Soluţii pentru bătrîneţe (?!)

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Spital, în Franţa jpeg

În ultimul timp s-a nimerit să văd tot mai multe filme care par să răspundă – în cele mai neaşteptate, mai fascinante şi mai crude moduri – uneia dintre întrebările mele cele mai sîcîitoare, şi anume: cum îmi voi petrece bătrîneţile şi ce se va întîmpla cu mine la vîrsta a treia spre a patra (în caz că le voi prinde...).

Amour, genialul film al lui Haneke, nu se poate spune că oferă o soluţie: expune, mai curînd, o situaţie posibilă – cel puţin pînă la un punct. Viziunea lui asupra dragostei de cuplu, balansîndu-se mereu undeva între sublim şi înfiorător, nu e deloc departe de adevăr. Degradarea umană, fizică şi psihică, ajunsă la apogeu în cazul ambelor personaje, e cît se poate de probabilă, deşi, evident, deloc de dorit.

Desigur, filmul lui Haneke ne prezintă situaţia extremă, aparent fără altă ieşire decît cea din film (crima, moartea). Orice alte posibile ajutoare externe devin, rînd pe rînd, imposibile: Anne (Emmanuelle Riva) îl pune pe Georges (Jean-Louis Trintignant) să promită că nu o va interna în nici o instituţie, fiica pare prea îngropată în propriile-i probleme ca să-i mai poată ajuta în vreun fel, ajutoarele plătite sînt incompetente. Posibilitatea unui sprijin divin nu e luată în calcul. Totul atîrnă de dragostea lui Georges, şi vedem cum se sfîrşeşte...

Alte două filme chiar par să ne propună soluţii: The Best Exotic Marigold Hotel (2011, în regia lui John Madden, după romanul lui Deborah Moggach, cu Judi Dench, Maggie Smith, Tom Wilkinson, Bill Nighy) şi Et si on vivait ensemble (2011, în regia lui Stephane Robelin, cu Jane Fonda, Geraldine Chaplin, Pierre Richard, Claude Rich, Daniel Brühl). Amîndouă vorbesc despre grupuri de oameni în vîrstă care-şi găsesc un loc în care să-şi petreacă bătrîneţile împreună.

Nu, nu e vorba de un azil. Cei din primul film ajung într-un hotel din India care e decrepit, dar are potenţial de toate felurile, inclusiv uman; cei din cel de-al doilea film se mută cu toţii la unul dintre cele două cupluri din care fac parte personajele principale.

Scopul acestor schimbări şi mutări împreună este şi unul de întrajutorare (mai ales în cazul lui Et si on vivait ensemble), dar şi de descoperire de sine, început vieţi noi şi rezolvare a „chestiunilor“ de inimă, şi nu numai rămase din trecut. Graham (Tom Wilkinson) îşi regăseşte iubitul pierdut în tinereţe, în perioada în care locuise în India; Evelyn (Judi Dench) îşi găseşte o slujbă şi un iubit (Douglas – Bill Nighy –, care-şi părăseşte nevasta după 39 de ani), Norman (Ronald Pickup) îşi descoperă o parteneră, iar Muriel (Maggie Smith) îşi învinge pornirile xenofobe. Împreună, reuşesc să-l ajute pe Sony (Dev Patel) să-şi pună pe picioare hotelul.

Filmul, ca şi Et si on vivait ensemble, e construit pe ideea puterii comunităţii (asociate – mai bine evidenţiat în cazul lui The Best Exotic Marigold Hotel – cu îndrăzneala de a experimenta locuri noi): cînd sînt mai mult de doi, puterea creşte, iar vîrstnicii, adunaţi, devin capabili nu doar să-şi pună propriile probleme în ordine, ci şi să-i ajute pe cei mai tineri.

Jeanne (Jane Fonda, în mare formă) îl ajută pe Dirk (Daniel Brühl) să-şi găsească un subiect pentru studiul antropologic pe care trebuia să-l facă: studiul comunităţii vîrstnicilor. Comunitate în care se petrec tot soiul de lucruri palpitante: se dovedeşte că Claude (Claude Rich), singurul celibatar, a fost amantul ambelor neveste ale celorlalţi doi bărbaţi...

Ceea ce nu-i împiedică, pînă la urmă, pe toţi cei cinci prieteni să convieţuiască. Energica – şi aparent cea mai dinamică – Jeanne e cea care moare prima: beneficiază de o înmormîntare roz şi veselă, cum îşi dorise. Ironia e că soţul ei, Albert (Pierre Richard, protagonistul comediilor din copilăriile unora dintre noi) – care avea un început de Alzheimer –, întreabă, a doua zi după ce aceasta a murit: „Dar unde e Jeanne?“ Filmul se termină cu toţi cei patru vîrstnici rămaşi alergînd pe pajişti şi strigînd: „Jeanne!“

Revenind la titlu şi la începutul articolului, pot trage doar următoarea pseudoconcluzie laconică: soluţii pentru oarece confort la bătrîneţe pot fi două – mutarea împreună şi uitarea.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.