Vitejii căilor bătătorite

Publicat în Dilema Veche nr. 1011 din 24 august – 30 august 2023
image

În Franța, Manon Aubry, eurodeputat din partea partidului La France Insoumise, a denunțat recent microfoanele de lavaliere ca fiind „sexiste”. Primul motiv invocat de Aubrey este însăși denumirea, căci, potrivit acesteia, duce cu gîndul la cravata purtată de bărbați (în franceză numindu-se micros-cravates). Al doilea motiv invocat a fost că lavalierele nu sînt comod de purtat la o rochie, cu alte cuvinte sînt o declarație antifeminism, de vreme ce sînt concepute doar pentru bărbați.

Feminismul și tot ce ține de drepturile femeii sînt probleme dezbătute recurent și în Germania. Aici, tot recent, politica a intervenit după un scandal izbucnit în presă, cu iz senzaționalist de MeToo, pornind de la niște postări pe rețelele sociale, în care membrii unei trupe au fost acuzați de violență sexuală. Deși nu au existat plîngeri în Justiție, ministrul Familiei, Lisa Paus, a ținut să facă declarații în legătură cu tinerele femei expuse încontinuu atacurilor și abuzurilor sexuale, sugerînd să se înființeze „echipe de conștientizare” pe durata concertelor. Într-un discurs înflăcărat, Ursula Nonnemacher, șefa Ministerului Femeilor din Brandenburg, a declarat: „Nu trebuie să mai tolerăm sexismul. Trebuie să depășim prejudecățile și să construim o cultură a respectului și a egalității”.

În Spania, în timpul unui interviu televizat, Yolanda Díaz, ministrul Muncii, a cerut o mobilizare feministă împotriva „drepturilor omului cavernelor”.

În timp ce, în țările Uniunii Europene, feminismul se manifestă vehement în discursuri retorice, invocînd mai degrabă niște drepturi de mult cîștigate, în Turcia, o țară curtată asiduu de politica UE, o femeie este omorîtă în fiecare zi, ca urmare a violenței domestice. Potrivit statisticilor, în această țară, aproape în fiecare zi, o femeie este violată sau bătută. În ciuda acestor statistici, Parlamentul turc plănuiește legi care să limiteze și mai mult drepturile femeilor.

Într-un recent interviu pentru WELT,  Lale Akgün, fost parlamentar al SPD, a enumerat planurile noului Parlament turc. Potrivit acesteia, există proiecte de legi care ar prevedea eliminarea egalității între bărbați și femei din Constituție; de asemenea, se configurează din nou permiterea căsătoriilor între copii; amnistie pentru violatori, dacă aceștia vor să se căsătorească cu victimele; în caz de divorț, femeile n-ar mai trebui să aibă drept asupra bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei; divorțul ar trebui să fie mai ușor pentru bărbați și mai dificil pentru femei, chiar și în cazul parteneriatelor violente. Cum bărbatul urmează să fie ridicat legal înapoi la statutul de cap al familiei, în caz de divorț numai tații ar putea avea dreptul la custodia copiilor. 

„Observăm că numărul feminicidelor a crescut în fiecare an sub guvernul AKP”, a declarat presei franceze doamna Fidan Ataselim, inițiatoarea platformei We Will Stop Feminicide.

Într-un articol, publicat pe site-ul Sudouest, aceasta a afirmat că platforma ei a înregistrat 397 de feminicide în 2022 în Turcia și aproape 90 în primele luni ale anului 2023. Alianța creată în martie 2023 între AKP și două partide islamiste urmărește în prezent retragerea Legii 6284, singurul instrument legal încă activ pentru a proteja femeile împotriva violenței, după ce Turcia s-a retras, în 2021, din Convenția de la Istanbul, președintele Erdogan motivînd atunci că tratatul pune în pericol unitatea familiei.

„Guvernul încearcă acum să distrugă, rînd pe rînd toate drepturile pe care femeile le-au cîștigat în urmă cu douăzeci de ani”, a declarat și Berrin Sönmez, de la platforma feministă Esik, amintind de noile proiecte de legi.

Avortul – legal, dar refuzat

„Avortul este o crimă împotriva umanității” – în 2012, președintele Erdoğan dorea o lege contra avortului. Inițiativa a stîrnit însă proteste de amploare, iar Guvernul a trebuit să dea înapoi în fața opoziției puternice. Însă, în realitate, chiar și fără o interdicție legală, în Turcia accesul la avort a fost îngreunat. „Majoritatea spitalelor publice refuză să-l efectueze”, a declarat jurnaliștilor francezi Gökçe Gökçen, vicepreședintele CHP. Iar asta din cauză că, la nivel politic, stigmatizarea avortului a crescut și spitalele publice se tem să mai ofere acest serviciu. În Istanbul, doar trei spitale publice mai efectuează avorturi. 

În plus, în afara faptului că metodele de contracepție sînt încă foarte costisitoare, mentalitatea generală a bărbaților în ceea ce privește protecția este ostilă. 

