Tastatura sau creionul?

Printre recentele dorințe de a reforma sistemul de educație din România se numără și „digitalizarea”, ministrul Sorin Cîmpeanu anunțînd, la sfîrșitul lunii mai, dorința de a înlocui vechile table tradiționale cu tablele smart.

„Vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, educația va evolua mult mai mult către digital. (…) La nivel de hardware, o reformă majoră va fi înlocuirea tablei, celebra tablă. Este un instrument care a produs efecte în educația tuturor, dar este un instrument care nu mai atrage tinerele generații. Toate tablele clasice vor fi înlocuite de table interactive, inteligente” – a declarat acesta, adăugînd că unul dintre avantajele acestor table inteligente este că lecțiile astfel predate pot fi transferate instantaneu pe telefoanele, tabletele sau laptop-urile utilizate de elevi.

Este însă un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor? Mi-am amintit, recunosc, cu melancolie, de tabla de scris din școala generală, de mirosul de cretă, de ritualul „udării buretelui”, dar și de orele de caligrafie care te învățau să domesticești și să îndrăgești literele – pentru că atunci cînd le tratai cu respect, păreau că se predau, lăsînd deschise premisele unei prietenii la cataramă. Orele de caligrafie au fost de mult scoase din programa școlară, deși acum se pledează pentru reintroducerea lor, iar în ceea ce privește tabla tradițională, chiar dacă nu mai atrage tinerii, după cum a susținut ministrul, a rămas unul dintre puținele instrumente care mențin obiceiul scrisului de mînă – un obicei care, în epoca digitală, pare mai degrabă desuet.

Pentru că trebuie să ne gîndim mult și bine: cînd am scris, ultima oară, ceva de mînă? Scrisori nu prea mai trimitem, iar în domeniile care implică scrierea, folosim în mod evident tastatura și nu creionul (nici nu vreau să mă gîndesc cum ar fi să-mi scriu articolele de mînă!). Însă ceea ce este în firescul erei digitale pe care o trăim este și în firea creierului nostru? Au de pierdut generațiile care vin și care ar putea învăța să scrie direct pe tastatură, fără a mai avea vreun contact cu „bețigașele” și „bastonașele” cu care am început noi să scriem? Întrebarea mi-a fost ridicată de un recent articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„În timpul pandemiei de coronavirus, unii copii au uitat chiar că scrisul se face de la stînga la dreapta”, a declarat, pentru F.A.Z., Marianela Diaz Meyer, directoarea Institutului Schreibmotorik. „Scrisul de mînă este și va rămîne indispensabil. Este foarte important pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor. Învățarea scrisului manual este o formă deosebit de complexă de învățare (...), este legată de acele regiuni ale creierului care nu sînt responsabile doar pentru funcțiile motorii. Activitatea creierului, atunci cînd scriem mult de mînă, ajută și la promovarea lecturii. Există studii neuroștiințifice care arată că scrisul de mînă este, de asemenea, de mare importanță pentru creativitate și înțelegerea conținutului. Dacă scriem fluent, putem recunoaște și literele mult mai repede. Există și un studiu recent care arată că studenții care într-o prelegere și-au luat notițe pe tablete au fost mai puțin capabili să proceseze conținutul decît cei care au scris cu pixul pe hîrtie.”

În ceea ce privește diferențele înregistrate la nivel cognitiv, atunci cînd învățăm să scriem de mînă sau direct pe tastatură, Jean-Luc Velay, cercetător în neuroștiințe la CNRS, a declarat, într-un interviu pentru Radio France, că oamenii pot învăța la fel de bine să scrie în ambele feluri, reușind să transpună limbajul în text. Totuși, adaugă acesta, există un detaliu îngrijorător înlesnit de tehnologie, deseori trecut cu vederea, un obicei care cîștigă din ce în ce mai mult teren: acela de a dicta un mesaj, în loc de a-l scrie: „Din ce în ce mai mulți oameni își dictează mesajele pe telefon, iar mașinăriile transcriu cu din ce în ce mai multă acuratețe aceste dictări”, ceea ce, nu-i așa, ne încurajează să abandonăm chiar și scrisul pe tastatură. E mai simplu și mai rapid doar să vorbim.

Însă simplu și rapid este și benefic? În ceea ce privește diferența dintre scrisul de mînă și scrisul pe tastatură, cercetătorul s-a referit, în primul rînd, la gesturile implicate în mod fizic: pe cînd scrierea cu creionul implică o singură mînă, tastarea le solicită pe amîndouă. „Iar acest fapt schimbă multe din punct de vedere cerebral: pe de o parte, avem un proces care se declanșează prin mîna dominantă, în general dreapta, care e gestionată de emisfera cerebrală stîngă – aceeași care gestionează limbajul la majoritatea oamenilor. Pe de altă parte, scrierea la tastatură necesită coordonarea ambelor mîini și, prin urmare, implică trimiterea de informații și către emisfera dreaptă pentru a controla mîna stîngă. Survine, așadar, o împărțire a scrisului între cele două emisfere ale creierului.”

