Şaişoptiştii salvează Filarmonica

Publicat în Dilema Veche nr. 413 din 12-18 ianuarie 2012
Mai mult decît samba, carnaval şi fotbal  jpeg

La Paris se va inaugura anul viitor o nouă sală a Filarmonicii. Edificiul – operă a arhitectului Jean Nouvel – este amplasat în Parc de La Villette. E o investiţie costisitoare. Statul francez, prin instituţiile sale, a plătit din greu, fiind uneori criticat pentru largheţea cu care a mobilizat fondurile. Cui va servi această instituţie de cultură odată ce se va deschide? Cine o să (mai) meargă la concertele Filarmonicii peste cinci, zece, douăzeci de ani? – se întreabă Le Monde într-un articol despre participarea francezilor la viaţa culturală.

Un studiu recent despre „practicile culturale“ ale francezilor oferă scepticilor noi argumente că efortul statului de a susţine iniţiativele culturale ar fi, de fapt, inutil. Studiul şi-a propus să cuantifice gradul de participare a francezilor la viaţa culturală. Este urmărit comportamentul celor trecuţi de 15 ani, indiferent de zona de provenienţă (Paris, suburbiile capitalei, oraşe, mediul rural), de mediul social (profesii liberale, cadre superioare, muncitori, pensionari, studenţi), de sex etc. Ce înseamnă, în Franţa, „democratizarea culturii“? Cine profită de produsele culturale de pe piaţă şi cine nu? Cîte cărţi au citit francezii în ultimele douăsprezece luni? Cît timp au stat în faţa televizorului? Au fost la cinema, la teatru, la concerte? Studiul face parte dintr-o serie de cercetări începută în anii ’70 şi a fost reluat de atunci de cinci ori. Principiul, premisele, obiectivele şi metoda au fost mereu aceleaşi. El a fost realizat pe baza unor chestionare completate la domiciliul respondenţilor. În 1973, mărimea eşantionului a fost de 2000 de persoane; a crescut la 3000 în 1981, apoi la 5000 în 1989 şi la 5000 în 2008. Ultimele trei sondaje au fost coordonate de Olivier Donnat, sociolog în cadrul unui departament de prognoză din cadrul ministerului francez al culturii. Există deci o masă critică de date din care s-ar putea extrage o evoluţie şi se pot preconiza nişte tendinţe. 

În mare, datele confirmă nişte bănuieli mai vechi: consumul programelor de televiziune e în creştere continuă, frecventarea evenimentelor culturale e în scădere. În plus, studiul mai arată că participarea culturală nu e suficient de democratică: participarea nu este egală, există carenţe serioase în ceea ce priveşte repartizarea tipurilor de public la evenimentele care ţin de „cultura instituţionalizată“. 44% dintre cei aparţinînd cadrelor superioare sau profesiilor liberale au fost la teatru în ultimele douăsprezece luni; dintre muncitori, doar 10% au fost la teatru în ultimul an. E un dezechilibru destul de mare – şi asta tocmai în ţara care a făcut cel mai mult pentru egalizarea accesului la cultură. 

Pînă una-alta, studiul atrage atenţia asupra îmbătrînirii publicului – mai ales a celui care frecventează teatrul, muzeele, cinematografele. În special cei trecuţi de 60 de ani (generaţia 1968) sînt cei care frecventează instituţiile culturale, compensînd, prin prezenţa lor masivă, dezinteresul manifestat de cei din generaţiile mai tinere. Recunoaşterea acestei stări de fapt are de ce să le dea de gîndit programatorilor de evenimente, managerilor de instituţii: cum să întinereşti publicul? O soluţie ar fi promovarea unor programe de educaţie artistică în şcoală. Dar o asemenea măsură nu ar produce efecte imediate... 

Dar să ne întoarcem la Filarmonică şi la audienţa ei de peste un an, cinci, zece. Datele cuprinse în studiu spun că publicul pentru spectacolele de muzică clasică a îmbătrînit cel mai rapid. În 1973, vîrsta medie a spectatorilor care frecventau asemenea evenimente era de 39 de ani; astăzi, vîrsta medie a ajuns la 50 de ani. De fapt, tot şaişoptiştii salvează şi Filarmonica. 

Are rost să ne îngrijorăm că televizorul îi va alunga pe clienţii Filarmonicii? Da – aşa ne sugerează tendinţele desprinse din studiul sociologic. Extrapolînd rezultatele, generalizînd grosier, avem toate motivele să ne punem problema unei cu totul alte perspective asupra participării culturale. Statisticile rămîn însă... statistici. Totul e cine (şi mai ales cum) le citeşte. De fapt, tocmai pornind de la asemenea date se pot articula politicile culturale ale viitorului.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.