Straturi și radicalizări

Publicat în Dilema Veche nr. 935 din 10 – 16 martie 2022
Zizi și neantul jpeg

În ultimul timp vin peste noi straturi de evenimente și întîmplări din altă lume decît cea cu care am fost obișnuiți timp îndelungat. Regulile lumii în care trăim se schimbă, tot mai des, din mers. Și nu avem decît să ne obișnuim cu ele, deși nu mi se pare deloc ușor. Fără să uităm, însă, ce a fost: vechile ritualuri și reguli.

Acum războiul ne-a lovit cu o nouă realitate pe care nu o prea pot descrie, pentru care nu am cuvinte la îndemînă. Încă nu am sau nu voi avea vreodată. Senzația de suprarealism persistă și existența de-abia se derulează în jurul masacrelor, al morților violente, al nedreptăților fără capăt, ca un mecanism uitat. Ca un toboșar chinezesc, din cei pe care i-am avut în copilărie, care, odată învîrtit cu cheița lui, nu se mai poate opri. Dar bătăile tobei lui sînt sacadate, neritmice, alandala și amenințătoare.

Stratul lui încă absurd și neasimilat se suprapune peste unul mai așezat, dar care rămîne tot străin: cel al pandemiei. Cel al rutinei și ritualurilor impuse de pandemie. În doi ani deja comportamentul nostru s-a schimbat. Deja ne-am schimbat regulile: în primul rînd, supraviețuirea a devenit criteriul principal al acțiunilor noastre. Un fir roșu pentru tot ce urma să facem.

Această conștientizare perpetuă, sigur, ne-a făcut mai prudenți și mai pe fază. Dar, în același timp, a mai îngropat din plutirea visătoare și plonjările în imaginație pe care ni le permiteam uneori, uitînd de realitatea din jur. Aceasta din urmă nu s-a lăsat îngropată, ne-a tras de mînecă mereu mai violent și am fost tot mai obligați și ocupați să trăim în ea. Dacă voiam să trăim.  

Așa, o serie de gesturi care altădată ni s-au părut de la sine înțelese, acum au devenit, și ele, istorie. Și nu mă refer aici, ca-n alte articole, la cele din anii copilăriei mele ceaușiste. Ci pur și simplu la unele care ne erau firești înainte de pandemie. De pildă, socializarea.

Socializarea era o nevoie și un instinct. Și nu mă refer la cea obligatorie, cu oameni cu care lucrezi, colaborezi în vreun domeniu ori de care ai nevoie pentru diverse servicii. Ci la socializarea reală, cu prietenii, cu oamenii cu care ai ceva în comun, cu care ai ceva de împărtășit. Timp îndelungat, pandemia s-a luptat să ne înăbușe instinctul ăsta. Altădată extrem de sănătos, acum se transformase într-o amenințare și tindeam să-l percepem ca pe unul bolnav. Așa că ne-am izolat prin casele noastre fiecare cu cine am avut, cu cine am putut: unii, cu ditamai familia, alții, cu partenerul ori partenera; unii, cu cățeii sau mîțele lor; și, în sfîrșit, alții doar cu Dumnezeu și/sau cu ei înșiși, în funcție de posibilitățile și convingerile fiecăruia. Unii cu alții, grupuri sau persoane, ne-am mai văzut pe Zoom ori, și mai des, ne-am auzit la telefon. Iar în timpul dintre aceste contacte, vădit mai rare decît altădată, fiecare dintre noi își rumega obsesiile. Fiecare dintre noi se încrîncena și se radicaliza în propriile lui gînduri și teorii.

Practic, ce ne-a cam dispărut în perioada asta sau, oricum, s-a diminuat e exercițiul dialogului. Al cedării și al compromisului în sensul bun al cuvîntului. Arta de a nu avea întotdeauna, sau poate chiar niciodată, dreptate. De a lăsa de la noi. De a înțelege că nu pierdem nimic, că bătaia asta vehementă cu pumnul în piept e doar o chestiune de orgoliu și nu de altceva, că mai nimic nu e pe viață și pe moarte. Arta de a-i asculta în mod real pe alții, de a înțelege ce spun și de a ne însuși punctele lor de vedere, sigur, atunci cînd e cazul.

Arta asta ne făcea și ne-ar face mai blînzi și mai maleabili, iarăși, nu în sensul rău al cuvîntului. Îndelungata lipsă a interacțiunilor sociale a dus nu doar la această împăunare, ci și la încercări, care mai de care mai nefericite, de argumentare a ei. Cei mai mulți dintre noi nu au avut nevoie să aibă doar dreptate, ci și teorii care să o justifice. Atunci cînd justificările nu existau în realitate, n-aveam decît să le inventăm. Doar diverse aiureli de pe Internet, cu follower-ii lor cu tot, ne-au demonstrat că e posibil. Că aproape orice semidoct cu putere de persuasiune poate să-și impună „adevărurile” (căci, nu-i așa, în căutarea acestora sîntem cu toții) cam oricui are disponibilitatea să-l asculte. Și dorința de a fi convins, de a fi afiliat unei teorii ori chiar ideologii, doctrine, de a aparține.

Pe fondul acestei radicalizări personale, a multora dintre noi, a venit și îngrozitoarea radicalizare la nivel național, global. Radicalizarea și deraierea unora dintre cei care ar trebui să fie lideri înțelepți și pe mîna cărora ar trebui să ne lăsăm. Pe fondul ăsta a venit și războiul, cu masacrele și tragediile lui. Adăugînd un alt strat, mult mai dureros, de carne vie, peste care nu știm cînd și cum vom trece. Momentan, nu putem, și pe bună dreptate, decît să-i condamnăm pe agresori și să suferim alături de cei agresați. Dar poate va veni, cîndva, un timp (dacă va veni, căci, de fapt, habar n-avem cum se va termina) în care vom putea arunca de pe noi stratul radicalizării și ne vom putea întoarce la un înveliș mai uman.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.