Nu a trecut suficient timp ca efectele acestei calibrări de sarcini, la nivel cerebral, să fie studiate în profunzime. Pe de o parte, cei mai mulți oameni au învățat să scrie de mînă, apoi au trecut la tastatură. Pe de alta, nu se știe ce se va întîmpla cu copiii care învață să scrie direct pe tastatură, cînd creierul este încă în formare. Nu se știe dacă efectele vor fi sau nu nefaste. În mod teoretic, acestea ar putea fi benefice, avînd în vedere că scrierea la tastatură împarte funcția scrisului, antrenînd nu doar emisfera dominantă, ci folosindu-le pe amîndouă.

Însă, din observații la nivelul ierbii, Jean-Luc Velay nu are vești prea bune, amintind de un experiment, derulat în cadrul unei grădinițe. Timp de trei săptămîni, un grup de copii au fost învățați să scrie direct pe tastatură, iar altul, să scrie literele de mînă. La finele experimentului, copiii au fost rugați să recunoască literele pe care le învățaseră, iar cei care le scriseseră manual s-au dovedit a fi mai buni decît cei care au învățat să le scrise la tastatură.

„Cînd învățăm să scriem, mișcarea ortografiei ne face să memorăm o formă și un gest. Acest lucru se poate observa în RMN-uri: atunci cînd unui subiect i se cere să se uite la litere, acest lucru activează atît zonele vizuale, cît și senzoriale-motorii ale creierului său și tocmai această stimulare cognitivă dublă îi permite să recunoască mai rapid litera. Or asta înseamnă că, dacă nu mai învățăm să scriem de mînă, capacitatea noastră de recunoaștere a literelor va scădea.”

Nu doar cercetătorii în domeniul neuroștiințelor s-au preocupat de acest fenomen. Una dintre cele mai complexe lucrări pe acest subiect, Handwriting in early childhood education: Current research and future implications, a apărut în 2014 și aparține unei cercetătoare, doctor în Științele Educației, la Universitatea din Florida, Laura Dinehart.

„Scrisul de mînă, definit mai specific ca fiind capacitatea de a produce scris lizibil și rapid, a fost legat în mod constant de abilitățile creative. (...)  Cercetătorii au descoperit că scrisul de mînă și ortografia contribuie semnificativ la dezvoltarea expresivității la copiii de grădiniță. Nu același lucru e valabil cînd vine vorba de educație prin limbaj oral sau doar prin dezvoltarea capacității de a citi.”

Potrivit lui Marilyn Cochran-Smith, profesor doctor în pedagogie la Lynch School of Education and Human Development, din Boston, autoarea volumului Learning to Write Differently, învățarea scrierii de mînă este un proces care implică atît elevul, cît și pedagogul, construindu-se astfel contexte sociale în care copiii nu doar procesează un text, ci îl interiorizează, dezvoltîndu-și gîndirea și capacitățile creative.

Totuși, declinul scrierii de mînă, care a început în anii ’90 cînd, potrivit autoarei, „legiuni de adulți pentru care scrisul era o profesie – cercetători, jurnaliști, educatori, publiciști – au făcut conversia de la creion la procesare computerizată de text, descoperind computerul ca instrument de scriere extrem de eficient”, pare de neoprit – în 2016, Finlanda a fost printre primele țări care au propus ca în școli elevii să învețe doar scrisul de tipar (nu și literele cursive) și să petreacă mai mult timp învățînd abilitățile de a scrie la tastatură, și nu cu creionul pe hîrtie.

Chiar dacă nu există date concrete și studii aprofundate asupra efectelor învățării scrierii direct la tastatură, nu pot să nu mă gîndesc la lucrarea celor doi cercetători norvegieni Bernt Bratsberg și Ole Rogeberg, Flynn effect and its reversal are both environmentally caused, publicată în 2018, prin care aceștia atrăgeau atenția că nivelul IQ, pe plan mondial, este în scădere.

„Înlocuirea creionului cu tastatura”, a conchis Jean-Luc Velay, în interviul pentru Radio France, „desemnează și standardizarea scriiturii. Nu ne face, oare, această înlocuire să pierdem și cîte ceva din personalitatea și unicitatea noastră ca indivizi?”

Cu siguranță, în vremurile vitezei, scriitura la tastatură ne face cadoul timpului. Uneori, însă, un dar poate fi și un cal troian.