Unde au dispărut micii comercianţi?

Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Unde au dispărut micii comercianţi? jpeg

La începutul anilor ’90, cînd Bucureştiul arăta ca un bazar, iar „centrele comerciale“ erau dughenele de la colţul străzii, oricine care avea spirit de întreprinzător şi ceva bani puşi deo­parte putea să-şi deschidă o mică afacere. Locatarii blocurilor socialiste, oameni obişnuiţi cu slujbe dintre cele mai banale, dar care deveniseră dintr-odată nesigure, în întreprinderi care erau pe butuci, căpătau curaj, luau iniţiative şi-şi scoteau măsuţele pliante în stradă pentru a vinde ceva, orice. Pentru că legile care îi priveau în mod direct pe vînzătorii de acadele şi de nasturi erau confuze, iar șpăgile rezolvau pe loc problema unui „spaţiu comercial“, trotuarele se umpluseră de tarabe improvizate, scările de bloc fuseseră împărţite în două (unele mai sînt şi astăzi), iar una dintre jumătăţi era ocupată de rafturi şi de clasicul frigider Arctic, cu bere la rece, garajele se transformau în ateliere auto unde patronul te îmbia şi cu o ciorbă de burtă la botul calului, în WC-uri publice se amenajau baruri de noapte.

Unii au rezistat, pentru alţii aceasta a fost o unică şi irepetabilă aventură de tranziţie. E impropriu să spunem că au dat faliment. Le a mers cît le-a mers, apoi şi-au luat din stradă catrafusele, măsuţa şi scaunele, şlapii chinezeşti pe care nu reuşiseră să i vîndă şi au urcat înapoi, în apartamentele lor de bloc. Şi pentru că întreprinderile se închiseseră, au început să-şi caute noi ocupaţii. Au rămas cu vagi regrete şi cu o nostalgie după vremurile în care nu trebuia să semneze nici o condica, iar măturătorii şi şoferii de taxi din intersecţie îi salutau cu: „Să trăiţi, dom’ patron!“

Una dintre primele iniţiative private de pe Calea Moşilor, în peisajul gri al magazinelor de stat, dominat de „Fortuna“ şi de „Mobila“, a fost un centru de copiere. Copy cop a avut şi prima firmă luminoasă, portocalie, care eclipsa, noaptea, becurile chioare, galbene şi îi dădea străzii o aură de Occident. Chiar peste drum, pe trotuar, a apărut taraba familiei Dobrescu – mama, tatăl şi doi copii adolescenţi. La tarabă stătea de regulă Georgiana, care tocmai terminase liceul şi nu avea nici un plan pentru viitor. Pe măsuţă se îngrămădeau gume cu surprize, ciocolate şi biscuiţi turceşti, sucuri în cutii de carton prevăzute cu pai. Principala concurenţa a familiei Dobrescu o reprezenta magazinul arabului, „Alishor“, unde copiii stăteau la coadă ca să cumpere Coca-Cola, la doză, căci setea de Pepsi, la sticlă, fusese deja potolită. Tatăl Dobrescu, un ins agitat, cu ochelari cu lentile groase, mergea o dată pe săptămînă, cu Dacia, la en-gros, ca să aducă marfă. De fapt, apariţia depozitelor en-gros a fost cea care le-a dat aripi micilor comercianţi. Veneau de-acolo fascinaţi şi povesteau despre munţii de „de toate“ din care puteai să-ţi alegi ce-ţi doreai. Domnul Dobrescu se întorcea plin de importanţă din scurta sa călătorie pînă la marginea Bucureştiului. În urma sa, fiul său adolescent, un vlăjgan de 1,90, căra cu cîrca, din portbagajul maşinii la scara de bloc, saci şi cutii. Mi-l amintesc cum odată ducea în spate un sac uriaș plin de pungi cu pufuleți. Afară bătea un vînt puternic, iar sacul era inadmisibil de ușor, se smucea într-o parte și-n alta. Priveam de la balcon și îmi imaginam cum sacul o să-l ridice de la pămînt pe băiat, ca un balon, și cum o să-l poarte deasupra orașului. Un vlăjgan de 1,90 care atîrna nătîng de un sac plin cu pufuleți pînă cînd se transforma doar într-un punct mișcător pe cer.

Doamna Dobrescu fusese deja de două ori în Turcia, îşi dădea aere de cucoană şi se umpluse de aur. Făcea parte dintr-o familie, un clan care îşi depăşise condiţia, reuşise în afaceri, înflorea. Doar Georgiana rămăsese aceeaşi: o fată cuminte, tăcută, care privea fără interes strada şi număra monedele din cutia de carton, le punea pe categorii.

