Vitejii căilor bătătorite
În Franța, Manon Aubry, eurodeputat din partea partidului La France Insoumise, a denunțat recent microfoanele de lavaliere ca fiind „sexiste”. Primul motiv invocat de Aubrey este însăși denumirea, căci, potrivit acesteia, duce cu gîndul la cravata purtată de bărbați (în franceză numindu-se micros-cravates). Al doilea motiv invocat a fost că lavalierele nu sînt comod de purtat la o rochie, cu alte cuvinte sînt o declarație antifeminism, de vreme ce sînt concepute doar pentru bărbați.
Feminismul și tot ce ține de drepturile femeii sînt probleme dezbătute recurent și în Germania. Aici, tot recent, politica a intervenit după un scandal izbucnit în presă, cu iz senzaționalist de MeToo, pornind de la niște postări pe rețelele sociale, în care membrii unei trupe au fost acuzați de violență sexuală. Deși nu au existat plîngeri în Justiție, ministrul Familiei, Lisa Paus, a ținut să facă declarații în legătură cu tinerele femei expuse încontinuu atacurilor și abuzurilor sexuale, sugerînd să se înființeze „echipe de conștientizare” pe durata concertelor. Într-un discurs înflăcărat, Ursula Nonnemacher, șefa Ministerului Femeilor din Brandenburg, a declarat: „Nu trebuie să mai tolerăm sexismul. Trebuie să depășim prejudecățile și să construim o cultură a respectului și a egalității”.
În Spania, în timpul unui interviu televizat, Yolanda Díaz, ministrul Muncii, a cerut o mobilizare feministă împotriva „drepturilor omului cavernelor”.
În timp ce, în țările Uniunii Europene, feminismul se manifestă vehement în discursuri retorice, invocînd mai degrabă niște drepturi de mult cîștigate, în Turcia, o țară curtată asiduu de politica UE, o femeie este omorîtă în fiecare zi, ca urmare a violenței domestice. Potrivit statisticilor, în această țară, aproape în fiecare zi, o femeie este violată sau bătută. În ciuda acestor statistici, Parlamentul turc plănuiește legi care să limiteze și mai mult drepturile femeilor.
Într-un recent interviu pentru WELT, Lale Akgün, fost parlamentar al SPD, a enumerat planurile noului Parlament turc. Potrivit acesteia, există proiecte de legi care ar prevedea eliminarea egalității între bărbați și femei din Constituție; de asemenea, se configurează din nou permiterea căsătoriilor între copii; amnistie pentru violatori, dacă aceștia vor să se căsătorească cu victimele; în caz de divorț, femeile n-ar mai trebui să aibă drept asupra bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei; divorțul ar trebui să fie mai ușor pentru bărbați și mai dificil pentru femei, chiar și în cazul parteneriatelor violente. Cum bărbatul urmează să fie ridicat legal înapoi la statutul de cap al familiei, în caz de divorț numai tații ar putea avea dreptul la custodia copiilor.
„Observăm că numărul feminicidelor a crescut în fiecare an sub guvernul AKP”, a declarat presei franceze doamna Fidan Ataselim, inițiatoarea platformei We Will Stop Feminicide.
Într-un articol, publicat pe site-ul Sudouest, aceasta a afirmat că platforma ei a înregistrat 397 de feminicide în 2022 în Turcia și aproape 90 în primele luni ale anului 2023. Alianța creată în martie 2023 între AKP și două partide islamiste urmărește în prezent retragerea Legii 6284, singurul instrument legal încă activ pentru a proteja femeile împotriva violenței, după ce Turcia s-a retras, în 2021, din Convenția de la Istanbul, președintele Erdogan motivînd atunci că tratatul pune în pericol unitatea familiei.
„Guvernul încearcă acum să distrugă, rînd pe rînd toate drepturile pe care femeile le-au cîștigat în urmă cu douăzeci de ani”, a declarat și Berrin Sönmez, de la platforma feministă Esik, amintind de noile proiecte de legi.
Avortul – legal, dar refuzat
„Avortul este o crimă împotriva umanității” – în 2012, președintele Erdoğan dorea o lege contra avortului. Inițiativa a stîrnit însă proteste de amploare, iar Guvernul a trebuit să dea înapoi în fața opoziției puternice. Însă, în realitate, chiar și fără o interdicție legală, în Turcia accesul la avort a fost îngreunat. „Majoritatea spitalelor publice refuză să-l efectueze”, a declarat jurnaliștilor francezi Gökçe Gökçen, vicepreședintele CHP. Iar asta din cauză că, la nivel politic, stigmatizarea avortului a crescut și spitalele publice se tem să mai ofere acest serviciu. În Istanbul, doar trei spitale publice mai efectuează avorturi.
