(Şi eu am fost) Moş Crăciun

Publicat în Dilema Veche nr. 618 din 17-23 decembrie 2015
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Cred că în fiecare generație trebuie să existe cîte unul dintre copiii ăia uitați în copilărie, scăpați în butoiul cu mitologizări și idealizări excesive. Care, odată intrați acolo, prind atît de mult gustul irealității, suprarealității, realității paralele sau cum mai vrem să‑i spunem, încît nu mai pot ieși (în pofida riscului de a se îneca).

Eu am fost, cu siguranță, unul dintre copiii aceia. Am crezut în Moș Crăciun pînă la 13 ani. Și nici nu aveam cum să nu cred, cînd am crescut într-o familie pentru care mitologia era realitate. Tatăl meu era principalul responsabil al acestui fel de supraviețuire, pînă la urmă, într-o, de fapt, mizerabilă Românie comunistă. Care mie, pe vremea aceea, și datorită lui, mi se părea aproape idilică.

Tatăl meu se apropia, din punctul ăsta de vedere, de personajul lui Roberto Be­nigni din La vita è bella, care a reușit să‑și țină băiatul nu doar în viață, ci și fericit în lagărul nazist, spunîndu-i că totul e un joc. Și în vremea lui Ceaușescu, realitatea, pentru mine, copil fiind, nu prea conta. Știam doar că erau niște reguli pe care trebuia să le respectăm ca să nu ne ciocnim prea frontal cu ea, și anume: cum spuneam eu pe vremea aia, „să fim patrioți în bloc“ (doar în bloc, pentru că am observat că la casă nu se aplica regula, bunicii mei ascultau în fiecare dimineață Europa Liberă cu geamurile larg dechise), adică  să nu spunem, cu voce prea tare, nimic rău de regim, nici măcar bancuri; apoi, la școală, trebuia să păstrez aparențele, adică să fac, mereu, introduceri standard la compunerile de la română, privind vitejia și neclintirea poporului român etc. 

Dacă făceam aceste mici concesii, puteam să-mi văd înainte de existența mea cvasi-imaginară, care presupunea, printre altele, următoarele: o prietenă imaginară, Cari Maca, rață cu trup de om (de unde și pînă unde, habar n-am) care mă însoțea peste tot și căreia îi țineam locul în troleibuzele 82 și 87, o desenam și care a dispărut, în neant, pe la vîrsta adolescenței, așa, pur și simplu, precum elefantul roz, Bing Bong, din Inside Out; transpunerea membrilor familiei în regim zoologic, tatăl meu și cu mine fiind niște lupi antropomorfizați (în desenele și poveștile pe care le făceam) și mama mea – o pisică; cultivarea frecventă (despre care am mai scris) a Zînei mării, aducătoare de cadouri la Mangalia; și a Ursului Nounourse, care făcea același lucru la Sinaia, prin scorburi sau pe la Cota 1400. Și, nu în ultimul rînd, venirea lui Moș Crăciun și a lui Moș Nicolae.

Astăzi, cumva, ei au rămas esența acestei lumi a copilăriei în care aproape totul e posibil. Deși acel tot se întîmpla pe vremea lui Ceușescu, eu le scriam scrisori și lui Moș Nicolae, și lui Moș Crăciun. Pentru că nu erau adrese din Laponia ca acum, găsisem totuși o modalitate de a le trimite: cumpăram cîte un balon galben, cu heliu, din fața Romartei copiilor sau din Cișmigiu, legam scrisoarea de balon și o trimiteam în cer. Alteori scriam scrisoarea, o băgam în plic, scriam Moș Crăciun pe plic și o puneam pur și simplu în cutia de scrisori, la orice poștă.

În ce mă privea, sistemul funcționa. Eu scriam ce îmi doream (desigur, mai scriam și chestii despre mine, adăugam desene), Moșii îmi aduceau mai de fiecare dată ce ceream. Moș Nicolae îmi lăsa în ghete, sistematic, ce era de lăsat. Iar „Moș Crăciun“ venea, în fiecare an, pe 24 decembrie, pe la ora 9 seara, invariabil, în carne și oase, cu sacul în spinare. În fiecare an făcea aceleași bancuri, ușor răutăcioase, care mie, însă, mi se păreau delicioase. Pentru că discursul era mereu același, trăsesem concluzia că așa e Moș Crăciun, are și latura asta malițioasă, ușor vulgară. Nu mă deranja, cu mine, una, se purta mereu impecabil, îmi aducea fix ce ceream, mă lăuda și avea răbdare, mereu, să-mi asculte repertoriul cu grijă însușit, fie că era doar o poezioară de patru versuri în engleză. Doar pe unchiul meu nu-l prindea niciodată, pentru că acesta se ducea, an de an, fix pe la 8,30 noaptea, să cumpere cîte ceva (vodcă, parcă zicea) de la magazinul din colț (cred că nu aveam habar de orarul magazinelor ceaușiste de pe vremea aia). Același unchi se întîlnea doar, de fiecare dată, cu Moșul pe scările blocului cînd el se întorcea, iar acesta pleca.

La școală se vorbea, de prin clasa a patra, a cincea, că nu există Moș Crăciun. Eu refuzam cu îndîrjire să cred așa aceva, pentru că știam, de acasă, că la școală se spun vrute și nevrute, și că adevărul e acasă. Doar că, într-o zi, nu știu cum s-a făcut că, deschizînd debaraua din hol, am dat de cadourile pe care aveam să le primesc două zile mai tîrziu. Ar fi trebuit să fiu distrusă, ținînd cont de toată irealitatea copilăriei mele. Dar nu: din anul ăla, mult timp, m‑am făcut eu Moș Crăciun. Mi-am încropit un costum, mi-am pus barbă, am luat un sac și am împărțit cadouri celor care, pînă atunci, mă răsfățaseră atît de perfect. Și am fost foarte fericită.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.