Turismul rural, Muzeul Satului şi secolul 21 – interviu cu Marilena STOIAN

Ce s-a schimbat în ultimul timp în turismul rural? Au apărut destinații noi?

Au apărut și destinații noi. Sînt, de pildă, stațiuni balneare care s-au revigorat, și-n zonele lor sînt pensiuni. De altfel, primele pensiuni din România au apărut în zonele balneare. Vorbesc de Govora, de Călimănești, pe lîngă salină, de Tîrgu Ocna, de Praid, de Slănic… Multe stațiuni balneare și-au recăpătat vigoarea de altădată. Din păcate, mai sînt unele care nu sînt la înălțimea cunoscută, cum ar fi Băile Herculane.

Mai sînt și regiunile clasice, pe care le știm și noi, și străinii: Bucovina, Maramureș, Delta, Mărginimea Sibiului, Bran-Moeciu – care rămîne leagănul turismului românesc. Acestea se mențin. Au apărut multe pensiuni. E bine că sînt pensiuni de toate tipurile – și ca număr de camere (mici, de 5-6 camere, și de grup, de 10-15 camere), și ca grad de confort – și de 2, 3 margarete, dar și de 4, 5. (De 5 margarete sînt peste o sută în toată țara.) Multe se diferențiază și ca stil: unele în stil rustic, altele – medieval, altele – contemporan. Nu transformăm rețeaua într-un Muzeu al Satului în aer liber. Lucrurile evoluează.

Alte ținuturi noi, ca destinații, sînt Carpații de Curbură, Buzău, Vrancea – și ca zonă viticolă, e drumul vinului, drumul cramelor, și ca zonă de relaxare, e relativ aproape de București, nu mergi mult. Din urmă a venit nordul Olteniei, Gorj, Vîlcea. Recunoscută pentru mî­năs­tiri, Horezu, Cozia, Bistrița, Mînăstirea Dintr-un Lemn, Polovragi, Tismana, dar și pentru natură, Cheile Sohodolului, Cheile Oltețului… Continuă oarecum cu Mehedinți și spre Banat cu Cazanele Dunării, o zonă care s-a dezvoltat ca destinație turistică, aproape de la zero. Acum sînt multe pensiuni, la Dubova, Eșelnița, de la Orșova începînd, cu confort ridicat, care oferă și plimbări pe Dunăre, cu ambarcațiuni. Zona Cazanelor e multietnică, sînt cehi, slovaci, sîrbi… Chiar la Margareta de Aur a cîștigat anul acesta complexul Egreta, care constă în 15 bungalouri, locuințe lacustre, chiar pe Dunăre. Cu confort și respectînd normele ecologice.

Care dintre zonele deja consacrate s-au dezvoltat?

Cea de pe lîngă Sighișoara, numită Țara Ovăzului. De la Rupea spre Sighișoara sînt sate unde au trăit mulți sași, celebrul Viscri, apoi Criț. Aici sînt multe pensiuni, proprietarii au investit și în renovarea bisericii evanghelice din localitate, a orgii din biserică. Între 9-14 august, se organizează Săptămîna Haferland (Săptămîna ovăzului). Atunci vin mulți sași, din cei plecați, se face bal săsesc, sînt mîncăruri tradiționale, activități pentru copii.

Se poate face un top al cetăților din zona Brașov, Sighișora, Sibiu?

Rîșnovul este foarte bine renovată, precum și zona din jur. Acolo e o peșteră, unde se organizează concerte. Cetatea Rupea, de asemenea, a fost renovată. Mai pot fi vizitate Hărman, Prejmer. Cazare se găsește la Rîșnov, la Prejmer.

Ce se mai întîmplă cu zona Bran-Moeciu, înfloritoare și controversată?

