Unici și unități statistice

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Zizi și neantul jpeg

Copil unic la părinți fiind, cu bunici și alți adjuvanți în jur, am crezut, mult timp, literalmente, că lumea se învîrte în jurul meu. Că modelul meu și al familiei mele e unicul posibil. Și că toți ceilalți, cu familiile lor cu tot, urmează fix același model.

Fiindcă, așa cum am mai scris, toți se purtau bine cu mine, nu am simțit niciodată nevoia să caut alte modele. Ba dimpotrivă, mai tîrziu, în viața aparent pe cont propriu, m-am străduit să le aplic pe aceleași, de acasă. Dacă ceva mergea prost, dacă vreo pală de rău se abătea asupra echilibrului meu altfel solid, în general eu mă simțeam vinovată pentru perturbarea acestuia (și nu sistemul în care mă integrasem). În cele puține, dar esențiale cîteva cazuri în care nu am făcut așa, a fost un dezastru absolut prelungit sine die.

De asta mi-au și ajuns România comunistă și, mai precis, zona Romană – Lahovary plus Tineretului – Adesgo din București. Cumva, habar n-aveam că lumea se întindea și dincolo de aceste granițe mai curînd afective. Habar n-aveam, dar nici că-mi păsa. Așa că nu m-am gîndit niciodată în mod serios să plec din țară: ai mei construiseră un asemenea zid afectiv și de imaginație în jurul meu, încît mă simțeam protejată în ciuda ororilor care se-ntîmplau dincolo de zid. Despre care aveam oarecare idee, copil fiind, dar nu credeam că mă pot atinge.  

Habar n-aveam că, de fapt, pe lîngă identitatea asta privilegiată de copil unic și hiper-iubit de familia lui, eu trăiam, laolaltă cu ceilalți aproximativ 22 de milioane de locuitori ai României comuniste din vremea aceea, un Truman Show (Peter Weir, 1998) la scară națională. În care eu  nu eram decît unul dintre mulții indivizi ținuți în acea căldare adîncă, avînd pereți prea alunecoși ca să ne putem cățăra pe ei spre suprafață. Despre care suprafață nici nu știam că există, mulțumiți fiind în zoaiele din căldare. Doar cineva care s-ar fi uitat de undeva de sus, dintr-un imaginar avion, ar fi văzut cum zburdăm veseli pe fundul găleții, fără să știm că sîntem prinși acolo și că sîntem cobai.

Așa, cu mitologia mea familială, am crescut crezînd că aici e locul în care se întîmplă totul. Că numai aici pot face și drege. Deși am plecat la burse prin anii ʼ90 și 2000, tot n-am înțeles nimic din ce-am văzut: eram prea legată afectiv de locurile astea și mi se păreau unicele posibile. Am dezvoltat, aș putea spune, chiar un soi de patriotism afectiv. Nu știam că nici în privința asta nu sînt unică – numeroși alți locuitori ai țărilor foste comuniste din sud-estul Europei trăiau, probabil, același lucru: erau legați de glie afectiv.

Pînă atunci, însă, pînă să se termine cu regimul ceaușist, am trecut prin tot soiul de alte întîmplări care, evident, mi s-au părut unice și irepetabile și în care m-am văzut pe mine însămi ca pe singura posibilă eroină. De pildă, cînd tatăl meu a murit, la 53 de ani, normal că mi s-a părut că numai mie mi s-a prăbușit cerul. Era tragedia mea și numai a mea, pe care trebuia s-o trăiesc cum puteam. În același timp, am constatat, vorbind și cu alții trăitori în perioada respectivă, că și unii dintre părinții lor se stinseseră din viață la vîrste azi încă vioaie. Că și moartea tatălui meu se încadra într-o nenorocită de statistică (ceea ce n-o face în nici un fel mai puțin tragică în general și pentru mine în special).

Doar că, dacă era să-i analizăm cauzele, una posibilă ar fi fost fumatul – acesta se încadra clar în tarele epocii. Se fuma șerpește pe atunci și nu se ținea seama de consecințele pe care nu ți le amintea mai nimeni. De asemenea, sistemul medical era într-o cu totul altă fază decît cel de acum – iar să pleci în străinătate să te operezi de inimă, să primești aprobare pentru asta, dura atît de mult încît nu mai prindeai operația în viață (ceea ce s-a întîmplat, de altfel, și cu tatăl meu). Precum și, probabil, cu destui alții din generația lui. Pentru un istoric al perioadei comuniste, venit după ʼ90 să studieze problema mortalității în anii ʼ80 și cauzele ei, tot o unitate statistică ar fi fost și cazul lui.

Așa s-a întîmplat și-n perioada cu COVID-ul, ba chiar a fost cu atît mai vizibilă această senzație: ce ți se-ntîmplă ție nu e deloc singular, ești unul dintre nenumărații oameni care trec prin aceeași dramă. Ba acum povestea asta s-a simțit mai dihai la nivel global, a fost cu atît mai evidentă senzația pe care altădată am avut-o la Disneyland, la cozile uriașe de acolo – și anume că mai toți oamenii de pe planeta asta sîntem cam o apă și-un pămînt, indiferent de culoarea pielii și de alte amănunte nesemnificative. Cu atît mai mult s-a văzut că avem cam aceleași reacții și aceleași nevoi (desigur, se pot clasifica în cîteva categorii). Că ieșim afectați cam în aceleași cîteva feluri din încercarea asta: unii în depresii, alții fără slujbe și fără bani, alții învrăjbiți și lehămetiți. Și că trebuie să găsim cu toții – unici, dar și unități statistice – căi benigne ca s-o luăm nu neapărat de unde am lăsat-o, ci de la început.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.