Trenul personal – cum recuperăm anii ʼ90?

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

În ultima vreme, călătoriile cu trenul prin țară nu-mi mai fac nici o plăcere și le evit cît pot. Adevărul este că trenurile românești nu s-au schimbat prea mult din 1990 încoace, și oamenii care călătoresc par tot cam aceiași, de parcă, odată urcați în tren, ar fi intrat într-o buclă atemporală și ar fi rămas captivi acolo pentru totdeauna. Iată cîteva note și mai ales replici dintr-un tren personal de pe la sfîrșitul anilor ʼ90 care merită recuperate.  

„Nici nu te sui bine că și oprește... și tot mergi așa, parcă te uită Dumnezeu în tren! Daʼ ce să fac, mamă? M-am obișnuit cu personaluʼ, merg cu el de cinșpe ani... e mai bine decît cu rata! Am loc unde să pun sacoșele, că de asta mă duc io în fiecare luni la București, să-i mai duc fetii una-alta, că-i tare amărîtă, sărăcuța! Un milion opt sute salariu, lucrează la o fabrică de pantofi, la Chitila... pantofii ăia în magazin cică sînt trei milioane și ea îi face, cu mînuța ei, dar nu-și permite să-i cumpere! Îi dă și ei o pereche de Crăciun, daʼ are trei copii, cum să-i încalțe pe toți trei cu o pereche de pantofi?” Bătrînei îi curge o lacrimă, dar nu și-o șterge, o lasă să curgă pe obrazul zbîrcit, știe că a venit momentul să plîngă puțin. Trenul frînează și se oprește – Crivina. Dintr-o plasă pe care scrie Marlboro se rostogolesc cîteva mere.

„E lumea asta din ce în ce mai rea, mă, doamnă! Acuma, de cînd cu capitalismuʼ ăsta, s-au înrăit toți, ca niște cîini... banuʼ e singuruʼ Dumnezeu! Daʼ vă zic io, nu mai e mult! Se apropie sfîrșitul lumii. Asta mi-a zis și părintele de la care vin io acuma, la mînăstirea Pasărea... nu știți mînăstirea?... părintele ăsta e un sfînt! M-a învățat cum să mă rog în fiecare seară și dimineață, da’ ce folos dacă se roagă unu’, doi, cînd restul sînt niște păcătoși? Cu o floare nu se face primăvară! Veți vedea cum o să fie, atunci, la judecată...” Bărbatul, trecut de șaizeci de ani, îmbrăcat cu ceva care semăna odată cu un sacou, iar pe dedesubt cu un pulover maro, se așază lîngă bătrînă. Începe o discuție aprinsă despre preoți cu har și icoane făcătoare de minuni, apoi despre altele... să fie oare începutul unei frumoase prietenii?

Pe o altă banchetă, stau de vorbă două femei grase cu pulovere la fel, din mohair grena. Vorbesc și tricotează alte pulovere. Vom afla că sînt funcționare la Poștă, la Cîmpina, dar acum se întorc de la un botez. „Ia să-ți arăt ce i-am luat luʼ soțu’!”, zice una și scoate din plasă o pereche de chiloți, o combinație între boxeri și izmene. „La noi nu găsești așa ceva, cred că-s buni de iarnă, că-s călduroși... ia pune mîna să vezi ce material de calitate!”

