Tinerețe fără bătrînețe?
În discursuri publice, pe rețelele sociale, la nivel teoretic, discriminarea persoanelor vîrstnice este, bineînțeles, blamată. În teorie, condamnăm orice formă de abuz îndreptată înspre seniori, însă dacă scrijelim puțin această pojghiță subțire de „noblețe” afișată, practica ne arată o cu totul altă realitate.
Potrivit unui recent raport al ONU, la nivel global, 1 din 6 persoane cu vîrsta de peste 60 de ani suferă abuzuri în comunitate în fiecare an, cifrele acestor abuzuri în instituții fiind și mai mari. Cu toate acestea, abuzul asupra persoanelor în vîrstă rămîne o prioritate globală scăzută – atît în ochii guvernanților, cît și în ceea ce privește societatea în ansamblu.
„Asta se întîmplă pentru că persoanele în vîrstă sînt cele care fac cel mai puțin zgomot. Și abuzurile asupra lor sînt banalizate, pentru că atît populația, cît și mass-media – mai mult sau mai puțin conștient – nu prea iau în considerare acest subiect”, a declarat, pentru Le Point, sociologul Serge Guérin, directorul științific al Pôle Santé de l’Inseec, într-un interviu acordat pe 15 iunie, ziua mondială a antidiscriminării persoanelor în vîrstă.
Potrivit sociologului, „bătrînețea nu este în imaginarul colectiv – cum este cazul tinereții – un subiect de viitor, deci o prioritate. Cu toate acestea, realitatea e chiar pe dos: căci bătrînețea este, fără îndoială, viitorul nostru, al tuturor, și mă refer acum la sensul literal al termenului! Pe lîngă dezbaterea importantă de a fi morali și etici în ceea ce privește acest subiect, există o necesitate urgentă de a regîndi funcționarea actuală a diverselor servicii publice destinate persoanelor în vîrstă”.
Oamenii de o „anumită” vîrstă sînt, practic, ignorați de societate – dacă ne gîndim doar la faptul că seniorii nu mai sînt eligibili nici pentru împrumuturile la bancă, deși sînt solvabili, și nici nu mai prezintă atractivitate pentru angajatori. Deși vîrsta de pensionare a crescut, mai peste tot în lume, din cauza natalității scăzute, un șomer trecut de 50 de ani își poate găsi cu greu un loc de muncă, chiar dacă are competențe și experiență mult mai vaste decît un tînăr absolvent. Dacă pentru același post se vor prezenta un tînăr și un bătrîn, tînărul va fi preferat. Pe de o parte, asigurările de călătorie le sînt refuzate persoanelor în vîrstă, pe de alta, cresc cotizațiile pentru asigurările auto și cele de sănătate.
În Germania, potrivit comisarului federal Antidiscriminare, Ferda Ataman, discriminarea în funcție de vîrstă este unul dintre „cele mai subestimate fenomene de discriminare”. „Conform studiilor, la fel de mulți oameni se confruntă cu discriminarea în funcție de vîrstă ca și oamenii care acuză discriminarea rasială. Acest lucru ar trebui să ne dea de gîndit asupra faptului că despre discriminarea în funcție de vîrstă vorbim mult mai puțin.” Potrivit lui Ataman, Comisariatul Federal Antidiscriminare primește din ce în ce mai multe rapoarte asupra cazurilor persoanelor trecute de 50 de ani care și-au pierdut locul de muncă și care sînt ignorate de potențiali angajatori. „Sînt persoane care depun sute de aplicații, însă nu sînt invitate nici măcar o singură dată la un interviu, deși sînt înalt calificate. Mai primim și semnalări ale unor cazuri în care, deși angajate, persoanele în vîrstă nu mai primesc nici o pregătire suplimentară la locul de muncă, pentru că angajatorii spun că nu mai merită deranjul.”
Discriminarea bătrîneții
Termenul ageism a fost menționată pentru prima dată de Robert N. Butler, psihiatru și gerontolog american, în cartea sa Why Survive? Being Old in America, publicată în 1975. Este vorba despre o serie de studii care denunță discriminarea pe care Butler a observat-o, de-a lungul timpului, în legătură cu pacienții săi în vîrstă. Psihiatrul definește ageismul ca fiind „un proces de stereotipizare sistematică și discriminare împotriva oamenilor pentru că sînt bătrîni, la fel cum se întîmplă în cazuri de rasism sau sexism, unde o persoană este judecată pe criterii precum culoarea pielii sau sex”.
În timp, însă, grație corectitudinii politice, ageismul nu s-a mai referit doar la bătrîni, ci și la tineri – cei care au început să acuze, la rîndul lor, discriminarea pe criteriul vîrstei „prea fragede”.
