Societatea prințișorilor

Publicat în Dilema Veche nr. 1005 din 13 iulie – 19 iulie 2023
E cool să postești jpeg

Franța a fost zguduită săptămînile acestea de violente revolte stradale, provocate de moartea unui tînăr de 17 ani, Nahel M., împușcat de poliție, în timpul unui control în trafic. Vorbim nu despre niște demonstrații sau mitinguri care să denunțe „violența poliției”, ci despre acte de o violență extremă îndreptate contra întregii societăți – oameni agresați, mașini incendiate, magazine jefuite, infrastructură distrusă. 

Pe 1 iulie, un atac violent a avut loc și asupra familiei primarului din Huÿ-les-Roses, Vincent Jeanbrun, în timp ce acesta se afla baricadat în sediul primăriei. Atacatorii i-au dărîmat gardul casei, intrînd în forță cu o mașină, și au invadat proprietatea, pe care au început s-o incendieze. În casă se aflau soția primarului și cei doi copii mici – unul de cinci, altul de șapte ani. Speriați, aceștia au încercat să fugă de gloata furioasă, escaladînd un zid din grădină, însă atacatorii i-au văzut și au aruncat în ei cu petarde. Soția a ajuns la spital, cu multiple răni, și, potrivit doctorilor, aceasta va rămîne internată cîteva luni. 

Totuși, în ciuda brutalității acestor atacuri, politicienii de stînga au reacționat destul de blînd. După atacul asupra familiei primarului Jeanbrun, Jean-Luc Mélenchon, fostul candidat la președinția Franței, nu a condamnat revoltele, ci doar i-a rugat pe revoltați să nu distrugă școli și biblioteci, de pe lista lui lipsind secțiile de poliție sau primăriile. La fel ca Mélenchon, și alți politicieni de stînga au căutat, mai degrabă, să justifice revoltele tinerilor din suburbii. „Dar dacă aceste jafuri au o legătură cu sărăcia?” – a lansat o întrebare retorică Sandrine Rousseau, liderul ecologiștilor. (Printre magazinele vandalizate și jefuite se numără cele de brand-uri, precum Lacoste sau Sephora.)

„Aceste revolte sînt cea mai gravă și mai periculoasă criză a președinției lui Emmanuel Macron”, a declarat pentru WELTistoricul britanic Gavin Mortimer. „Consecințele sale politice se fac deja simțite. Pentru că Macron nu poate reacționa la ura acestor tineri pierduți cu psihoterapie colectivă și nici cu reduceri de taxe cum a făcut în timpul crizei «vestelor galbene».”

Pentru că de data asta este vorba, în opinia istoricului, nu de o revoltă cu revendicări precise, ci mai ales de una cu un substrat ideologic – ura atacatorilor fiind îndreptată în special contra celor „bogați și puternici”, o retorică pe care Mélenchon o folosește din plin, acuzînd clasa oamenilor bogați ca fiind răspunzătoare pentru toate relele din lume. 

Bineînțeles, capitalul politic pe care îl reprezintă emoțiile populare nu este o noutate. Recentele revolte stradale din Franța sînt doar un nou exemplu, însă un exemplu care depășește granițele Hexagonului și care ar putea fi imitat și în alte țări europene.

„Asemenea revolte sînt de așteptat și în anumite locuri din Germania” – a declarat recent Jochen Kopelke, președintele federal al sindicatului de poliție, adăugînd că „respingerea democrației și a autorității statului este în creștere și în Germania”.

Germania, la rîndul său, a avut parte, în ultima perioadă, de numeroase astfel de acte antisociale, demonstrații și violențe din partea grupării Letzte Generation, care, potrivit unor comentatori din presa germană, sub masca ideologiei ecologiste, întețesc de fapt „ura de clasă” renegînd prin actele lor „civilizația” pe care o consideră apanajul oamenilor bogați.

Nici politicienii germani nu ratează momentul de a capitaliza aceste demonstrații antisociale. CEO-ul SoVD, Michaela Engelmeier, a declarat recent: „Și în Germania mulți se simt dezavantajați social și lăsați în urmă. A nu te simți reprezentat are un efect asupra dezamăgirii față de politică, asupra dorinței tot mai mari de a vota partidele marginale și asupra extremismului politic”.

Însă ceea ce se întîmplă atît în Franța, cît și în Germania, chiar dacă sub masca unei pretinse lupte pentru „dreptate socială”, are ca motor o imensă sete de distrugere și de negare a oricărei forme de civilizație sociale.

Decivilizația

Un cuvînt din ce în ce mai utilizat zilele astea este „decivilizație” – însă folosirea acestuia naște controverse, din cauza celor două surse de referință. 

Cînd, pe 24 mai, Emmanuel Macron a comparat, în timpul unei ședințe în cadrul Consiliului de Miniștri, violența din societate cu un „proces de decivilizație”, mulți s-au repezit să-l acuze de rasism. Motivul a fost titlul cărții unui teoretician de extremă dreapta, Renaud Camus, publicată de editura Fayard, în 2011, în care sînt dezvoltate teorii rasiste cu privire la imigranții din Africa și Magreb, care ajung să „înlocuiască” și să contamineze cultura franceză. Potrivit eseistului, „criza contemporană are ca punct de plecare școala, familia și toate instituțiile responsabile de transmitere a informației”. Decivilizația, în opinia sa, înseamnă declinul civilizației franceze în detrimentul culturii impuse de imigranți. 

