Viaţa în iarnă

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Viaţa în iarnă jpeg

De ceva timp, viața parcă nu s-a mai desfășurat în pattern-urile care ni se păreau obișnuite, normale. Frigul uriaș a pus stăpînire pe noi, blocîndu-ne cumva, pentru ceva vreme, și aducîndu-ne aproape de urșii din cărticelele de Crăciun: hibernăm în felul nostru, fiecare, chiar și atunci cînd sîntem în acțiune. Cel puțin eu, una, așa mă simt. Tabieturile mele de zi cu zi nu au mai putut fi aceleași din pricina frigului excesiv. După ce s-au terminat sărbătorile de iarnă, cu toată poleiala lor, a venit un ianuarie înghețat, cenușiu și amenințător. Înțeleg că e luna cea mai deprimantă din an: așa mi s-a părut și mie. Gerul din jur a fost ajutat, desigur, de „contextul politic internațional și intern“ să fie simțit tot mai șfichiuitor și pătrunzător. În timp ce escaladam troiene, Trump devenea președinte și își începea măsurile absurde, antidemocratice, iar aleșii neaoși ai unora (?) dintre noi ne mituiau, pentru ca apoi să încerce să reinstaureze, firesc, marea corupție cotidiană.

În București, în tot acest răstimp, oamenii se străduiau să supraviețuiască și să înainteze. În timp ce trotuarele erau încărcate cu troiene și șoselele, evident, cu mașini, puținii pietoni încercau să ajungă la micile lor destinații și să se tolereze unii pe alții. Oamenii deveniseră, brusc, precum mașinile din trafic: înaintau pe o coloană, în general îngustă, și, din cînd în cînd, se intersectau sau erau puși în situația să se depășească. În situații de felul ăsta se vedea caracterul omului și ieșea la lumină mentalitatea de Gotham City a orașului nostru iubit: dacă vreun trecător se oprea, dinr-un motiv sau altul (obosea, își pierdea echilibrul, avea greutate sau se uita în telefon), majoritatea celorlalți trecători parcă intra în vrie – se uita urît la individul devenit brusc neadaptat, incapabil să țină pasul, rebut. Și îi ziceau vreo două, în diverse feluri, în funcție de imaginarul fiecăruia. Relațiile din trafic erau reproduse, în mic, pe potecile dintre nămeți (îmi aduc aminte de cuvîntul „nămeți“ pe care-l puteai vedea scris pe panourile de prin oraș, în timp ce escaladai nămeții, în reclamele la Carrefour: „Nămeți de reduceri pentru întreaga familie“…). Și tot așa cum, la intersecția unor bulevarde, sînt șoferi care opresc și-i lasă pe alții să treacă, și aici existau anumiți pietoni curtenitori, plonjați din vreo lume paralelă, care ori te lăsau să treci, ori își cereau scuze că au trecut ei primii, ori îți mulțumeau că i ai lăsat. Și îți zîmbeau.

Viața pe potecuța alunecoasă devenea palpitantă și interesantă: nu știai niciodată la ce să te aștepți. Apoi mai era dialogul mut și implicit cu șoferii: uneori (de multe ori), tu, biet pieton, nu aveai loc pe trotuar. Nu aveai cum: ori erau porțiuni în care nu exista nici o potecă, ori respectiva cărare era grozav de alunecoasă, ori exista, dar deasupra ei se profilau țurțuri amenințători, însoțiți de avertismentul „Nu treceți“. Cînd trotuarul era inaccesibil, mici cîrduri de pietoni coborau pe carosabil, aruncînd priviri furișe și îngrijorate mașinilor. Uneori nici nu se mai uitau. Era suficient zgomotul amenințător care se auzea în zare. Respectivii precari pietoni își dezvoltaseră în mod remarcabil auzul, asemenea unor iepuri care simt încotro să fugă atunci cînd se ițesc prădătorii. Culmea e că, în condițiile astea, mai ales pe străduțe, mașinile se dovedeau înțelegătoare: de departe păreau monștri năvălitori, de aproape niște căruțe prietenoase. Ideea e că încetineau și se mulau pe situație, în majoritatea cazurilor.

Oricum, oamenii arătau ca din altă lume: purtau toți căciuli caraghioase, de multe ori cu un moț disproporționat, ori glugi de sub care nu se mai deslușea aproape nimic. Mișunau prin aerul întunecos, tăcuți și impersonali, de cele mai multe ori. Era atît de frig încît parcă nici măcar eu nu mai simțeam poezia de altădată a mersului pe jos. Doar o încremenire și un soi de beție a înaintării: eram bucuroasă că pot s-o fac și mă miram de cîte ori ajungeam la vreo destinație. Cînd ajungeam undeva, scoteam mănuși, căciuli și fulare. Așa am pierdut vreo două căciuli gen bască, toate la fel de negre și lăbărțate, din proasta gestionare a prea multor mici accesorii de sezon. Cînd te vedeai la destinație era ca și cum ai fi debarcat pe vreo insulă străină: te adaptai, cu greu, la moravurile de acolo. Dacă, de pildă, locul în care debarcai era un mall, cenușiul înghețat de afară se transforma într-un bej palid de interior, aparent plin de viață, dar, de fapt, încremenit altfel: în baletul acelorași gesturi, de pseudo-sărbătoare – vînzătoarea acră sau amabilă care te ajută să-ți cumperi ceva sau care te sfătuiește, insistent, să nu iei un anumit produs, bodyguard-ul terorizat și fără fler, spre vîrsta a treia, care te urmărește ca o umbră, doar-doar vei ieși cu micul produs prin peretele din spatele oglinzii unde îl încerci.

După care ieșeam, din nou, din bejul palid în cenușiul înghețat, pierzîndu-mă iar în mulțimea inutilă.

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.