Sexul corectitudinii politice
Discuțiile extrem de aprinse din ultima vreme pe tema raportului dintre sexe mi-au dat ghes să văd cum stă acest raport din perspectivă strict juridică. Acest impuls nu presupune că intenționez să plictisesc cititorul cu analiza tehnică a normelor constituționale și legale care reglementează principiul egalității dintre femei și bărbați. Ele sînt reguli decente care, dacă nu ar fi fost completate de intervenții legislative întru corectitudine politică, nu ar fi avut nici sarea și nici piperul unei analize la gazetă. Așadar, trec peste principiile mari și atac direct cuceririle normative „corecte politic“.
Prima este Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între bărbați și femei. Legea asta este formidabilă nu doar pentru că ne face și mai egali decît ne făcuseră Constituția, Codul civil, Codul penal, Codul muncii și alte acte normative adoptate în domeniu pentru combaterea discriminării între sexe, dar, în plus, aduce clarificări la clarificări, adnotări la adnotări, definiții legale mai noi ale unor definiții legale mai vechi, refrene mai melodioase ale unor refrene melodioase. Și, cel mai important, mai toarnă un strat de ciment nediscriminator peste pătura de asfalt a egalității. Cu titlu de exemple, cîteva remarcabile figuri de stil ale Legii 202/2002. Sub formă de noi principii, noi măsuri, noi acțiuni.
Întîi, principiile. Conform art. 6(1): „Constituie discriminare dispoziția de a discrimina o persoană pe baza criteriului de sex.“ Uau, aflăm, în sfîrșit, că un verb ar putea fi, la o adică, substantivizat și că „a defini“ poate să însemne „definire“. Mai departe, art. 6(2): „Orice ordin de discriminare împotriva unor persoane pe criterii de sex este considerat discriminatoriu.“ Uau-uau din nou, tautologia înseamnă tautologie, iarna nu-i ca vara. N-am terminat, dovadă stă art. 6(3): „Este interzisă orice formă de discriminare pe criteriul de sex.“ Uau-uau-uau, de trei ori, trei alineate-alienate, ce bine, ce bine, ce bine, de trei ori! Dacă nu poți să-i convingi, atunci încurcă-i!
Mai departe, măsurile „de transpunere“ și „de implementare“ a principiilor. Nu le pot evoca pe toate, motiv pentru care selectez doar una, art. 16 (2): „Ministerul Educației și Cercetării va promova acele manuale școlare, cursuri universitare, ghiduri pentru aplicarea programelor analitice care să nu cuprindă aspectele de discriminare între sexe, precum și modelele și stereotipurile comportamentale negative în ceea ce privește rolul femeilor și bărbaților în viața publică și familială.“ O-la-la, gata, ne-am scos. Și-am scos din manualele școlare și incorecții politic care ne-au poluat literatura cu tot felul de prejudecăți misogine ori misandre. Prin urmare, cartonaș roșu pentru unii ca André Gide („Femeile nu au nimic de spus, ci totul de povestit“), James Joyce („Femeia reprezintă adeseori punctul slab al soțului“) sau Voltaire („O femeie poate să țină doar un singur secret: vîrsta ei“). Tot cartonaș roșu cu excluderea pe viață din literatură și pentru Mircea Cărtărescu (și ce dacă e românul cel mai apropiat de premiul Nobel?) pentru explicațiile lui la întrebarea de ce iubim femeile, justificări insinuante și pline de misandrie (ce, bărbații nu trebuie și ei iubiți?). Și-apoi, mai departe, dați-mi voie, să se revizuiască, primesc! Dar să coborîm nițel în istorie și să revizuim și clasicii. Și, dacă tot l-am parafrazat, să începem cu Caragiale. Și ce dacă e considerat cel mai mare dramaturg român? Ar merita exmatriculat din manualul de literatură pentru părerile lui cam misogine, pentru atmosfera promiscuă a Scrisorii pierdute, pentru portretele discutabile ale personajelor sale feminine (înclinate spre „traduceri“) și pentru extrem de numeroasele sale aluzii sexiste (cum adică, de exemplu, „ochi alunecoși, inimă zburdalnică“?…). Apoi, Eminescu. Chiar dacă este „poetul național“, este descalificant pentru un scriitor „național“ să se întrebe ce este femeia și să răspundă „Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, /Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, / Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, / Cu fapta fără noimă, cînd crudă, cînd cu milă, / A visurilor proprii eternă jucărie?