Un mare clan nășit și răsnășit care se numește România – sau de ce urăsc nunțile

Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

La 13 ani am fost pentru prima oră la o nuntă, cea a verișoarei mele de la Cluj. A fost un mare eveniment în familie, ne-am adunat din trei colțuri ale țării, noi – eu și părinții mei – am călătorit o zi întreagă cu trenul, ai mei nu aveau mașină pe atunci, am ajuns obosiți praf ca să ne înghesuim în apartamentul de două camere al bunicilor mei, claie peste grămadă, unchi, mătuși și verișori, am dormit pe unde am apucat, pe canapele și saltele întinse pe jos, adulții au adormit mai repede sforăind, după cîteva shot-uri de pălincă. A doua zi, mama m-a îmbrăcat într-o bluză festivă cu mîneci bufante, dintr-o mătase verde, și o fustă neagră, scurtă, care se asorta cu niște ciorapi negri, cu lycra, arătam ca o adevărată domnișoară, ce mai, doar că nu reușeam să mă văd în oglinda cea mare de lîngă recamier pentru că se înghesuiau acolo verișoarele mele mai mari. Tot ca să se vadă. Apoi ne-am grăbit să ajungem la Sfat care cu ce a putut, noi am mers cu autobuzul pînă în centrul Clujului, după Sfat ne-am mutat la biserică, iar cînd a început la „sală” nunta propriu-zisă, eram cu toții lihniți de foame. Mireasa era frumoasă și foarte tînără, avea 19 ani, doar cu șase ani mai mare decît mine. Era aceeași verișoară cu care îmi petrecem toate verile, care mă ducea în oraș, cu care stăteam cîte o oră la coadă la cinema „Republica” pentru a intra la filmul Liceenii. Era frumoasă și totuși altfel, emoționată în rochia ei de mireasă umflată ca o conopidă, n-am reușit să schimb o vorbă cu ea pe parcursul nunții, mi s-a părut o străină. Nunta s-a desfășurat conform protocolului, mesele tinerilor și mesele bătrînilor, mai întîi aperitive, apoi sarmalele și friptura, mireasa a fost mai întîi furată, apoi „recuperată”, cei doi miri au tăiat tortul, taică-miu a fost mulțumit că „s-a dat” mai mult muzică internațională decît populară. Eu mi-am petrecut întreaga noapte înșurubată la o masă „a familiei”, în bluza mea de mătase verde și în fusta cea scurtă, bîțîind din picior pe sub masă în ritmul muzicii și așteptînd să mă invite cineva la dans. Nu m-a invitat nimeni pentru că, deși aveam 13 ani, dar arătam cam de 16, nici unul dintre băieții frumușei de acolo de 18-20 de ani, parțial beți, nu s-ar fi încurcat cu o copiliță căreia, la o adică, nu ar fi avut ce să-i pipăie. În general, bărbații din Ardeal își cunosc limitele și sînt politicoși, nu se bagă ei la corupere de minore. Așadar, prima nuntă la care am participat a fost destul de plicticoasă și dezamăgitoare. Mîncarea, în schimb, a fost bună.

În urma nunții, verișoara mea a rămas cu niște casete video înregistrate la care nu s-a mai uitat niciodată. Ea și soțul ei împlinesc în curînd 30 de ani de căsnicie.

După prima nuntă, am fost la multe altele, în calitate de observator. Aveam un iubit care filma la nunți. Atunci m-am prins eu că există o întreagă „industrie” a nunților, în care nu ești doar nuntaș, poți să fii filmangiu, lăutar, cofetar sau pur și simplu băiatul care montează cortul, grătarul, încălzitoarele de pe terasă, fata care aranjează lingurițele și florile. Prin anii ’90, tot acest dichis era mult mai rudimentar decît acum, iar iubitul meu, cel cu camera, mă lua cu el ca să nu se plictisească singur între două scene cu mirii și cu nașii. Așadar, sîmbătă seara, eu mă îmbrăcam frumos și mă duceam la cîte o nuntă unde stăteam lipită de cîte o masă, masa pentru „anagajați”, care erau incluși „la meniu” – invariabil, aperitiv, sarmale, friptură, tort, uneori pește sau fructe de mare, depinde de cît de „progresiști” erau nuntașii, însă în general nu erau, își adaptau dorințele fanteziste în funcție de rudele mai sărace care așteptau slănina și țuica. Timp de un an, am fost la nunți de la țară, la Căminul Cultural, unde pe la ora trei a ieșit cu bătaie, pe fond de beție, am asistat la ședințe foto-video cu mirii pe faleza Brăilei – poziții studiate, văl care flutură în vînt –, însă am fost și la nunți mai cool, de intelectuali. Una memorabilă a fost o nuntă de aromâni la Casa Universitarilor, unde s-a dansat pe mese și s-au spart pahare, iar eu am nimerit, din lipsă de spațiu, fix la masa cu sora mirelui, o femeie cam ofilită, trecută de 45 de ani, pe care nu o voia nimeni și tot bîțîia din picior pe sub masă, în ritmul muzicii, cu speranța că acei bărbați de 20 de ani o vor invita la dans.

