Țara mea de aur, țara mea de dor

Publicat în Dilema Veche nr. 871 din 17 - 23 decembrie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Într-un orășel din sudul Italiei, mă plimbam pe străduțe într-o zi vîntoasă de început de primăvară, în extrasezon, cînd mi-au atras atenția steagul României și un mesaj în limba română afișat pe frontiscipiul unei clădiri de secol XVII – „Hristos a înviat!”. Paștele urma să fie avea peste vreo două luni, mi-am zis că poate aici Iisus învie ceva mai devreme. Sau poate că afișul rămăsese de la Paștele trecut. De curiozitate, am intrat și am nimerit într-o sală mare unde tocmai se pusese de un praznic. Vreo 30 de români, de fapt mai mult românce, cu copii, stăteau la o masă lungă și făceau schimb între ei de mîncare adusă de-acasă în niște caserole. Era prezent și un preot tînăr cu o înfățișare blajină, plăcută. Le-am urat poftă bună pe românește, desigur că m-au invitat surprinși la masă, s-au înghesuit ca să-mi facă loc pe băncuță. În mai puțin de două minute m-am trezit că am în față un ou umplut, niște ciupercuțe cu maioneză, o felie de cozonac, cineva mă îmbia să gust și dintr-o prăjitură cu multe foi și cremă untoasă, „Merge și un pahar de vin?” și, desigur, eternele sarmale. După o săptămînă de pizza și de paste, au picat la fix. În timp ce mîncam, m-am uitat la cei din jur – păreau oameni destul de amărîți și fără prea multă educație. Preotul mi-a confirmat după aceea că sînt români care lucrează în construcții, uneori sezonier, vin și pleacă, se aduc unii pe alții, își aduc familiile, apoi își trimit acasă familiile, în funcție de necesitățile care apar aici sau acolo, așa că în mica lor parohie nu se poate baza pe un număr constant de enoriași. Cît am stat cu ei la masă, au apărut și bîrfele, cutare care nu mai vine la biserică pentru că s-a luat cu băutura, cutare că și-a lăsat nevasta pentru o curvă italiancă, a făcut deja un copil cu ea, cutare care a luat-o pe căi necurate – e hoț. În acea splendidă clădire barocă de secol XVII nu mai eram în Italia, eram într-un sat românesc unde oamenii vorbeau cu un ușor accent ciudat.

Mitul migranților „colonizatori” care se vehicula acum cîțiva ani, cei care iau avionul low-cost așa cum iau rata pînă la Suceava, care au un know-how al Occidentului și vin acasă nu doar cu bani, ci ca să-i „civilizeze” și pe cei rămași în satele lor, să le explice de ce dincolo merg lucrurile și aici nu, s-a spulberat de mult pentru mine. Oamenii călătoresc, muncesc, dar nu se schimbă în esența lor. Carențele din educație nu se compensează cu experiența umblatului și a vieții occidentale, ba dimpotrivă, am cunoscut oameni care lucrează de ani buni „afară” și au o ură profundă față de Occident și față de valorile țărilor care îi primesc. Pleacă cu prejudecata că vor trăi printre „străini” care îi vor trata prost și lasă în spate un etern „acasă” idilic la care se vor întoarce cîndva. Am și acum imaginea unor chinezi săraci veniți pentru prima oară la muncă în Europa, în aeroportul din Frankfurt – stăteau pe bagajele lor și decojeau ouă între două avioane, așteptau să le fie strigate numele de pe o listă, mi-au creat senzația neplăcută a unei mici turme speriate, gata să fie dusă la abator. Despre chinezi se știe că sînt greu adaptabili, că duc China cu ei oriunde ar merge prin lume. Însă și cei mai mulți dintre românii plecați, cei pe care ne bazăm din patru în patru ani că or să voteze pentru o schimbare în România fiindcă – nu-i așa? – s-au „civilizat” și gîndesc acum altfel, fac exact același lucru – „decojesc ouă”.

Coadă la check-in la o cursă low-cost de la Roma spre București. Femei cu papornițe burdușite care încearcă să le treacă drept bagaje de cabină pentru că nu au bani sau nu vor să plătească bagaje suplimentare. Mă împrietenesc cu o moldoveancă în jur de 60 de ani, lucrează de 20 de ani în Italia și își numește angajatoarea de acum, adică bătrîna bogată pe care o îngrijește, „stăpînă”. Nu-mi vine să cred: oare cu ce mentalitate au plecat acești oameni de nu s-a putut schimba în 20 de ani? Femeia a prins o ofertă de zbor cu 14 euro, dă o fugă pînă în țară ca să-i ducă cîte ceva fiicei care e studentă la București și ca s-o vadă. Bagajul ei nu va trece de security, e prea umflat de haine de la solduri, văd acolo și o cutie cu un uscător de păr. Încearcă să le tot îndese și, pentru că mai am ceva loc în bagajul meu de turist, mă ofer să-i preiau din haine pînă pe Otopeni. Îmi mulțumește recunoscătoare. Înainte de îmbarcare, eu și o altă româno-italiancă am rămas pe dinafară, cumpărasem biletul în ultima clipă, compania a făcut ca de obicei over booking, vom primi o compensație dacă nu zburăm, plus o noapte plătită la hotel. Însă româno-italianca, o „doamnă” un pic peste 40 de ani, urlă și înjură într-un mare fel în ambele limbi – ea nu va tolera așa ceva! Ea va zbura pentru că e „specială”. În avioanele astea low-cost e jale, cu cît ne apropiem mai mult de România, toți cei care au respectat legile țărilor de adopție, de voie, de nevoie, nu mai respectă nici o lege, stewardesele sînt depășite. Aș ridica un monument stewardeselor de la Wizz Air.

