Timpul sărbătorii

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Timpul sărbătorii jpeg

În Ghidul sărbătorilor românești, Irina Nicolau face diferența între timpul cotidian și timpul sărbătorii. Omul tradițional, spune ea, „în timpul sărbătorii trăiește mai acut decît oricînd sentimentul întregului. (…) Cosmosul este acum permeabil și transparent. El se dezvăluie celor pregătiți, iar traista nevăzută din spate face să fie mulți pregătiți. Este momentul cînd pot să profite și să se ocupe de toate: de mersul soarelui pe cer, de puterea vîntului și a ploii, de fecunditatea femeilor și a vitelor, de fertilitatea pămîntului, de pericolul care sînt lupii, șerpii și insectele“.

Chiar dacă ne aflăm la oraș și, cu atît mai mult, în lumea noastră post-postmodernă și supertehnologizată, tot trăim un altfel de timp în perioadele de sărbătoare. Ieșim din timpul dedicat strict utilității și supraviețuirii și intrăm, pentru o perioadă mai lungă, într-un timp aparent al răgazului și plăcerii. Dar care se împletește cu cel al unei alte utilități, cea mai aproape de omul despre care vorbea Irina Nicolau: cea în care serbăm Crăciunul conform semnificației lui religioase, dar și pentru continuitatea tradiției. Un timp, pe de o parte, al răgazului și loisir-ului, și, pe de alta, al ritualului: al unui utilitar de altă factură, mai aproape de sacru, în care gesturile capătă o semnificație simbolică pe lîngă cea imediată.

Sorin Lavric, în Cartea de Crăciun (Humanitas 1997), spune că „Ritualul este arta de a gospodări expectativa, de a domestici neliniștea. Instinct al ordinii în mijlocul unei lumi copleșite de dezordine, ritualul este un răspuns salvator la vîltoarea ce amenință să rupă zăgazurile sufletului. Dacă am elimina din viața omului tot ce este ritual, fie el sacru sau profan, n-ar mai rămîne decît nerăbdarea, a cărei formă de manifestare este graba“. Ritualul are nevoie de un cadru mitic în interiorul căruia să se desfășoare, pentru ca „omul să poată retrăi în chip intim apropierea de un  model originar“ (Sorin Lavric).

Deși inițial strict legat de sacru, sensul ritualului s-a lărgit, el cuprinzînd nu doar ceremoniile din comunitățile tradiționale, ci și obiceiurile noastre particulare, ca familie ori individ. Într-o vreme în care comunitatea, reală, a fost tot mai mult înlocuită cu individualitatea, iar valorile colectivității cu cele ale intimității, tabieturile personale sau de grup restrîns tind să ia locul ritualurilor de altădată. În contextul acesta, cred că atitudinea doar critică a Irinei Nicolau față de gadget și loisir nu e suficientă. Lucrurile nu mai sînt separate, ci se îmbină și contaminează continuu. Rămîne ceva din stratul de ritual religios, apoi din cel tradiționaal, la care  se adaugă cele personale.

Cu toatele, separate sau combinate, își au rostul lor. Rostul de a ieși din timpul obișnuit al grabei și al unei ordini de împrumut (cea a „locului de muncă“, a instituțiilor cu care avem de-a face), pentru a intra în cel al ordinii cosmice, dar și a noastre, personale. A celei prestabilite, dar și a celei, desigur la altă scară, pe care ne-o alegem pentru picăturile de timp de care dispunem.

Mai concret: în perioada sărbătorilor, ne îndeplinim, unii dintre noi, ritualurile religioase. Ținem postul, fiecare în felul lui, dacă și cum poate, ne abținem de la excese și apoi ne bucurăm de sărbătoarea în sine. Apoi alegem să punem în practică măcar o parte din tradiții: măcar ceva din pregătirea sărbătorii va fi făcut de fiecare dintre noi, fie că e vorba de sarmale, cozonac sau pur și simplu curat în casă. După care adăugăm tuturor acestora propriile ritualuri, inventate de-a lungul timpului: fie că e vorba de împodobirea unui brad ecologic, aprinderea de artificii în a doua zi de Crăciun sau chiar o excursie la frivolul mall, cu familia. Ori o plimbare solitară, în dimineața de 25 decembrie, cînd cei mai mulți sînt plecați, iar cei care au rămas dorm, în aerul crocant al orașului pustiu.

Multe din acțiunile astea nu mai țin, evident, direct de sacru. Dar au legătură cu modul nostru de a percepe sărbătoarea religioasă. Sînt felurile fiecăruia dintre noi de a ieși din timpul liniar și obligatoriu al îndatoririlor și de a intra în cel ciclic, și mai aproape de transcendent al sărbătorilor. Uneori, și ritualurile singurătății, oricît de nelalocul ei sună asta, își au rostul lor și te apropie de cele nevăzute. Nu doar înlocuirea unor gesturi cu altele, ci și, pur și simplu, înlocuirea lor, cel puțin pentru un timp, cu absența gesturilor, poate domestici, altfel, lumea și poate stabili o altă ordine.

Indiferent în care dintre ipostazele menționate, cert e că avem nevoie de timpul sărbătorii, cu ritualurile lui cu tot. El ne ajută să ne reașezăm, după ce cu greu ieșim din el, la loc în cel al cotidianului utilitar. Dacă nu cu bucurie, măcar cu o resemnare bonomă, lipsită de resentimente și frustrări.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.