Sinaia – ieri, azi şi-ntotdeauna

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Cînd eram mică, mai toți colegii mei aveau bunici la țară. Acolo își petreceau o mare parte din vacanțe, acolo aveau tot soiul de aventuri despre care apoi scriau în compunerile „Cum mi‑am petrecut vacanța de vară“.

Eu nu aveam bunici la țară, din simplul motiv că aceștia se aflau în București. „Țara mea“ era Sinaia – în alternanță cu Mangalia –, locurile în care, aproape constant, mă duceam verile cu mama mea. De fapt, nu chiar Sinaia, ci Cumpătu, un cartier mai izolat, mai spre pădure, unde, așa cum am mai scris, pe vremea lui Ceaușescu erau case de creație: un loc plăcut în care veneau scriitori, artiști plastici, compozitori, actori să se odihnească și să creeze. Era o oază, privilegiată, în care puteai nu doar să mănînci bine și ieftin, să găsești cazare civilizată, ci și să cunoști oameni interesanți.

Desigur că, pentru mine, mergînd de mică acolo, toate astea erau de la sine înțelese, le luam ca atare și de-a gata. Ba chiar mă plictisea că mama mea voia să mergem atît de des acolo. Vrînd-nevrînd, Cumpătu a fost, repet, „țara mea“ – locul în care știu aproape fiecare detaliu și fiecare schimbare a lui, din cartierul în sine, de pe drumul spre Sinaia și dintr-o mare parte a orașului.

În Cumpătu era, pe vremuri, cantina, unde se mînca decent și unde existau faimoasele bezele, care au rămas, pînă-n ziua de azi, o legendă. Mai erau cabana, unde te ghiftuiai și mai și (pe vremea aia asta însemnînd multe grătare, mici și cîrnăciori), și Vînătorul, restaurantul partidului (despre care nu știu mare lucru). Precum și clubul, loc de entertainment, unde puteai vedea filme, bea sucuri, juca popice și biliard.

După ’89, cantina a tot fost privatizată, la un moment dat ajunsese La Marmote (deși nu am văzut, încă, nici o marmotă prin zonă), un restaurant onorabil, care, nu se știe de ce, pînă la urmă a dat faliment și a rămas, precum castelul Prințesei adormite din poveste, după ce toți au adormit, într-o paragină încremenită. Cabana a devenit un stabiliment cu circuit închis, iar Vînătorul – o casă părăsită, în care se mai joacă puradeii locali din cînd în cînd. Clubul e proprietate privată. E adevărat că peste drum de cantină a  înflorit hotelul Piatra Șoimului, care s-a tot extins și căruia pare că-i merge bine, iar în pădure Hotel Cumpătu – care arată pretențios, are capete de animale împăiate pe pereți și mîncare vînătorească, dar și el pare destul de prosper. În rest, mai există un magazin minim.

Sinaia, la rîndul ei, s-a tot transformat. Pe vremea casei de creație, acolo erau cele două faimoase hoteluri, Sinaia și Montana, cu la fel de faimoasele lor cofetării, unde puteam mînca, de pildă, prăjitura Krantz. Mai exista librăria tradițională, cum intrai pe bulevardul central pe stînga, unde aveai surpriza să găsești chiar cărți bune. După ’89, a apărut, pe dreapta bulevardului, la începutul lui, cofetăria Marlene, devenită Yo, unde te puteai înfrupta din prăjiturile lor cu zmeură și vanilie, și, apoi, cu ciocolată caldă cu bezea, în stil Moș Crăciun. Mai sus, tot pe dreapta, era magazinul Stand By, amenajat cu gust, și unde găseai haine bune pentru copii și nu numai.