În plus, în afara faptului că metodele de contracepție sînt încă foarte costisitoare, mentalitatea generală a bărbaților în ceea ce privește protecția este ostilă.
Această mentalitate se menține și din cauza faptul că președintele Erdogan și înalți oficiali AKP fac în mod regulat remarci sexiste și discriminatorii, susținînd că egalitatea între bărbați și femei este „contrară naturii” sau că „femeile nu ar trebui să rîdă în hohote în public” – după cum comentează Beril Hepgoncali, președinta organizației Mor Dayanisma.
Bărbatul turc e superior femeii
„Erdogan este împotriva egalității între femei și bărbați”, a declarat, pentru France Info, politologul Hazal Atay, profesor-cercetător la Sciences Po Paris.
Potrivit acestuia, în ceea ce privește drepturile femeii, lunga durată a domniei lui Erdogan în Turcia poate fi împărțită în două perioade distincte. „În primul deceniu în care Partidul său pentru Justiție și Dezvoltare (AKP) a fost la putere, Erdogan a făcut reforme care au favorizat femeile, cu scopul de a adera la Uniunea Europeană. De exemplu, a adoptat un nou Cod Penal în 2004, care a incriminat violul conjugal și hărțuirea la locul de muncă. Scopul a fost armonizarea legislației turcești cu normele europene. Dar schimbarea relațiilor cu UE de la începutul anilor 2010 a favorizat apariția unui discurs împotriva libertăților femeilor. Acest ultim deceniu (2012-2022) este mai degrabă marcat de o creștere a autoritarismului. Regimul a devenit treptat foarte intolerant față de Opoziție, care include, evident, grupuri feministe, precum și grupuri LGBTQ+.”
Sofagate
În campania electorală din acest an, AKP-ul lui Erdogan a mizat pe identitatea musulmană și pe faptul că Turcia ar trebui să „protejeze” femeile de decadența Occidentului, respingînd ideile „occidentale” precum drepturile egale. Totuși, Erdogan este curtat de Uniunea Europeană, în ciuda politicii agresive îndreptate contra drepturilor femeii și chiar a gesturilor de frondă pe care acesta le face.
Unul dintre aceste gesturi a fost etichetat drept Sofagate. Incidentul a avut loc în Turcia și i-a avut ca protagoniști pe președintele Erdogan, pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și pe Charles Michel, președintele Consiliului European. Întîlnirea a avut loc în aprilie, 2021, la o lună după ce Erdogan emisese decretul prezidențial pentru ieșirea Turciei din Convenția de la Istanbul, și era menită să repare relațiile tensionate dintre UE și Turcia.
Cînd Michel și von der Leyen au fost primiți de președintele turc, în camera protocolară existau doar două scaune. Pe unul s-a așezat Erdogan, iar pe celălalt l-a invitat să ia loc pe Michel, nu pe von der Leyen, nevoită să se așeze pe o canapea.
Ulterior, Ursula von der Leyen a descris incidentul ca fiind sexist, susținînd că s-a simțit „jignită și însingurată”, atît ca femeie, cît și ca cetățean al Europei. „Nu este vorba despre aranjarea scaunelor sau despre protocol, ci despre nucleul a ceea ce sîntem, (...) despre valorile pe care le reprezintă Uniunea noastră. Și despre cît de mult mai avem de luptat pentru ca femeile să fie tratate ca egale bărbaților”, a declarat doamna von der Leyen.
Însă această luptă Uniunea Europeană nu o duce cu Turcia. Potrivit comentatorilor, atît gestul lui Erdogan, cît și reacțiile celor doi înalți funcționari ai Uniunii Europene au arătat poporului turc nu doar că politicile identitare ale lui Erdogan sînt de succes și acceptate ca atare de Uniunea Europeană, dar și faptul că discursurile despre egalitate ale politicienilor europeni sînt doar niște vorbe în vînt.
Sofagate este doar un exemplu al puterii lui Erdogan asupra Uniunii Europene. Președintele turc a demonstrat că se bazează pe temerile guvernelor europene în ceea ce privește politica și economia, căpătînd siguranța că acestea vor răspunde formelor de șantaj mai degrabă cu supunere decît cu fermitate. De altfel, în ciuda rapoartelor privind declinul democrației și al drepturilor omului, după realegerea sa, toți șefii de stat ai țărilor membre ale Uniunii Europene s-au grăbit să-l felicite și să își reafirme speranțele cu privire la colaborarea în „problemele comune”.
Pe căile de mult bătătorite ale feminismului în UE politicienii europeni continuă să calce apăsat, însă în ceea ce privește drumul accidentat pe care acesta îl are de înfruntat în Turcia, preferă să-l ocolească, nemaifiind atît de viteji.
