Sicilia, în extrasezon. Partea a doua: Ortigia

Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
Sicilia, în extrasezon  Partea a doua: Ortigia jpeg

Puțin înainte de ora prînzului, la terasa din micul port turistic din Ortigia, la cele cîteva mese înșirate la soare – un soare pe care îl simți cam ca la noi prin aprilie, deși sîntem abia în februarie –, în afară de noi mai este doar o familie alcătuită dintr-o bunică și doi nepoți adolescenți. British, după accent. Bunica savurează un espresso, cu ochii pe jumătate închiși, încercînd parcă să absoarbă toată lumina soarelui și, odată cu ea, să aibă parte și de ceva vitamina D, o înțeleg și o compătimesc pentru toată umezeala iernii engleze pe care a îndurat-o. Din cînd în cînd, mai deschide cîte un ochi vigilent ca să-și supravegheze nepoții, dar și ca să se bucure de peisajul de carte poștală – cerul senin, marea calmă, cu vreo șapte nuanțe, de la turcoaz la albastru intens sau gri, bărcuțele albe și cochete, un velier vechi tip „pirații din Caraibe“, turistic, desigur, steaguri italiene care flutură în legea lor. Băieții par plictisiți, somnoroși și, aș risca să zic, cam mahmuri pentru că își gîlgîie cu sete sucurile de portocale proaspăt stoarse. Pe unde or fi petrecut noaptea trecută, din moment ce trei sferturi dintre crîșmele, cluburile, restaurantele de pe insulița de lîngă Siracuza sînt închise? Oficial, sezonul începe de la 1 martie, cînd vor crește și prețurile, pînă atunci oamenii, mici întreprinzători italieni, se pregătesc, însă nu în stilul zgomotos de Vama Veche înainte de 1 Mai – mai văruiesc cîte un zid, reconstruiesc, mai aduc cîte un ghiveci cu vreun lămîi, mai pictează cîte o masă a unei terase boeme. Să locuiești cinci zile într-o Ortigia aproape pustie, fără să te îmbulzești printre hoardele de turiști care să se strecoare pe zecile de străduțe înguste, cu clădiri baroce, urmînd cîte un ins cu un steguleț japonez, spaniol, canadian etc., oprindu-se doar pentru a face mii de poze ce se vor stoca într-un fișier care se va numi Italia și probabil că nu se va deschide niciodată, să fii întîmpinat dimineața doar de localnici care, începînd din a treia zi, te recunosc și te salută mi se pare un privilegiu.

