Viaţă cu înlocuitori

Publicat în Dilema Veche nr. 917 din 4 – 10 noiembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Găzduiesc aici un text primit de la un cititor dilematic („Efectul de ecou“), în urma articolului meu de săptămîna trecută – „Lașitate” –, în care mă întrebam retoric de ce n-am plecat la timp din România. Textul m-a pus pe gînduri – acum mă întreb dacă chiar m-aș fi adaptat, de pildă, în Toronto, Canada. (A. P.)

România ceaușistă încetățenise, printre alte aberații, formula cafelei cu înlocuitori, un amestec de năut și orez prăjit, Nechezol, pe numele ei de alint. Într-o lume în care apartamentele de bloc țineau locul caselor, Dacia și Lăstunul automobilelor moderne, Quick Cola, Coca-Colei și „Eugenia“ biscuiților cu ciocolată, tînjeam cu disperare după raiul occidental, în care, credeam noi, „originalele” erau la îndemîna tuturor.

A venit și decembrie ʼ89. Mă așteptam ca toți acei oameni valoroși, asupriți de regimul comunist, de care ne tot vorbeau la Europa Liberă, să iasă în sfîrșit la rampă. Cruntă dezamăgire. România la care visam murise de mult. Am avut parte în schimb de „emanații” în loc de revoluționari, de „democrație originală” în loc de democrație și de statul pe loc sau temporizare de inspirație gorbaciovistă în loc de statul de drept.

Cu gîndul că nu trebuie să trec prin viața asta unică fără a accede și la acea lume ideală mult visată, am hotărît să emigrez în Canada, țara învestită în mitologia publică românească cu tot ceea ce țării mele natale îi lipsea: cinste, corectitudine, curățenie, bunăstare, respect și civilizație. Vecina gigantului american cu care se asemăna în privința tuturor acestor calități, fără însă violența și excesele acestuia. Mai pe gustul unuia ca mine, crescut la școala egalitarismului. Singura carte pe care am găsit-o atunci (1997) în librării se intitula Canada, o frontieră a speranței. Am trecut cu ușurință peste impresia de broșură turistică. Cum îmi spunea un prieten, Canada văzută dinspre România părea o Suedie de limba engleză și franceză (tot românul fiind francofon și filo-american...), un tărîm străbătut în lung și-n lat de sănii trase de cîini cu ochi albaștri (celebrii Husky).

Băiat de București cum sînt, mi-ar fi plăcut totuși New York-ul. Ce să faci însă dacă în Canada brațele erau mai deschise? În plus, aveam un prieten bun în Toronto, unde era de altfel și o numeroasă comunitate românească, în creștere sporită. Îndepărtam astfel spectrul existenței solitare într-un mare și străin oraș american. În locul României, am preferat „mica Românie”.

Primii ani în Canada au fost marcați de elanul inițial, de nevoia de a ne găsi slujbe decente și stabile, de încercarea de a ne regăsi pasiunile din țară și de întîlnirile cu comunitatea românească.

Toronto este cel mai mare oraș canadian, avînd în recuzită cea mai înaltă clădire din lume. Mi-am spus că poate înlocui onorabil New York-ul, mai bine zis Manhattan-ul la care n-am avut acces, chiar dacă aș fi cîștigat la loterie viza, nu însă și banii de chirie.

M-am înșelat. Din punct de vedere cultural, Toronto față de New York e ca Ploieștiul față de București. Pentru majoritatea compatrioților noștri asta nu e o problemă. Oricum veneau mai ales din micile și marile orașe de provincie, cu economiile prăbușite după Revoluție, sau din Berceni, Pantelimon sau alte zone similare.

Viața culturală bucureșteană, așa firavă cum era în anii ʼ90, exista cu adevărat: spectacolele de teatru la Bulandra și Green Hours, jazz în Lăptăria lui Enache și filme afară pe terasă, Cinemateca, cu toate lipsurile ei, concertele la Ateneu, festivalul de muzică contemporană, concertele la Sala Radio, tîrgurile de carte, librăria Humanitas din fundul curții și, mai tîrziu, teatrul Act, clubul Prometheus, galeria Noua, galeria CIAC, Dan Perjovschi și noul MNAC.

Sînt și în Toronto săli de teatru și un festival anual pentru debutanți în care piesele sînt selectate în urma unei trageri la sorți. Însă de la Ciulei, Buzoianu, Măniuțiu, Radu Afrim, Beatrice Bleonț sau Galgoțiu la spectacolele de teatru din Toronto distanța e cea care separă Naționalul de Căminul Cultural. Actorii sînt fără îndoială dăruiți; lipsesc însă transcendența, planul secund, misterul. Totul este „la vedere”, dramele cele mai puternice sînt la nivelul socialului sau poveștilor de iubiri ratate. Toronto nu are școală de teatru, e cel mult un teren de antrenament pentru saltul în off-Broadway sau în turnee prin lumea anglofonă.