Potrivit unui raport asupra discriminării pe criterii de vîrstă al OMS (Organizația Mondială a Sănătății), ageismul nu mai e doar apanajul bătrînilor. „Vîrsta este unul dintre primele lucruri pe care le observăm unii la alții. Vorbim despre discriminare pe criterii de vîrstă atunci cînd vîrsta este folosită pentru a clasifica și a împărți oamenii, în așa fel încît aceștia ajung să sufere din cauza prejudecăților și să fie dezavantajați din motive nedrepte. Acest fenomen reduce solidaritatea între generații.”
Totuși, realitatea este că bătrînii sînt cu mult mai discriminați decît tinerii. Deși în mai toate discursurile politice, ținute la răstimpuri și mai ales în campanii electorale, politicienii își arată solidaritatea față de „pensionari”, acestora le e asociată mai degrabă imaginea unor persoane „asistate”, dependente de ajutorul statului, cărora statul le face concesii în ciuda faptului că sînt „neproductive”.
Mentalitatea „neproductivității”, deci a „inutilității” persoanelor vîrstnice, este continuată la firul ierbii. Imaginea unui bătrîn în societatea de azi nu mai este asociată cu „înțelepciune” sau „experiență”, ci cu „incapacitate”. Nu le mai datorăm existența noastră, ci îi suportăm – cu greu, uneori cu un sentiment narcisiac de generozitate, dar cel mai adesea cu obidă.
În România, discriminarea omniprezentă a bătrînilor duce, de cele mai multe ori, la o autodiscriminare. Odată ieșiți la pensie, cei mai mulți trăiesc un sentiment de autoexcludere din viața socială, autodevalorizîndu-se din cauza vîrstei. Evită să mai participe la anumite activități, să meargă în locuri publice (destinate „tinerilor”), autoizolîndu-se din cauza fricii de a fi considerați ridicoli, simțindu-se judecați pentru că nu stau „la locul lor”, adică în casă, în fața televizorului. (De cîte ori n-am auzit vorba aceea: „Te caută moartea pe-acasă și matale mergi cu tramvaiul”, spusă cu iritare din cauză că un om bătrîn se „plimbă” cu mijloacele de transport în comun, supraaglomerîndu-le?)
Potrivit unei cercetări a OMS, publicate în 2021 („Ageismul, o problemă globală”), din cauza percepției sociale asupra vîrstei înaintate, aceasta apare ca un handicap, care duce, de cele mai multe ori, la scăderea stimei de sine, avînd un impact major asupra sănătății fizice și psihologice a oamenilor. Autodevalorizarea asociată cu îmbătrînirea poate determina o persoană să-și neglijeze sănătatea, putînd contribui atît la degradarea fizică, cît și psihică.
„Discriminarea bătrînilor are consecințe grave și profunde asupra sănătății și bunăstării oamenilor. La adulții în etate, aceasta este asociată cu o sănătate fizică și mentală mai precară, din cauza izolării sociale tot mai mari, care duce la însingurare, cu o mai mare insecuritate financiară, o calitate mai scăzută a vieții și chiar moarte prematură.” Potrivit OMS, se estimează că 6,3 milioane de cazuri de depresie în întreaga lume sînt cauzate de discriminarea pe criterii de vîrstă.
Pe de altă parte, nu este doar o problemă de autoneglijare a sănătății, ci e vorba și de o discriminare din partea doctorilor și a personalului medical.
Într-un studiu publicat în SUA, Ageism in breast cancer surgical options, un grup de doctori a atras atenția asupra pericolului stereotipurilor legate de bătrînețe în rîndul profesioniștilor din domeniul sănătății, care duc la accesul inegal la îngrijire în rîndul persoanelor în vîrstă. „De la o anumită vîrstă, pacienții primesc mai puține tratamente preventive decît restul populației (de exemplu, mai puțină solicitare pentru screening-uri și mai puține propuneri de reconstrucție a sînilor, în cazul unor operații oncologice, în comparație cu pacienții mai tineri. Unele simptome sînt banalizate din cauza vîrstei și tratate diferit față de alte grupe de vîrstă (de exemplu, depresia la vîrstnici este tratată mai puțin decît în cazurile persoanelor tinere, din cauza stereotipului «bătrînii sînt oricum deprimați».”
Revenind la România, recentul scandal provocat de abuzurile săvîrșite în azilele din Voluntari nu implică doar matrapazlîcuri de ordin politic și financiar, ci și o puternică dezumanizare. Vorbim despre o voluptate de a face rău. Iar acest caz, un vîrf de aisberg, ar trebui să ne atragă în mod serios atenția, căci vorbim despre ceva mult mai profund – seva nepăsării societății care alimentează cercul vicios al mentalității pe care o avem față de bătrîni. Dacă vom trata acest subiect doar pe palier politic, vom vorbi doar despre un scandal, care se va stinge, probabil fără prea multe urmări, și despre perpetuarea unei mentalități la care vom fi supuși cu toții, mai devreme sau mai tîrziu.