Treptat, după toate aceste experiențe, nunta la români a început să mi se pară o ceremonie stereotipă și am încercat să mă fofilez pe cît se poate în ceea ce privește nunțile prietenilor și ale rudelor, oricît de avangardiste ar fi părut ele la o primă vedere, știam că tot la sarmale și la „Ia-ți, mireasă, ziua bună!” se va ajunge la un moment dat. O ceremonie care a plecat inițial de la niște rituri autentice și a ajuns să fie lipsită de orice urmă de autenticitate, ca multe dintre sărbătorile noastre naționale sau „de familie”, religioase sau nu. Pe lîngă că nunta e un prilej sigur de îmbuibare și de alcoolizare („mîncarea a fost bună” a rămas în continuare un etalon, mai ales în orașele mici și la țară), un prilej de a-ți arăta opulența și bunăstarea – la nuntă se vine cu bemveul, se lipesc sutele de euro pe frunțile lăutarilor, se etalează burțile în cămășile albe, transpirate pe spate, și aurul de la gît sau de pe mîini –, nunta a rămas, desigur, în primul rînd o afacere. Și, în același timp, o „obligație”, în ceea ce privește „darul” pentru tînărul cuplu care, la o adică, e cît se poate de pragmatic și trebuie să-și dubleze sau să-și tripleze investiția. Ce poate fi mai ipocrit decît atît? Ce jurăminte de iubire? Ce mai înseamnă „la bine și la rău”? Tînărul cuplu trebuie să plece în luna de miere în Maldive și eventual să le mai rămînă și de-o mașină, că așa e înțelegerea mutuală cu nuntașii. Vin, petrec și le alimentează bugetul de familie tînără, la început de drum. Acum vreo doi ani, am descoperit că un „obicei” care mă șocase un pic în acei ani ’90 în care toată lumea era pusă pe căpătuială e, de fapt, nepieritor, în Ardeal cel puțin există carnețele în care îți notezi cine ți-a venit la nuntă, apoi trebuie să „întorci” participarea pe o perioadă de timp nelimitată, ai, n-ai treabă, ți-a intrat sau nu salariul sau pensia, trebuie să mergi la nuntă la fin, la finul finului și nepotul nepotului și să marci banul. Deci „afacerea” ta a fost, de fapt, un împrumut fără dobîndă pe termen lung. Și sînt nunți din alea cu o mie de oameni, s-au construit niște săli polivalente la marginea satelor „tradiționale” românești de nu-ți vine să crezi. Am cunoscut un cuplu care era împreună de zece ani, aveau și o fetiță de opt, însă nu se luaseră cu acte, că se înțelegeau bine și asta era tot ce conta, însă la un moment dat o duceau cam prost cu banii, aveau niște datorii și ce s-au gîndit ei? Să trîntească o nuntă! Și s-au scos, și-au plătit toate datoriile și au fost și-n luna de miere la niște băi în Ungaria, mai mult nu și-au permis, dar tot e ceva.

De curînd am văzut o statistică: sîntem pe primele locuri în Europa unde oamenii se căsătoresc cu acte în regulă și cu tot dichisul. Noi, ungurii, țările baltice și ciprioții. Iar legăturile multiseculare între nași și fini, socri, mătuși și nepoți care iau naștere sau se consolidează la nunți își pun amprenta asupra societății în care trăim. România nu e altceva decît un mare clan, nuntit, încuscrit, nășit și răsnășit și, la o adică, nici un fin și nici un nepot nu se lasă la nevoie, mereu se va găsi pentru el un loc călduț printr-un minister sau altă instituție, de preferat publică, fiindcă banii de la stat nu sînt împrumut pe termen lung. Sîntem o mare încrengătură de neamuri care au împărțit țuica și sarmaua, la răstimpuri, care ne reduce la o populație aleatorie, ce se mută de la o masă la alta, dar nu ne ridică la nivelul de cetățeni ai unei națiuni.

Uite, de asta mă „bucură” pe mine pandemia – că le-a mai dat în cap ăstora cu nunțile lor! S-a împlinit deja un an cu mai puțin nași și mai puțini fini (și implicit mai puțini lăutari), dacă o ținem tot așa, poate ajungem departe.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Cele mai romantice zodii. Te vor face să te simți cea mai iubită persoană
Oricine își dorește să iubească și să fie iubit, însă unele persoane sunt capabile să ofere iubire peste imaginația partenerului. Nativii acestor patru semne zodiacale sunt considerați cei mai romantici.
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.