Sînt și cluburi de jazz în Toronto unde cîntă alți tineri care își fac încălzirea; sînt și două festivaluri, la concurență, vara. Puținele vedete de calibru care apar cîntă în niște mega-corturi unor mulțimi înghesuite, unde emoția adevăratelor întîlniri are puține șanse să apară.

După unele statistici, sînt aproape 40.000 de români în Toronto, mulți veniți după 1990, majoritatea dintre ei făcînd parte din „intelectualitatea tehnică”, inginerească. Dintre cei necalculatoriști, mulți și-au înlocuit meseriile de bază cu cea de programator. Sînt și alții care n-au reușit să se reprofileze, nici n-au găsit slujbe pe meseriile lor, și sînt șoferi, cosmeticieni, faianțari etc. Cel mai puțin a contat pasiunea sau vocația fiecăruia. Piața, nestăpînirea la perfecție a limbii, lipsa de conexiuni îngustează enorm evantaiul meseriilor la care poate aspira emigrantul. Sînt extrem de puțini emigranți manageri, ziariști, politicieni, personalități publice.

Românii din Toronto nu se implică în general în politică, în activități civice, nu se duc la teatru, la concerte. Se întîlnesc acasă la unul și la altul (în noile lor case de prespan, toate arătînd la fel și toate în suburbiile orașului, împlinind astfel visul american al anilor ʼ50), mai fac cîte un grătar, merg în week-end la iarbă verde și duminica la biserică.

Din 1998, de cînd am ajuns, bisericile românești s-au înmulțit de la una la cinci. Nu este meritul spiritului religios, vizita la biserică e una dintre puținele supape pentru energia socială: se mai schimbă o vorbă cu amicii, se pot face alții noi sau poți reîntîlni foste cunoștințe, se mai află de vreun job sau de vreo grădiniță convenabilă. Mulți transformă nevoia în virtute și se descoperă credincioși fervenți.

Există deja și o presă românească în Toronto: săptămînalul Faptul divers, o compilație de articole și știri din țară, completate cu știri periodice din comunitate, majoritatea legate de sărbătorile religioase, cupele sportive și rubrica permanentă de sfaturi pentru potențialii cumpărători de case. Sau mensualul Observatorul cultural ce publică poezioarele unor amatori din diaspora, o pagină religioasă, glume cu Bulă, cuvinte încrucișate, biografia unor personalități românești și străine și istoricul orașelor patriei.

Audiovizualul a fost acaparat de dl R.D., un personaj băgăcios și tupeist care deține controlul asupra unicului program de radio și a programului TV de o jumătate de oră, săptămînal, pe Canalul 4. Printre altele, și chitarist de ocazie, dl D. e prezent cu o voce gravă și un spirit gol la toate evenimentele „culturale” ale comunității românești, majoritatea constînd, de fapt, în turnee ale unor formații din țară, la slujbele religioase sau ia interviuri la fel de lipsite de simțire și semnificație ca toate emisiunile sale. Cam o treime din spațiul de emisie e dedicat publicității magazinului lu’ Veta, de produse românești, sau a unor firme de tranzacții imobiliare și asigurări.

Există și un înlocuitor de teatru românesc în Toronto, în trei variante deja, înființate prin spargerea, din motive de bani și orgolii, a unui nucleu inițial de inimoși. Se pun în scenă Caragiale, Tudor Mușatescu, Sebastian, în montări clasice, non-provocatoare, ce fac, cu una-două reprezentații, săli pline de curioși avizi de ieșiri mondene.

Cîteodată, foarte rar, vin și trupe din țară. Criteriul unic al „impresarilor artistici” locali e succesul de casă garantat, așa că sînt puține șanse să sosească spectacole de calitate, cum a fost de pildă Regina Mamă. Am văzut însă și alte două piese scrise de o entuziastă admiratoare a dnei Tudorache, o doamnă medic stabilită în Germania – Hamburg, mai exact –, de unde, probabil, și puternica influență a teatrului scandinav în piesele domniei-sale. Și sînt atîtea spectacole bune, în și despre România actuală, despre care n-am auzit decît din ziare...

Elanul inițial s-a epuizat pe parcurs. A fost înlocuit, la rîndul lui, cu o justificată resemnare. Știrile din țară sînt departe de a trezi un larg entuziasm al reîntoarcerii. Sînt mulți care, chiar dacă ar vrea, nu mai au unde sau le e rușine să o facă. Ce-or să le zică, oare, Miticii?

Alexandru LEFTER

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.