Toate astea, însă, sînt de domeniul trecutului. Au dispărut, rînd pe rînd, din peisaj. A mai rămas doar librăria Flower Power, care a preluat tradiția celei clasice sinaiote, ba chiar a depășit-o, cu cărți serioase și jucării simpatice. Sinaia renovată a devenit însă, brusc, cosmopolită, globalizată. La parterul magazinului universal a apărut un restaurant chinezesc. Care era deschis în noaptea de Înviere. La fel ca și cafeneaua Ramayana, de un roșu lasciv în interior, cu măsuțe de lemn corecte pe afară. Unde, mai nou, se poate ingurgita mîncare indiană.

Înainte de Învierea Domnului, am stat la o asemenea măsuță, bînd Chai Masala și holbîndu-ne la un afiș pe care sta scris „Acadele de pui“. În fața căruia adăsta o mică pisică portocalie.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

tesla roadster jpg
Elon Musk a prezentat noul Tesla Roadster: mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule
Tesla a prezentat noul Roadster, un automobil electric dezvoltat împreună cu SpaceX, care ar putea accelera de la 0 la aproape 100 km/h în doar 0,81 secunde. Prototipul prezentat de Elon Musk în Texas a executat și manevre spectaculoase.
Sorin Grindeanu, consultări la Cotroceni
A căzut parteneriatul strategic de la Isoletta. Ce vor face acum Nicușor Dan și Sorin Grindeanu?
În trei zile, Donald Trump a făcut ordine în anturajul său diplomatic. Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea americană în Grecia, a fost obligată să plece. Paolo Zampolli, trimisul special pentru parteneriate globale, a fost concediat. Sunt două scandaluri diferite, cu un numitor comun.
minodora si catalin arabu
Minodora, adevărul nespus despre despărțirea de Cătălin Arabu. Ce s-a întâmplat după cinci ani de relație
Minodora este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere din România, bucurându-se de-a lungul anilor de un succes răsunător. Artista a intrat în lumea muzicii încă de la vârsta de 14 ani, iar la începutul anilor 2000 forma un cuplu atât pe scenă, cât și în viața personală cu Căt
image png
Germania interzice alcoolul în gară! Ce riscă pasagerii care nu respectă noua regulă
Germania introduce restricții stricte privind consumul de alcool în gările feroviare. Măsura se aplică în aproximativ 5.700 de stații și are ca obiectiv creșterea siguranței, reducerea conflictelor și menținerea curățeniei în spațiile frecventate zilnic de mii de călători.
image png
Tânără de 26 de ani, ucisă pe o stradă din Manchester. Trei persoane au fost arestate
O tânără în vârstă de 26 de ani a fost ucisă după ce a fost înjunghiată pe o stradă din Manchester, iar trei persoane au fost arestate în cadrul anchetei deschise de poliție. Victima a fost identificată drept Alisha Samuels, care a fost găsită cu răni grave.
Ion Ţiriac | FOTO Sport Pictures
Ion Țiriac, mai bogat cu 3 milioane de euro după un acord cu SRI. Ce a pus la cale omul de afaceri
Compania lui Ion Țiriac continuă sa își consolideze poziția pe piața auto din România.
„Mors Tenebris”, expoziție de pictură Codruța Podină
„Mors Tenebris”, expoziție de pictură Codruța Podină, la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.00, la vernisajul expoziției de pictură Mors Tenebris, semnată de artista Codruța Podină.
Theo Rose și Vlăduța Lupău
Vlăduța Lupău și Theo Rose, pe perfuzii înainte de concert: „Așa ceva n-am văzut!”
Pregătirile intense pentru turneul de anvergură al Vlăduței Lupău și-au pus amprenta asupra stării fizice a artistei. Aflată în plină serie de spectacole majore – debutând la Cluj-Napoca, interpreta de muzică de petrecere a fost surprinsă la repetiții conectată la perfuzii alături de Theo Rose.
shutterstock 2276938593 (2) jpg
Ce obicei simplu are efect asupra tranzitului intestinal în câteva minute?
Mersul pe jos îmbunătățește imediat motilitatea intestinală, prin modificări măsurabile ale parametrilor zgomotelor intestinale, subliniind astfel importanța intervențiilor bazate pe activitate fizică în gestionarea constipației, spun cercetătorii.