Timpul, printre degete

Publicat în Dilema Veche nr. 693 din 1-7 iunie 2017
Timpul, printre degete jpeg

Nu am avut niciodată o relație decentă, măcar, cu timpul. Ori l-am întins ca pe un chewing gum dezgustător, scos din gură de plictiseală, ori l-am trăit pe repede-nainte, hăpăindu-l ca pe un covrig prea mare pentru o pauză prea scurtă. N-am găsit mai niciodată calea de mijloc rațională și echilibrată, prin care să-l trăiesc molcom, fără pericolul de-a adormi pe parcurs, dar și fără cel de a mă îneca ingurgitîndu-l.

De pildă, cînd eram la școală, prin clasele mici, dar și mai tîrziu, nu eram în stare să învăț egal o lecție, să-i sistematizez conținutul în așa fel încît să rețin ideile importante din tot ce sta scris acolo. Nu. Adăstam indefinit la introducere, pe care o aprofundam excesiv, precum și pe prima parte a cuprinsului propriu-zis, după care, evident, nu mai aveam timp de restul lecției – pe care, în cel mai bun caz, îl fușeream. La matematică, îmi plăceau, pînă la un anumit nivel, problemele: mă aplecam asupra lor pînă le dădeam de capăt, dar nu aveam răbdare să ajung la rezultatul final, să fac toate calculele…

De asemenea, de cînd mă știu, nu puteam suporta, aproape fizic, ideea că lucrurile bune se termină, și ele, ca toate celelalte. De la prăjitura care îmi plăcea (de pildă, joffre-ul, care chiar era foarte mic), trecînd prin filme, piese de teatru, cîntece, cărți și pînă la petreceri, vacanțe, relații – nu puteam accepta că au limite clare. Că nu cantitatea lor contează, ci tocmai picătura de gust și bucurie pe care trebuia să fii capabil s-o simți în puținătatea și precaritatea ei. Numai că eu, una, mult timp, nu am putut concepe că există picături și nu șuvoaie de fericire, momente și nu zile, săptămîni, luni, puncte și nu linii. Pe scurt, la orice sfîrșit, fie că era vorba de un film care-mi plăcea (și care pe atunci nu putea fi pus din nou pe laptop), fie de o carte pe care o terminasem și de ale cărei personaje mă atașasem prea mult (și, da, aș fi putut s-o reîncep, dar știam că mai sînt și altele de citit), fie de o vacanță care tocmai se terminase, făceam o dramă și mă certam cu timpul.

E adevărat că, după ani, consumismul și tehnologia au făcut posibilă prelungirea aproape infinită a acelor „momente dulci“ pe care timpurile mai fruste ale copilăriei noastre ni le ofereau drept unilaterale. Dar repetiția și excesul lor (fie că e vorba de mîncatul a nenumărate joffre, de privitul aceluiași film de 30 de ori sau de sărbătorirea Crăciunului tot anul, ori măcar din octombrie pînă-n februarie) s-au dovedit nu prea prielnice bunei noastre funcționări fizice și mintale. Au existat și există oameni care practică extinderea lor nelimitată, dar ce fac ei poate fi catalogat, în mare măsură, drept dependență – fie că e de mîncare, de alcool, de seriale ori jocuri pe computer.

De asemenea, dacă te arăți prea indulgent cu timpul tău, lăsîndu-te în voia unei vacanțe perpetue, riști să cazi în depresie: fericirea devenită rutină și obligativitatea poate cădea greu. Dacă, totuși, ai vacanțe limitate și după aceea te întorci cuminte la viața de toate zilele, de care nu ești prea mulțumit, diferența dintre cele două categorii de timp poate fi, și ea, insuportabilă: preaplinul vacanței versus cenușiul cotidian (atunci cînd acesta chiar e cenușiu). Viața de toate zilele poate deveni interesantă uneori, cînd ai cîte un interes, urmărești sau cercetezi ceva cu pasiune, creezi. Dacă nu e așa – și, de fapt, nu poate fi mereu așa –, timpul tinde, iarăși, să se lăbărțeze și să te înghită lacom și placid.

Cînd ești îndrăgostit, sigur că timpul trece alert: ești mereu cu simțurile ciulite la obiectul dorinței, pe care nu vrei decît să-l devorezi, cu cît mai mare poftă și patimă. Problema e că, din timpul ăsta dement al pasiunii, te trezești, într-o dimineață geroasă de iarnă, că l-ai consumat pe celălalt și că, deodată, vîrtejul devine iarăși mlaștină, doar că în doi.

Cînd îți crești copilul, timpul te trăiește pe tine. E timpul miraculos și formidabil al devenirii lui, cel în care ți se dă o a doua șansă să iei, practic, totul de capăt, să vezi lumea prin ochii lui mult mai deschiși și mai minunați de ce văd în jurul lor decît ai tăi. Iar timpul ăsta al lui, împrumutat, ca o mare favoare, ai dreptul să-l frămînți într-o realitate mitică și magică. Și ești fericit așa, deși nici aici nu-i ușor, pentru că, pe parcurs, renunți la propriul tău timp.

După ce crește copilul și ieși, cu un pocnet, din realitatea ta feerică, descoperi că, de fapt, nu ai renunțat la timpul tău. L-ai trăit și pe el, doar că nu ai simțit, el te-a trăit pe tine și te-a adus cam la punctul în care era Făt Frumos din Tinerețe fără bătrînețe. Poate, totuși, nu chiar acolo. Și poate, dacă reușești să supraviețuiești momentului, vei învăța să-ți creezi un timp al tău ca un scut, ca o aură care te-nconjoară mereu, o medie între puncte și linii, de care să te bucuri fără să te plictisești.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.