Urși

Publicat în Dilema Veche nr. 960 din 1 septembrie – 7 septembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Mai nou, la Cumpătu, în Sinaia, unde obișnuiesc să merg cam de pe cînd aveam 6 ani, vine, în mod regulat, ursul. Cel adevărat, din pădurea locală. Înainte, venea doar noaptea. Acum, în plină zi, un ursuleț (slavă Domnului!) se plimbă ziua-n amiaza mare pe aleea comună. Cînd trece un pîlc de oameni, cînd un urs...

Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare. 

Mult timp, ursul de la Cumpătu n-a fost pentru mine o realitate, ci un mit. De pe la 6 pînă pe la 12 ani, de cîte ori eram la Cumpătu și, mai rar, la București, primeam scrisori de la ursul Nounours, care locuia oficial la Cota 1400, dar mai vizita uneori și pădurile locale. Scrisorile erau bătute la mașină (pe atunci nu erau computere), uneori cu desene, și povesteau, în general, întîmplări din existența ursului, scene de viață cotidiană. Am observat că la expeditor era, uneori, un nume care părea de om. Cred că Alexandru Dumitrescu. Ai mei mi-au explicat că ăsta era „numele de scenă” al ursului, numele pe care și-l însușea pentru a fi și printre oameni și a rezista printre ei fără să se deconspire. Ca și în cazul lui Moș Crăciun, eram atît de dornică să cred întreaga poveste, încît nimic nu mi se părea destul de neplauzibil. Așa că schimbul epistolar cu Nounours Alexandru Dumitrescu a continuat mulți ani: el îmi trimitea scrisori reglementare, cu timbre și tot tacîmul, eu scriam și desenam pe niște foi și i le lăsam ursului în diverse scorburi de la Cota 1400 ori din pădurea apropiată. Timpul a trecut și am aflat, în cele din urmă, că ursul era un student la Medicină, fiul unei prietene de-a mamei cu care veneam la Cumpătu într-o perioadă și cu care organizam spectacole, piese de teatru. Numele cred că era al lui ori al tatălui său.

Aceștia au fost singurii urși vii, reali sau pseudoreali, din viața mea. Ceilalți au fost de jucărie. Am mai scris despre ursul Ghiță, cel mai bătrîn din „Banda de urși”, cum îi spuneam cînd eram mică. Ghiță a fost ursul mamei mele: l-a primit cînd avea doi ani, nu știu dacă de la unchiul Ghiță, care a fost închis la Canal, dar sigur a fost botezat după el. (L-am cunoscut și eu pe unchiul Ghiță la Nămăești, de unde sînt bunicii mei din partea mamei: am căzut în urzicile lui, în timp ce escaladam un buștean. Unchiul Ghiță cel de atunci se apropia de suta de ani.) Pe vremea mamei, ursul galben, cu blana deasă și strălucitoare, nu pufos precum urșii din timpul nostru, ci tare la pipăit și cu un bot ascuțit, era fercheș și la modă. L-am văzut într-o poză îngălbenită de familie în toată strălucirea lui.

Pe vremea mea, cînd, evident, l-am moștenit de la mama, era deja bătrîn. Trecerea timpului lăsase urme clare pe chipul și-n blana lui. Năpîrlise și se uscase. Ba mai mult de atît, își pierduse un ochi. Ochii inițiali fuseseră din niște nasturi aproape transparenți, frumoși. Noi i-am înlocuit întîi cu unii verzi, ca niște mărgele, dintr-un joc. Apoi, în copilăria fiului meu, care l-a preluat și el pe Ghiță, cu alți nasturi, departe de cei dintîi, mați și de o culoare incertă. Așa împuținat, ursul îmi aducea aminte de bunicul meu în ultima perioadă: mă-nduioșa în eforturile lui de a se păstra într-o formă decentă, care să nu-i îngrijoreze pe cei din jur. 

Ghiță a supraviețuit și supraviețuiește încă, miraculos. Chiar dacă, la un moment dat, în copilăria mea, s-a proțăpit lîngă el un alt urs: Gălbioru. Auriu, ceva mai pufos, dar cu aceeași structură tare, puțin mai mare, cu ochii tot din nasturi, Gălbioru era varianta socialistă, din anii ’70, a lui Ghiță. Reflectînd pînă și progresele și minunile tehnicii momentului: dacă-l aplecai, scotea un fel de mormăit. Mi l-a adus Moș Crăciun, într-un an. Avea un aer vioi, chiar zvăpăiat, și, oricum, sănătos, la început. 

A fost, pentru o vreme, centrul atenției. Umblam peste tot cu el, deși era cam voluminos. Stătea lîngă mine pe pat. Timpul a trecut, iarăși, și, încet-încet, a intrat și el în fluxul obișnuit al circuitului jucăriilor în camera și inima unui copil care are mai multe: n-a mai fost chiar în centrul lucrurilor. Nu a fost nici abandonat de tot, și-a păstrat locul lui bine stabilit, ca și Ghiță, în „Banda de urși“. Cînd i-a venit rîndul să fie preluat de fiul meu, între el și Ghiță nu mai era o așa de mare diferență. Doar un cunoscător și-ar fi dat seama de apartenența lui temporală și de istoria lui. 

Despre alți urși, în numărul viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Submarinul Cetus  FOTO Guvernul Britanic png
Noul submarin-dronă, mândria armatei Marii Britanii. Cetus va domina spațiul de luptă subacvatic
Noul submarin de 18,7 milioane de dolari al Marinei Britanice va fi gata în 2024 și va contribui la „dominarea spațiului de luptă subacvatic”, transmite presa britanică.
GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.