Însă, deși Renaud Camus a marcat conceptul cu ideologia sa rasistă, acesta nu deține monopolul asupra acestui termen, pe care l-a preluat, de fapt, din sfera sociologiei, unde a apărut pentru prima oară la finele anilor ’30, cu un sens total diferit. 

Inventatorul termenului este sociologul german Norbert Elias, care a emigrat în Marea Britanie, în 1935, urmînd ca în 1939 să publice lucrarea, devenită de referință, Über den Prozeß der Zivilisation (Despre procesul civilizației).

„Norbert Elias se referă la decivilizația anilor 1930-1940, fenomen care a constat în distrugerea individualității oamenilor și transformarea lor într-o masă”, a explicat, pentru Le Figaro, istoricul Hamit Bozarslan, „Fără educație, fără o cultură, fără o tramă socială sau facultate cognitivă, individul ajunge să-și piardă individualitatea și să se alăture lupilor, urlînd alături de ei”. Ca exemplu de societăți decivilizate, Bozarslan vorbește despre acele societăți care au pus umărul la crearea și consolidarea sistemelor totalitare, precum nazismul, stalinismul sau chiar jihadismul actual. Adepții sistemelor totalitare au nevoie de o orînduire de trib, fiind animați de instincte, afecte și o neostoită sete de violență.

Însă ce anume provoacă decivilizația într-o societate democratică?

Potrivit lui Jérôme Fourquet, analist politic, decivilizația, care a devenit azi un fenomen global, are ca punct de plecare noile metode de educație care ignoră cu desăvîrșire impunerea limitelor (denumite bun-simț), care ar activa mecanismele necesare de autocontrol social. Odată cu dispariția acestor mecanisme, au crescut tensiunile colective și reacțiile primare în viața cotidiană – fie că vorbim de răbufniri la locul de muncă, pe stradă sau în mijloacele de transport public, fie că vorbim despre acte de violență fizică ce pot duce la moarte.

Într-un interviu pentru Le Point, Fourquet afirmă că, dacă odinioară educația în familie îți crea capacitatea de a-ți asuma și a-ți canaliza anumite afecte, precum gestionarea frustrărilor sau supărărilor minore, în societatea de azi, odată cu apariția „copilului-prințișor” și a educației permisive, însușirea acestor mecanisme de autocontrol a fost mult diminuată. 

Însă educația parentală este în strînsă legătură cu transformările societății, iar azi vorbim, în afară de educația parentală și cea instituțională, primită în școală, despre un mediu supus digitalizării. Căci, dacă sociologul german Norbert Elias insista asupra importanței scrisului și cititului, ca antidot la decivilizație, azi aceste mecanisme de structurare a gîndirii sînt în mare parte anihilate de digitalizare. 

„Scrisul de mînă participă la structurarea gîndirii și învățarea acestuia trece prin inculcarea unor reguli formale mult mai puțin respectate de scrierea digitală, ca să nu mai vorbim de mesajele text sau de comentariile de pe rețelele de socializare. Totodată, putem aminti și de expunerea pasivă mult mai mare a copiilor foarte mici la ecrane, decît acum cîteva decenii. Această practică are consecințe grave asupra dezvoltării cognitive și psihologice a copilului. Profesorii din primele clase detectează foarte repede elevii care au fost puși în fața unui ecran dimineața, înainte de școală. Au mai multe dificultăți de concentrare decît colegii de clasă și sînt mai agitați.”

Iar această „agitație”, care este încontinuu alimentată, fie prin toleranță, fie chiar prin încurajare (există părinți care admiră și laudă actele de rebeliune, ca semn distinct al personalității precoce), duce la dereglaje sociale. Copiii crescuți în cultura „prințișorilor” ajung să se considere deasupra tuturor și, nemaiavînd limite, consideră că totul le aparține. Ajunși adulți, aceștia vor continua să ignore orice formă de autoritate, comportîndu-se ca atare, devenind violenți, din răsfăț, creînd o societate de prințișori, convinși de superioritatea lor ca indivizi atotputernici. Însă această superioritate este doar un miraj, personalitatea lor fiind creată nu pe baze reale, ci pe iluziile vîndute odinioară de părinți. Aceleași iluzii vîndute de politicienii care vor ști să-i manipuleze după bunul plac.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Cum arată inchisoarea unde este încarcerat Cherecheș, cea mai modernă din Bavaria. Nimeni nu poate evada FOTO
Cătălin Cherecheș a fost dus de către autoritățile germane într-un penitenciar de maximă siguranță, cel mai modern din Bavaria, cu tehnologie modernă anti evadare.
image
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge tractat la Curtici. Pe ce rute va circula
Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de România cu producătorul Alstom, va ajunge în țara noastră pe 2 decembrie. Trenul se va opri la Curtici, apoi va pleca spre București.
image
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
O fotografie postată pe Facebook, în care, în parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant și un tigru realizate din instalații luminoase, a stârnit mare interes. Primarul, chiar cel care a postat fotografia, a explicat cum s-a optat pentru acest decor.

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.