Această mentalitate se menține și din cauza faptul că președintele Erdogan și înalți oficiali AKP fac în mod regulat remarci sexiste și discriminatorii, susținînd că egalitatea între bărbați și femei este „contrară naturii” sau că „femeile nu ar trebui să rîdă în hohote în public” – după cum comentează Beril Hepgoncali, președinta organizației Mor Dayanisma.

Bărbatul turc e superior femeii

„Erdogan este împotriva egalității între femei și bărbați”, a declarat, pentru France Info, politologul Hazal Atay, profesor-cercetător la Sciences Po Paris.

Potrivit acestuia, în ceea ce privește drepturile femeii, lunga durată a domniei lui Erdogan în Turcia poate fi împărțită în două perioade distincte. „În primul deceniu în care Partidul său pentru Justiție și Dezvoltare (AKP) a fost la putere, Erdogan a făcut reforme care au favorizat femeile, cu scopul de a adera la Uniunea Europeană. De exemplu, a adoptat un nou Cod Penal în 2004, care a incriminat violul conjugal și hărțuirea la locul de muncă. Scopul a fost armonizarea legislației turcești cu normele europene. Dar schimbarea relațiilor cu UE de la începutul anilor 2010 a favorizat apariția unui discurs împotriva libertăților femeilor. Acest ultim deceniu (2012-2022) este mai degrabă marcat de o creștere a autoritarismului. Regimul a devenit treptat foarte intolerant față de Opoziție, care include, evident, grupuri feministe, precum și grupuri LGBTQ+.”

Sofagate

În campania electorală din acest an, AKP-ul lui Erdogan a mizat pe identitatea musulmană și pe faptul că Turcia ar trebui să „protejeze” femeile de decadența Occidentului, respingînd ideile „occidentale” precum drepturile egale. Totuși, Erdogan este curtat de Uniunea Europeană, în ciuda politicii agresive îndreptate contra drepturilor femeii și chiar a gesturilor de frondă pe care acesta le face. 

Unul dintre aceste gesturi a fost etichetat drept Sofagate. Incidentul a avut loc în Turcia și i-a avut ca protagoniști pe președintele Erdogan, pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și pe Charles Michel, președintele Consiliului European. Întîlnirea a avut loc în aprilie, 2021, la o lună după ce Erdogan emisese decretul prezidențial pentru ieșirea Turciei din Convenția de la Istanbul, și era menită să repare relațiile tensionate dintre UE și Turcia.

Cînd Michel și von der Leyen au fost primiți de președintele turc, în camera protocolară existau doar două scaune. Pe unul s-a așezat Erdogan, iar pe celălalt l-a invitat să ia loc pe Michel, nu pe von der Leyen, nevoită să se așeze pe o canapea.

Ulterior, Ursula von der Leyen a descris incidentul ca fiind sexist, susținînd că s-a simțit „jignită și însingurată”, atît ca femeie, cît și ca cetățean al Europei. „Nu este vorba despre aranjarea scaunelor sau despre protocol, ci despre nucleul a ceea ce sîntem, (...) despre valorile pe care le reprezintă Uniunea noastră. Și despre cît de mult mai avem de luptat pentru ca femeile să fie tratate ca egale bărbaților”, a declarat doamna von der Leyen.

Însă această luptă Uniunea Europeană nu o duce cu Turcia. Potrivit comentatorilor, atît gestul lui Erdogan, cît și reacțiile celor doi înalți funcționari ai Uniunii Europene au arătat poporului turc nu doar că politicile identitare ale lui Erdogan sînt de succes și acceptate ca atare de Uniunea Europeană, dar și faptul că discursurile despre egalitate ale politicienilor europeni sînt doar niște vorbe în vînt.

Sofagate este doar un exemplu al puterii lui Erdogan asupra Uniunii Europene. Președintele turc a demonstrat că se bazează pe temerile guvernelor europene în ceea ce privește politica și economia, căpătînd siguranța că acestea vor răspunde formelor de șantaj mai degrabă cu supunere decît cu fermitate. De altfel, în ciuda rapoartelor privind declinul democrației și al drepturilor omului, după realegerea sa, toți șefii de stat ai țărilor membre ale Uniunii Europene s-au grăbit să-l felicite și să își reafirme speranțele cu privire la colaborarea în „problemele comune”.

Pe căile de mult bătătorite ale feminismului în UE politicienii europeni continuă să calce apăsat, însă în ceea ce privește drumul accidentat pe care acesta îl are de înfruntat în Turcia, preferă să-l ocolească, nemaifiind atît de viteji. 

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.
femeie frig istock jpg
Prognoza meteo pentru luni, 9 noiembrie. Unde va ploua și cât de frig va fi în București
Meteorologii anunță ploi slabe în mai multe regiuni, lapoviță și ninsoare la munte, iar în București temperaturile vor coborî până la 0 grade în noaptea de duminică spre luni.