Ortigia este un loc exclusiv turistic, ca multe altele din Italia, însă asta nu-i știrbește din farmec. În extrasezon poate să ți separă un pic dezolant și, cu atît mai mult, încîntător, o insulă a unei insule, un capăt de lume cu o faleză stîncoasă de care se izbesc valurile mării. Spre deosebire de Taormina, unde marea este doar de decor, aici este o prezență, o auzi în permanență, o vezi cum se transformă în funcție de vreme, o simți. Și cel mai bine am simțit-o în cele două zile de furtună cum nici localnicii nu au mai prins de multă vreme, am văzut chiar un bătrînel făcîndu-și cruce cînd o rafală de vînt care mătura o piațetă aproape că l-a luat pe sus, s-a prins cu ambele mîini de un stîlp, iar doi polițiști s-au oprit în dreptul lui ca să se convingă că era bine. În același timp, la București ningea, ninsoarea se transforma în viscol. Pe insula Ortigia, orașul vechi căpăta o acustică cu totul specială, peste tot era numai un vuiet aproape muzical, se răsturnau amfore cu flori, se rostogoleau pe străzi portocale, săreau țigle de pe case, iar zidurile lor vechi de sute de ani trosneau, marea inunda țărmul, străzile, am văzut valuri ca-n filmele cu tsunami, ne-am refugiat la galeria de artă regională unde se pare că exista un singur Caravaggio, însă noi nu l-am găsit, îl mutaseră în altă parte, apoi am intrat într-o clădire pe care scria în românește un „Hristos a înviat!“ care rămăsese de la Paștele trecut sau îl anunța pe cel care urma să vină și am descoperit o parohie ortodoxă românească tocmai aici, la capătul lumii, erau la un praznic după slujba de duminică, ne-au invitat la masă, am mîncat cozonac și salată de icre, am vorbit despre muncile în agricultură și în construcții, mi s-a părut totul foarte straniu, de parcă ne aflam în cala unui vapor cu o destinație necunoscută, ne simțeam în siguranță, în vreme ce vîntul de afară rupea tot. Însă a doua zi a ieșit soarele și lucrurile s-au calmat, autoritățile au înlăturat rămășițele dezastrului, au reparat într-un timp record calea ferată dintre Siracuza și Catania, peste care căzuseră copaci (în Italia, spiritul comunitar mereu te ia prin surprindere), iar bunica englezoaică și cei doi nepoți care probabil că au băut pe ascuns cine știe pe unde au putut să-și reia sejurul lor liniștit în Sicilia. Și noi alături de ei. Așa că ne-am ridicat de la masa de pe terasa din port ca să mergem în piață, locul meu preferat din Ortigia. O piață micuță care se întinde doar pe două străzi și care nu seamănă deloc cu Piața Obor, de pildă, dar unde găsești de toate – și portocale roșii, la un euro punga, și anghinare, fenicul, sparanghel și alte legume, trufandale pe la noi, la prețuri derizorii, dar și ceapă, brînză, ciocolată faimoasă de la Modica, tot soiul de lichioruri făcute în casă, pește și alte drăcovenii din mare, unele total necunoscute pentru mine. Găsești de toate, inclusiv spectacol. Negustorii își strigă și laudă marfa din toți bojocii, cu voci profunde, cîntate, abia acum înțelegi ce-i cu toată povestea cu opera în Italia, cu ariile, cu tenorii, au oamenii ăștia niște voci! Aproape fiecare tarabă are cîte o măsuță la care poți să stai, să deguști, să privești, o stridie e doi euro, ți-o desface în fața ta, paharul de vin e gratis, caracatița apare cu un hocus-pocus dintr-o oală cu apă fierbinte, ca la noi porumbul fiert. Bem la birtul pieții – unde altundeva? – cîte o bere și un Amaro dell Etna, inevitabil îmi aduc aminte de Obor, deși aici e cu totul altă lume, mă gîndesc că mi-aș dori să-mi petrec o viață întreagă prin piețe, dacă aș avea destui bani, aș documenta și aș scrie o carte despre piețele lumii, cu toate aromele, gusturile și oamenii lor. Pe la ora două piața se sparge, proprietarul unui alt birt mătură repede resturile din fața ușii și aduce acolo cîteva mese pentru o gustare „la botul calului“, se îmbulzesc turiștii care știu deja despre ce e vorba, pe mese apar platouri fistichii cu pește, brînză, prosciutto, se bea vinul casei la carafă, e soare și ești înconjurat de oameni veseli – un zumzet plăcut, adormitor, marea e după colț, te simți ca-n rai.

În general, Sicilia mi-a lăsat impresia unei provincii îndepărtate a Italiei, cea pe care o știam din filme și din cărți, cu o personalitate proprie, departe și în același timp aproape de continent, exotică și în același timp familiară. Deși nu am învățat niciodată limba italiană, am înțeles-o intutitiv în proporție de 60-70%, apoi am aflat că dialectul din Sicilia e cel mai apropiat de limba română. Mi-am dat seama că au un accent cum e cel moldovenesc de la noi, limba e mai moale, are un fel de ș-uri, nu e „cucina“, e „cușina“, dar poate că mi s-a părut mie. Seara îmi plăcea să mă uit la televizor la știrile regionale siciliene, chiar dacă nu înțelegeam tot, erau niște știri blînde, inofensive, relaxante: un preot voia să restaureze o biserică, niște agricultori aveau o conferință la Ragusta, se pregătea un mic festival la Noto. Știu că Sicilia înseamnă mult mai mult de atît și că poveștile legate de mafie nu sînt deloc doar povești, însă în cîteva zile nu poți să-ți dai seama, nu poți decît să te bucuri din plin de un loc unde viața e dulce și angoasele dispar, să tragi cu urechea la vocile copiilor care se joacă cu mingea în piațeta de alături, să urci pe terasa pensiunii de pe acoperiș ca să fumezi o țigară, în liniștea binefăcătoare care se lasă.

Foto: A. Popescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.