Toți acești oameni există pe Facebook în „bulele” lor de fini, veri, cumetri, consăteni, pe care noi, ceilalți, nu le cunoaștem, nu facem parte din ele. Uneori devin vocali, mai ales pe grupuri unde lăcrimează după țărișoara lor. Orice ai spune de rău despre România, le defăimezi țara pe care au părăsit-o de bunăvoie. Ai senzația că toți trăiesc printre „dușmani” prin Anglia, Italia, Franța sau Spania și visează necontenit la colțul de Rai numit România unde se vor întoarce la un moment dat plini de bani și vor trăi ca-n sînul lui Avraam. Își revarsă pe Facebook tot acest dor neostoit pentru o țară, de fapt, inexistentă. Observ același „fenomen” și la oamenii cu școală care au plecat – sînt branșați în continuare la tot ce se întîmplă aici pînă la obsesie, e un lung cordon ombilical pe care nu pot să-l taie. Ne spun în permanență – cu aerul de superioritate al celor care „au reușit” – nouă, amărîților rămași aici, unde și cînd greșim, ce ar trebui să schimbăm, ce nu ar mai trebui să tolerăm, cum să ne trăim viața în România. Își pasează vina individuală unei vini colective. Și pare să nu-i intereseze absolut deloc ce se întîmplă în țările lor de „adopție” unde trăiesc de 10-20 de ani, nu vezi o postare despre alegerile din Olanda, despre primarul unui sătuc de prin Suedia, despre bunul mers al unui comunități din Danemarca... nu, toată frustrarea lor a rămas aici și trebuie să o verse.

La Tîrgul de Carte din parcul Retiro de acum doi ani s-a organizat o expoziție de fotografie cu satele românești, chiar la intrare. Cu mînăstiri, biserici din Maramureș, tradiții, din astea de suflet. Într-o seară, pe la spartul tîrgului, acolo l-am întîlnit pe un nene, cu o atitudine modestă, cu o sacoșă de la supermarket în mînă și o bască pe cap, care se uita nostalgic la fotografii. Mi-am dat seama că e român și am intrat în vorbă cu el. Din nou, 25 de ani de Spania, muncă grea, dar copii aranjați, nu mai vor să se întoarcă – el, da. Avea o nemulțumire: „Frumoase imagini, dar de ce nu există nici o imagine și din zona noastră... Dolj, Olt, Mehedinți (nu mai țin minte exact) care e cea mai frumoasă?! Păcat!”. A clătinat amărît din cap și a pornit-o cu pași mici spre casa lui din Madrid care, după 25 de ani, nu însemna deloc acasă, era doar un loc de tranzit, de purgatoriu înainte de Marea Întoarcere spre țara perfectă care se numește România.

Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, rîul, ramul, dorul de casă deformat, țara afectivă, țara din memorie, țara inexistentă, de data asta s-au numit AUR.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Fiul unui miliardar recunoaște implicarea în moartea unei studente: „un accident sexual“
Fiul unui miliardar yemenit și-a recunoscut implicarea în moartea unei studente norvegiene găsite violate și strangulate în Mayfair, dar nu se va întoarce în Marea Britanie pentru a compărea în fața justiției.
image
Două familii de romi din Timișoara, urmărire cu mașinile la Strasbourg: cinci morți și patru răniți VIDEO
Tragedie în două familii cunoscute de romi din Timișoara: Cârpaci și Stancu. Cinci persoane au murit, alte patru au fost rănite în urma unui accident petrecut marți, 27 martie 2023, în centrul Strasbourgului. Protagoniștii au filmat totul cu telefonul mobil.
image
Austrieci acuzați de discriminarea românilor pe aeroportul din Viena
Pasagerii români ar avea parte de „umilință” pe aeroportul din Viena, pe motiv că țara noastră nu face parte din spațiul Schengen. Afirmația vine din partea europarlamentarului Nicu Ștefănuță, care împreună cu fostul Ministru de Interne, Vasile Blaga, a transmis o cerere directorului aeroportului.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.