Aici, ca și-n multe alte locuri din țară, de altfel, nu s-a ținut cont de reglementări: să nu se facă construcții prea înalte, prea apropiate una de alta… Înainte (și aici mă gîndesc la două generații înainte de noi) nu erau planuri, nu erau reglementări, dar se făceau lucrurile cu mai mult bun-simț: nu se construiau case prea înalte, acoperișul era de un anumit tip specific zonei: în Maramureș – de șiță, în Delta Dunării – de stuf, în Transilvania – cu țiglă. Acum au apărut construcții mari, care nu-s, de cele mai multe ori, ale localnicilor. S-au făcut pensiuni și, din dorința de a se extinde, s-a construit haotic, nu s-a ținut cont că trebuie o anumită distanță între case. Din păcate, asta s a întîmplat și în alte părți, în stațiunea Rînca, de pildă, care are o poziție minunată, dar construcții care nu sînt frumoase, ci înghesuite.

În Bran-Moeciu, în special în zona drumului național, s-au făcut construcții înghesuite, din dorința de a cîștiga din spațiu. Dar Bran-Moeciu înseamnă și Poarta, și Valea Șimonului, care merge pînă la poalele Bucegilor, și Predeluț – unde e o priveliște minunată spre Castelul Bran și se merge spre Piatra Craiului, spre rezervația de lupi și urși atît de vizitată de străini. Moeciu înseamnă și Podul Șimonului, și Măgura, și Peștera, și Drumul Carului, sate care merg spre Piatra Craiului. Sînt și locuri de cazare mai retrase. Puțină lume știe că în Bran e și o mînăstire, mînăstirea Bran, care inițial a fost schit, schitul Balaban, prin 2004- 2005 s-a construit, pe o culme retrasă. De jur-împrejur sînt vreo patru pensiuni.

Ce-și doresc turiștii de la o pensiune rurală?

Cei din zona Bucureștiului și a împrejurimilor lui merg în vacanțe pentru relaxare, socializare, ca să fie împreună cu prietenii, cu familia, pentru cîte un eveniment, sau pentru un grătar, pentru mîncare, care e bună. Deși s-a lansat ideea că mulți dintre cei cu pensiuni, în special în zona Bran-Moeciu, cumpără de la Metro – a fost, într-adevăr, o problemă, într-o perioadă, căci li se cereau facturi, niște avize, pe care altfel nu aveau cum să le obțină dacă ofereau produse din propria gospodărie. Acum s-a revenit, este o strictețe, dar normală, mulți chiar cîștigă din oferirea mesei. Majoritatea camerelor sînt cu grup sanitar propriu, majoritatea pensiunilor sînt de 3 margarete, puține de una sau două. Ce e foarte important și ce caută turiștii e curtea: cu foișor, să stea la aer, la un șpriț, la o bere, la o tablă. Cu loc de joacă pentru copii. Micul dejun e întotdeauna copios și spre brunch.

Ce mai pot face cei care practică turismul rural?

Plimbări cu bicicleta. Sau călărie. La Rîșnov, de pildă, sînt vreo cinci centre de echitație. Drumeții, de exemplu în Bucegi sau în Piatra Craiului, cu ghid. Excursii în căutare de plante medicinale – dar românii nu prea sînt dornici de așa ceva, doar străinii.

Care este proporția turiști români / turiști străini?

Cam 30% străini, 70% români – așa sînt la noi, dar cam așa sînt și în majoritata țărilor europene, pentru că ai noștri vin pe parcursul întregului an, pe cînd străinii doar în vacanțe. Acum au mai apărut, în plus, și grupurile de seniori, de pildă din Austria, care vin independent de vacanțe la Sibiu, la Cazanele Dunării.

Turiștii pensiunilor rurale pot fi in­te­grați în niște categorii?

În ce privește vîrsta, sînt cam toate categoriile: și tineri, interesați de activitățile de recreere, ping-pong, biliard, piscină… Nu i nimic rău ca pensiunile să ofere și așa ceva, spun, pentru că mai sînt unii colegi care zic: dom’le, biliard la țară? Și mereu le răspund că nu e Muzeul Satului. Oamenii sînt tineri din secolul 21. E normal să aibă și saună, și jacuzzi. Sînt elemente de confort, de sănătate, pînă la urmă.

