Vorbitul, tăcerea şi dragostea de semeni

Publicat în Dilema Veche nr. 631 din 24-30 martie 2016
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Era o vreme cînd îmi plăcea la nebunie să vorbesc. Cu oamenii din jurul meu, la telefon, cu orice ocazie. Eram ceea ce s-ar putea numi un om „comunitar“: așa cum am mai spus-o, visul meu, chiar, era un autobuz plin cu prieteni în care să mă pierd și eu și care să tot meargă din loc în loc, așa, cam pe-nserat, ca-n filmele americane proaste, și să nu se oprească niciodată.

În realitate, s-a întîmplat așa pe o durată destul de scurtă. Într-o zi, la liceu, pe cînd aveam 16 ani, cineva m-a scos din clasă ca să mă anunțe că a murit tatăl meu. Tatăl meu care era „stăpînul“ lumii mele – stăpîn nu în sens negativ, ci în cel mai democratic sens cu putință: impusese o mitologie, fericită, în care trăiam cu toții la adăpost de reala lume comunistă.

Reacția mea de după acest eveniment a fost să nu mai suport singurătatea. Să am tot timpul și cu orice preț oameni în jurul meu la orice aș fi făcut: îmi făceam lecțiile cu cineva, mîncam cu altcineva dintre colegi, eram mai comunitară decît oricînd. Așa, comunitar, mi-am luat toate examenele și am supraviețuit. Definiția existenței, în ce mă privea, era în grup.

Și, mai tîrziu, în tandem, în parteneriat. Cînd am început să „fiu într-o relație“, cum se spune acum, nu îmi doream decît prezența celuilalt, iar absența mi se părea moarte și o taxam ca atare. De asemenea, concepeam tot soiul de reguli de reglare a conviețuirii, cît se poate de echitabile, din punctul meu de vedere (și destul de avangardiste pentru vremea aceea, în care femeia încă era, destul de serios, la cratiță): toate treburile casei se împărțeau fix în două, și practic, și conceptual, dacă pot spune așa.

Idealul meu, atunci, era ceva de genul un El și o Ea ținîndu-se de mînă și zburînd, așa, împreună, peste tot. Din zborul lor întrerupîndu-se din cînd în cînd ca să mai facă diverse lucruri, aplecîn­du se asupra lor de la înălțimea lor confortabilă. Dar, altfel, nedezlipiți, prinși bine cu un soi de aracet, aproape siamezi (faza asta a urmat celei cu iubitul într-o mare colivie aurită, iubita hrănindu-l din cînd în cînd).

Dar, la un moment dat, ca-n toate clișeele din cîntece și nu numai, cele cu zborul frînt (sau cu varianta neaoșă din deja celebrul „Puiul“), am renunțat și la această viziune idilică. Am trecut la cea din Little Miss Sunshine (filmul), cea cu microbuzul care abia pornește și în care toți membrii familiei trebuie să se suie din mers, chiar din alergare, dar în care nici măcar bunicul mort nu e lăsat deoparte, la o adică. Am tot meșterit la microbuzul familiei ani de zile, pînă cînd însuși personajul principal, copilul meu, a coborît din el la o stație ceva mai îndepărtată, peste Ocean.

Și atunci, cumva, s-a așternut tăcerea. Toate variantele comunitare și agitate s au cam estompat și m-am trezit, așa, pe un soi de pășune întinsă, cu iarba reglementar tăiată, toată la fel, întinsă-întinsă, fără flori, fără insecte, fără păsări, fără mai nimic. Toată a mea, ca să ce? Ca să mai zburd pe ea din cînd, așa, mai împiedicat, într-o liniște nouă, ce s-a așternut și a urmat exaltării gureșe anterioare.

Pe scurt, a urmat (și încă mai urmează) o epocă a tăcerii predominante. Tăcerea nu neapărat – sau deloc – ca un lucru rău, nociv, mizantrop. Ca o odihnă, desigur, nemeritată, după agitația, neînțeleasă, de dinainte. Ca o asumare a unui alt tip de condiție umană, mai independentă, să zicem. Sau, oricum, mai puțin vocală și mai puțin agățătoare, în raport cu ceilalți.

Tăcerea s-a așternut, cumva, și pe dinăuntru, și pe dinafară. Nici chiar vorbitul la telefon nu mi s-a mai părut ca altădată. Au fost zile și momente, multe, în care n-am simțit nevoia să sun pe nimeni, deși eram doar eu cu mine. Tăcerea din jur nu mai părea un acoperiș apăsător care ți se prăbușește deasupra capului, ci o pătură chinezească pufoasă, ca n copilărie, care te ocrotea de intemperii. Pe sub ea puteai dospi sau chiar clocoti în voie și-n suc propriu, în anumite momente.

E drept că, din cînd în cînd, chiar și eu am spart-o cu anumiți oameni (deși unora le-am răspuns la diverse forme de comunicare după ani, chiar). Instinctiv, probabil, cu oameni chiar mai tăcuți decît mine. În fața unora dintre ei m-am simțit, în puținele momente de comunicare, ca un bondar care zumzăie, degeaba, în jurul unui urs sau ca leneșul din Ice Age care-l irită pe mamut. Și așa mi am dat seama că, în ciuda pajiștii mele, mai am mult de pritocit.

Ideea articolului mi-a venit de la o doamnă, de pe stradă, bine îmbrăcată, aparent o... „cetățeancă respectabilă“, dacă această expresie chiar înseamnă ceva. Care, în nevoia ei excesivă de comunicare, se ducea la fiecare „cetățean“ de pe aceeași stradă, de fapt bulevard, și-i șoptea orori la ureche, despre comploturi și destrăbălare universală. Lumea o asculta pînă-i înțelegea cuvintele. Apoi, cu uimire mimată-n nepăsare, trecea mai departe. Și doamna respectivă se reîncadra în fluxul de oameni de pe stradă, care mergeau, hotărîți și setați, înainte.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.