesta devine obositor și iritabil. Peste 90 de decibeli (zgomotul unei mașini de tuns iarba sau al unei motocicletei), devine deja periculos pentru sănătate, și de-a dreptul nociv cînd depășește 110 decibeli (zgomotele unor tunete puternice, ale muzicii însoțite de bași sau ale unei bormașini).

Efectele zgomotului asupra sănătății

În special, zgomotul nocturn care ne perturbă somnul este cel care ne afectează sănătatea. Trezirea provocată de zgomot poate declanșa o serie de răspunsuri la stres fiziologic și psihologic, somnul fiind necesar pentru reglarea hormonală și funcționarea cardiovasculară.

Un zgomot de fond de peste 60 de decibeli este suficient pentru a crește ritmul cardiac și tensiunea arterială și pentru a provoca pierderea concentrării.

Zgomotul are mai multe niveluri de impact asupra sănătății. În primul rînd, provoacă probleme auditive precum pierderea temporară a auzului sau surditatea totală, dacă expunerea la un zgomot puternic este prelungită – aceasta se întîmplă, în general, într-un mediu profesional sau în timpul activităților de agrement.

Apoi există efecte extra-auditive obiective, precum perturbarea somnului, a sistemului endocrin, a sistemului cardiovascular sau efecte asupra sistemului imunitar în ansamblu.

Însă există și efectele extra-auditive subiective, rezultate dintr-o percepție individuală, precum disconfortul provocat de enervare, care are impact asupra comportamentului social. Un mediu zgomotos poate stimula, de exemplu, un comportament violent sau agresiv.

Timo Hener, profesor asociat la Departamentul de Economie și Economia Afacerilor al universității daneze Aarhus BSS, a examinat impactul poluării fonice asupra criminalității, iar rezultatele studiului său, publicat în revista științifică Journal of Public Economics, arată că zgomotul intens provoacă mii de atacuri violente în fiecare an, existînd o legătură directă între expunerea la poluarea fonică intensă și comportamentul agresiv.

Potrivit studiului, dacă o zonă înregistrează o creștere a zgomotului de fond cu 4,1 decibeli, rata crimelor violente în aceeași zonă va crește cu 6,6%. În special bărbații sînt victimele violenței derivate din zgomot și tot ei cei care provoacă acte de violență.

Deși efectele negative ale zgomotului asupra sănătății variază, de la tulburări ușoare și temporare, precum oboseală și dificultăți de atenție, la un disconfort generalizat, precum declanșarea unor probleme patologice, ducînd pînă la creșterea gradului de agresivitate urbană, este de netăgăduit că acestea există și ne afectează pe fiecare.

Soluții europene

Potrivit Centrului Regional de Informare al Națiunilor Unite (UNRIC), pentru a combate poluarea fonică, orașele ar trebui să-și ecologizeze mediul. Vegetația abundentă nu doar că înfrumusețează străzile, însă copacii, acoperișurile verzi și arbuștii pot absorbi energia acustică și zgomotul de fond.

Spațiile verzi urbane, cum ar fi parcurile publice, nu sînt, bineînțeles, o oază de tăcere absolută, însă oferă o „ușurare acustică pentru locuitorii orașului. (...) Sunetele naturale, precum foșnetul frunzelor și cîntecul păsărilor, pot avea efecte psihologice pozitive, cum ar fi reducerea stresului”.

Urbaniştii ar trebui, așadar, să ia în serios beneficiile pentru sănătate ale spaţiilor verzi şi să se asigure că în orașe există suficient de mulți copaci care să ofere bariere naturale contra sunetului agresiv. „Planurile de urbanizare trebuie să țină cont de problema poluării fonice. Spațiile verzi, curțile și parcurile urbane liniștite oferă o soluție naturală pentru poluarea fonică (...) și contribuie la bunăstarea noastră mentală”, spune UNRIC.

UNRIC pledează, de altfel, și pentru încurajarea mobilității electrice și pentru biciclete, care ar reduce în mod considerabil zgomotul și ar îmbunătăți calitatea aerului. „De asemenea, guvernele ar trebui să pună în aplicare mecanisme pentru a reglementa traficul aerian și feroviar, activitățile din vecinătate, precum și construcția de noi infrastructuri, conform standardelor stricte de izolare fonică.”

Soluții mioritice

În teorie, în România, în baza Legii 61/1991, sînt sancționate încălcările normelor de convieţuire socială, ale ordinii și liniștii publice. Potrivit acesteia, este pedepsită, cu amenzi, „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”.

Legea interzice, de altfel, „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare, în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”. De asemenea, sînt sancționați și cei care organizează petreceri „cu caracter privat” în cadrul cărora se utilizează „aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor”.

În practică, de cele mai multe ori, conturile se reglează în afara legii, căci, dacă faci plîngere contra unui vecin, chiar dacă acesta este amendat o dată, sînt mari șanse de răzbunare „auditivă”: bubuieli, trîntituri, izbituri, la orice oră, insuficiente pentru a chema poliția, suficiente însă pentru a-ți toca nervii.

Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos. Metoda bătutului în țevi, de cele mai multe ori ineficientă, e preferata celor care nu se simt capabili de o confruntare directă, însă țin să-și manifeste indignarea. Alții preferă o confruntare directă, metodă care se lasă de cele mai multe ori cu scandal și care este total descurajată de autorități. Mai este și metoda „dinte pe dinte”, aceea în care ripostezi la zgomotele produse de vecini prin provocarea altora mai mari. Căci zgomotul și furia sînt într-adevăr, nedespărțite, însă produc, de fiecare dată, victime colaterale.