“ Gata, out! Și încheiem revizuirea clasicilor cu misoginul misoginilor, Ion Creangă. Și ce dacă este considerat cel mai talentat și savuros povestitor al literaturii române? Trebuie, și el, exclus. Și asta nu doar pentru că a îndrăznit să pună în gura lui Moș Nechifor Coțcarul instigarea la violență conjugală („femeia nebătută este ca moara neferecată“), ci pentru sexismul și misoginismul său extrem de subtile, insidioase, perfide și, deci, periculoase. Cum adică baba este zgîrcită și zgripțuroaică și moșul e bun și cumpătat, iar cocoșul – deci masculul – se întoarce acasă triumfător? Cum de tocmai ursul (și nu o rață sau o oaie) este păcălit de vulpe și cum de taman lupul (și nu o hienă sau o tigroaică) este pîrjolit de capră? Nu cumva morala acestor povești, cea subtilă și profund incorectă politic, este că femeile-s rele și bărbații, săracii, sînt victimele vicleniei și perfidiei feminine? Ba da, afară și cu Creangă! (Și, dacă este să-mi aduc aminte de „Povestea poveștilor“, mai că-mi crapă obrazul de discriminare!) Bucuros că toți cei de pe lista excluderilor sînt bărbați și toți sînt albi – deci, un bun început în efortul de dereticare a învățămîntului și educației naționale – trec la acțiuni ceva mai concrete.
Așadar, acțiunile pentru sancționarea incorectitudinii politico-juridice. De exemplu, dat fiind că, potrivit art. 20(3), „firmele publicitare au obligația de a cunoaște și de a respecta aplicarea principiului egalității de șanse și de tratament pentru eliminarea stereotipurilor de gen din producțiile publicitare“, mă ofer voluntar pentru o reclamă la sutienele Victoria’s Secret. Dacă nu voi fi selectat, să știți că sînt pregătit să folosesc căile de atac prevăzute de lege: plîngere la Agenția națională pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați (ANES), apoi, la Comisia județeană în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES) și apoi la Comisia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CONES) și, în fine, la speranța că, potrivit art. 32 (5), „rapoartele sînt înaintate de către președintele COJES președintelui ANES pentru a fi dezbătute în ședințele CONES precum și pentru a fi date publicității“. Ura, avem organe, ura!
Dacă pierd, merg la tribunal, evident. Asta mai ales că, în acord cu sacralitatea principiului nediscriminării, conform art. 40(2), „cererile persoanelor care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex, adresate instanțelor judecătorești competente, sînt scutite de taxa de timbru“. Ce ți-e și cu nediscriminarea asta…
În plus, încă un avantaj: întru triumful suprem al politicii marcate de corectitudine, conform art. 44(1), „sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s a formulat reclamația (…) care trebuie să dovedească neîncălcarea principiului egalității de tratament“. Ei bine, conform acestei norme, toate principiile de drept pe care, de la romani încoace, le-am pritocit pe băncile facultății și-n sălile de tribunal, potrivit cărora sarcina probei revine reclamantului („onus probandi incumbit actori“), ducă-se pe pustii! Eu depun plîngerea că m-au discriminat și gata, să probeze ei contrariul. Ce mișto, bine că revoluționăm și dreptul roman, îmbîcsit și vetust cum e.
În fine, ajung și la ultima descoperire a investigației mele pe tema nediscriminării juridice între bărbați și femei care este, vă asigur, epocală. Ea m-a făcut să devin, după îndelungi așteptări, extrem de fericit. Asta tot grație poporului român care, prin reprezentanții săi cei mai de seamă și cei mai supremi, a adoptat o lege de aniversare a zilei bărbatului. Începînd cu 2016, ziua de 19 noiembrie va fi celebrată ca emoționant și viril cupaj de recunoaștere și respect și recunoștință pentru noi, băieții, și confirmarea zicerii populare că, spre deosebire de femei, noi sîntem oameni (știut fiind că, adesea, cuplul de soți este definit în limbajul popular „femeie cu omul ei“, dar niciodată „bărbat cu oama lui“).
Mulțumită acestui demers legislativ extrem de serios și necesar și urgent și important și înțelept, am devenit mîndru că, înainte de a fi român, sînt bărbat. Gata cu discriminarea în fața sexului slab-și-frumos, sexul tare-și-urît are și el ziua lui.
Nu-mi rămîne decît să aștept legea egalitatății între îngeri, indiferent de sexul lor.
Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii.