Turiștii străini sînt interesați și de altceva decît doar de statul la aer curat?

Unii sînt interesați de turismul de aventură. În Bucovina, pe Cheile Sohodolului, se fac whitewater rafting, mountain biking. Desigur, sînt și costuri implicate, trebuie echipament. Noi am fost împotriva ATV-urilor, sînt pante periculoase, orășenii tineri nu-s familiarizați cu ele. S-a dezvoltat mersul pe bicicletă. Și cu drumuri pe la crame, cu degustări, cu explicații. Sînt unii care vin pentru păsări, în Deltă. Puțini care vin ca să trăiască în natură sau ca la fermă – olandezilor li se pare atractiv cu fînul, cositul – dar e foarte obositor, trebuie o anumită tehnică. Mai erau și niște nordici care voiau toaleta în curte. Dar astea sînt excentricități.

În general, străinii vor să fie curățenie și să știe dinainte exact cum va fi, dacă au baie. Vin pentru drumeții. Sînt tururi care includ ca punct central vizitarea mînăstirilor – și aici nu vorbesc de cei care merg în pelerinaj. În paralel fac și alte lucruri, văd o casă memorială, merg acasă la meșteri populari să vadă cum se încondeiază ouă. De pildă, la Horezu asta s-a dezvoltat mult.

Ce trebuie să aibă o pensiune ca să cîștige mai multe margarete?

Multe facilități pentru agrement, saună, piscină. Camere mai spațioase, decorate personalizat.

E greu să-ți faci o pensiune?

Pînă la opt camere nu îți trebuie aviz de la pompieri, care e greu de obținut. Nu mai e așa de complicat.

Cum e în alte locuri din Europa?

La ei se închiriază mai mult la cheie, fără să fie și proprietarul acolo. Înainte se închiria numai pe-o săptămînă, acum și pe week-end. Se face diferența între ­guest house sau farm house și bed and breakfast. Între ce închiriezi la cheie și o cameră, două, trei, cu noaptea. La noi nu se face diferența prin legislație. În Italia, de pildă, e dezvoltat agroturismul – pensiuni care au și activitate agricolă. Cei care au agroturism beneficiază de impozite favorabile și au acces la credite avantajoase. Pentru a păstra populația în zone rurale, și agricultura, ca să nu se deșertifice. La fel se întîmplă în Austria: ca să fie în continuare vacile, pe culmile Alpilor, imaginea tipică, sînt favorizați prin legislație. La noi a fost scutire de impozit pe profit, pe venit, în 2000, și atunci s-a și dezvoltat mult agroturismul. Pentru că oamenii de la țară, din ce cîștigă acolo, își mai cumpără o centrală, își mai fac o baie. Programul SAPARD a stricat, după părerea mea, pentru că cerea o parte de cofinanțare foarte mare. Și localnicii nu aveau atîția bani.

Există studii de specialitate pentru cineva care vrea să facă agroturism?

Sînt cursuri, care te învață lucruri practice. Și nu durează mult. Există și master în agroturism.

Ce ar mai trebui să facă posesorii de pensiuni ca să le meargă mai bine?

Mai multă promovare online, mai multe evenimente. Au site-uri, dar nu le actualizează, le-a făcut cîte un turist, cîndva… Trebuie să înțeleagă că nu trebuie să-și mărească neapărat capacitatea. Și să jongleze cu tarifele, în funcție de sezon. Turiștii vin aici ca să se retragă. 

Marilena Stoian este conferențiar universitar la Facultatea de Management Agroturistic din cadrul USAMV, preşedinte fondator ANTREC și director al revistei Vacanțe la țară.

a consemnat Iaromira POPOVICI

Foto: Vacanţe la ţară