Bărbatul slab și cu mustață, într-o geacă din imitație de piele, stă în spațiul de la capătul vagonului și fumează. Ar vrea să intre în vorbă cu domnul cu geacă de fîș, de firmă,și cu ochelari, însă nu știe cum. Îi oferă o țigară, dar este refuzat: „M-am lăsat de trei ani și bine am făcut… tușeam ca buhaiul!”. Mustăciosul îl asigură că el fumează de la șaișpe ani și n-are nici pe dracuʼ. „Daʼ un gît de țuică n-ați vrea?” – și scoate dintr-un buzunar o sticlă de juma’ de kil. Domnul se interesează ce fel de țuică e. „Naturală, de prună... socrul meu o face!”. Domnul spune că n-are încredere, „am auzit tot felul despre rachiuri din astea făcute din pufoaică și din găinaț”. Mustăciosul nu se supără, bea de unul singur, apoi îl întreabă pe tipul cu geacă de fîș unde merge. Într-un sat de pe lîngă Cîmpina, tocmai și-a cumpărat o casă acolo, merge să semneze actele. O casă? Și cu cît a luat-o? O sută de milioane. „Să știți că n-ați luat-o rău, daʼ puteați s-o scoateți și mai ieftin...” Are livadă, grădină, coteț de porc, tot ce-i trebuie? „N-am nevoie io de porc, dom’le! Eu vreau o casă de vacanță...” „Atunci de ce nu v-ați luat una la Sinaia, la stațiune?” Imposibil, sînt prea scumpe, iar el are doar un amărît de salariu de bugetar. „Bine că-l aveți și p-ăla, io-s șomer de un an jumate!” „Credeam că sînteți navetist!” „Sînt și șomer, și navetist în același timp...” Rîde, dar parcă nu-i rîsul lui. Îi explică că nevastă-sa nu știe; a lucrat la o fabrică din Ploiești unde, în urmă cu un an, s-au făcut reduceri de personal și el a rămas pe dinafară. „N-am avut curaj să-i zic soției, așa că mă duc la serviciu în continuare, în fiecare zi... ea nu s-a prins... îi zic că-s probleme cu salariile, că nu se dau și asta e!... stă liniștită și e mulțumită că măcar am un loc de muncă... cîteodată mai fac și eu rost de niște bani, mai zugrăvesc o casă, mai repar cîte un gard... îi duc banii și-i zic că-s un sfert sau jumaʼ de salariu!” Toată povestea asta, însă, nu-i displace, se plimbă în fiecare zi cu trenul, „toți nașii mă știu, vă jur! Cîteodată le dau bani, alteori țuică sau țigări și mă anunță cînd vine supracontroluʼ ca să cobor... daʼ pînă și ăia de la supra mă știu!”. A vrut să plece în Spania, la măsline și portocale, dar n-au vrut să-l ia, „cică prea arăt a domn, n-am io față de țăran sau, mă rog, fermier, cum zic ei... Ia uitați-vă la mîinile mele; ce, astea nu-s mîini de om care muncește?”.

Bărbatul cu ochelari deja nu-l mai ascultă, probabil că se gîndește la casa lui de vacanță, iar mustăciosul vorbește mai departe, ca pentru sine. „Poate să am noroc la șase din patrușnouă, ăsta de acuma. Nu-mi trebe mie un milion de dolari, măcar zece milioane de lei să iau și tot m-aș bucura... îs cît cinci salarii d-ale mele, aproape juma’ de an de muncă, n-ar fi rău, nu-i așa?“ Cînd aude de loterie, domnul cu casă de vacanță se însuflețește brusc. A jucat și el, desigur, a visat patru numere într-o noapte și e convins că măcar numerele alea o să iasă. „Mă urmăreau doi cîini, deci numărul doi o dată, apoi am urcat cu liftul într-un bloc înalt care avea șaișpe etaje, deci șaișpe, apoi... daʼ nu-ți mai zic că dup-aia le joci și dumneata!”

La Ploiești au urcat doi tineri cu tatuaje pe brațe, inimi străpunse de săgeți și șerpi străpunși de cuțite. Aveau un casetofon pe care l-au dat la maximum: „Și pentru Bujor din Ferentari, să moară femeile lui de inimă rea că nu le mai iubește!”. Orice conversație a încetat, doar versurile manelelor se revărsau de pe bandă, își aveau și ele poveștile lor, dar cine avea chef să le asculte? Noroc că au coborît la prima haltă.  

După ce au plecat cei doi și tînguirea manelelor s-a stins, în vagon s-a așternut pentru mult timp liniștea. O singură dată a trecut un băiat cu reviste, „Întîmplări adevărate – trei la zece mii!”, dar nimeni n-a vrut să afle acele întîmplări, toți erau adînciți în propriile gînduri. Una dintre funcționarele de la Poștă a mormăit în timp ce tricota: „Astea-s vechi de acuʼ un an... io știu, penʼ că am toată colecția...”. Apoi, arătîndu-i celeilalte cu degetul o revistă: „Uite revista aia cu băiatul care vroia să se arunce în Dunăre de pe podul de la Cernavodă din cauză că l-a părăsit iubita!” – și a oftat.

Ritmul trenului e un ritm interior, viața e suspendată între două destinații, între două povești, iar călătoria pare că nu se mai sfîrșește.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.