După o vreme, la cîţiva metri de taraba Dobrescu, pe un loc de parcare al nimănui, a apărut o rulotă veche în care un individ pe la 35 de ani, îmbrăcat mereu într-un trening de fîş, vindea sucuri TEC. Copiii îl porecliseră Păhăruţ, pentru că le cerea cu insistenţă paharele de plastic înapoi, după ce îşi terminau de băut zeama rece şi acidulată, galbenă, verde sau roz. Probabil că le spăla și le refolosea. Afacerea lui Păhăruţ s-a dovedit a fi una de succes, iar familia Dobrescu intrase în panică. S-a pus problema achiziţionării unei lăzi frigorifice pentru sucurile lor cu pai, însă trecătorii le preferau deja pe cele la pahar.

În fiecare dimineaţă, Păhăruţ îşi prepara licoarea din prafuri, era o întreagă alchimie în dugheana lui, în timp ce îi arunca ocheade Georgianei. Ea, însă, îşi vedea nepăsătoare de număratul monedelor, iar privirea cu care fixa strada ce devenea de la o zi la alta din ce în ce mai colorată, asemeni sucurilor lui Păhăruţ, era parcă mai tristă. Familiei Dobrescu îi mergea prost, la depozitul en-gros apăruseră „şmecherii“ care nu se uitau la bani şi făceau remarci la mişto cînd treceau pe lîngă Dacia lor veche, burduşită cu saci şi cutii. În ziua în care Păhăruţ şi-a inaugurat mîndru noul său aparat de îngheţată, permiţindu-şi de-acum să nu le mai ceară puştanilor cornetele înapoi, taraba familiei Dobrescu a dispărut. Ca şi cum nici n-ar fi fost.

Au trecut mai bine de douăzeci de ani de atunci. Georgiana s-a măritat cu un arab, dar n-a avut noroc. Era un soț autoritar și abuziv. Şi cînd a reuşit în cele din urmă să scape de el, a lăsat-o şi fără copil, folosindu-se de relaţiile şi de legile din ţara al cărei cetăţean era. O telenovelă în toată regula. Ciprian, fratele Georgianei, lucrează astăzi într-o multinaţională. Are o fetiţă şi un Renault Clio. Soţii Dobrescu s-au retras undeva la ţară, pe lîngă Bucureşti, poate chiar în apropierea en-gros-ului pe care îl frecventau în anii ’90.

În anii comunismului, madam Dinu era atît de faimoasă încît îşi „împrumutase“ numele unităţii pe care o gestiona. Nimeni nu spunea că dă o fugă pînă la Alimentară, ci şoptea pe un ton conspirativ: „S-au băgat ouă la madam Dinu!“ Se zvonea că madam Dinu era putred de bogată, la cîte pachete de unt şi cîţi pui dăduse ea cunoscuţilor, pe sub tejghea.

„În spate, la madam Dinu“, am trăit experienţa primelor cozi, un timp mort despre care nu-mi amintesc nimic, decît începutul şi sfîrşitul, momentul în care te aşezai la coadă şi încercai să aproximezi după mulţimea din faţa ta cît va dura, şi acela cînd ajungeai în faţă, la tejghea, murmurul dezamăgit al celor din spatele tău: „N-are rost să mai stăm… oricum nu mai prindem!“ N-am văzut-o niciodată pe madam Dinu, doar pe „fetele“ ei, palide, dresate să trîntească uşa în nas oamenilor care se încăpăţînau să aştepte. Mi-o imaginam foarte grasă, îmbrăcată într-un halat albastru, cu un guler de cîrnaţi în jurul gîtului, înfăşurat aşa cum purtau doamnele pe atunci gulerele din cozi de vulpe.

Tîrziu, în anii ’90, Alimentarei privatizate şi transformate într-un supermarket obscur i se spunea tot „la madam Dinu“. Gurile rele ziceau că, de fapt, e tot al ei, mai ales că „fetele“, aceleași, îmbătrîneau aici, feliind parizerul şi scufundîndu-şi mîinile înmănuşate în recipientul cu măsline. Însă locul nu mai era atît de popular. Vizavi se deschisese un Mega Image, Alimentara de tip nou care a schimbat brusc şi iremediabil viaţa gospodinelor de pe Calea Moşilor. Au priceput treptat că nu e nevoie să plece acasă cu trei kilograme de carne în sacoşă pentru a-şi burduşi congelatorul, pot să cumpere doar două fripturi, într-o caserolă, căci a doua zi le vor găsi tot acolo.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.