Românii sînt… așa cum sînt! Dar să nu generalizăm

Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
Românii sînt… așa cum sînt! Dar să nu generalizăm jpeg

Românii sînt harnici și muncitori. Așa am învățat noi, la școală, din manualele noastre comuniste sau de la „tovarășele“ transformate ulterior în „doamne“, așa au învățat, din inerție, și generațiile care au urmat. Tata, în uzină și mama, pe ogor. Sau invers. Mama crește copii, coase, spală și gătește, dar nu lipsește niciodată de la locul de muncă. Tata este soarele casei, apare uneori cu cîte o cască de protecție, cînd vine obosit de la serviciu, dar își găsește timp ca să dea povețe înțelepte copiilor, înainte de culcare. Am învățat că românii zumzăie de hărnicie, ca albinele într un strup. Multă vreme am fost convinsă de hărnicia ieșită din comun a poporului român. Dacă aș fi fost trezită noaptea din somn și m-ar fi întrebat cineva cum sînt românii, aș fi răspuns fără drept de apel: sînt oameni harnici! Chiar dacă, în plin regim comunist, această imagine inoculată era contrazisă de realitate. Cînd mergeam „în vizită“ la părinții mei, ingineri, „la birou“, îmi dădeam totuși seama, cu mintea mea de copil, că nimeni nu muncea mai nimic. Sau că toți își găseau diferite ocupații care „fentau“ munca propriu-zisă, în cazul în care ar fi existat vreuna, de la completatul de Rebus (că pe vremea aia nu exista Solitaire) la frecatul nesului cu apă și zahăr sau la mutatul unor hîrtii dintr-o parte în alta. Vă spun sincer că eu, una, n-am în-tîlnit vreun adult cu adevărat „ocupat“ înainte de 1990, poate doar bunică-mea, care robotea prin casă de dimineață pînă seara pentru că așa îi era ei dat. Or mai fi fost, dar nu mi s-au arătat mie… Totuși, am pășit în noua viață și în noua democrație cu convingerea că toți românii sînt harnici și muncitori, și nu de ieri, de azi, ci de secole, îi mănîncă pe ei palmele atunci cînd stau degeaba, sar ca pe arcuri ca să-și îndeplinească sarcinile și planurile, nu pot dormi noaptea, plini de remușcări, dacă ziua care a trecut a fost sărbătoare legală și au zăcut pe la mese îmbelșugate și prin paturi odihnitoare. Treizeci de ani mai tîrziu, satele de cîmpie din sudul țării arată devastate, nu găsești un om ca să-ți muncească cu ziua la coasă, pentru că „nu se merită“, mai bine așteaptă ajutorul social și se trec „pe caiet“ la magazinul mixt, ăia care au avut chef de muncă și mîncărici în fund s-au dus de mult. Prin nord, lucrurile stau ceva mai bine, te mai compari cu ungurul, cu cumătrul, cu primarul, mai crești un porc, mai ridici un zid, așa, de rușinea celorlalți, să nu fii tu ăl’ mai sărac și mai „troglodit“. Dar nu-i bai, îi vreme… muncitorii de la drumuri se trag la umbră, mai beau cîte o bere la pet, mai ațipesc la ora prînzului, toată munca asta impusă se scaldă într-o delăsare, într-un loisir. Căci în fond nu-ți ia nimeni capul dacă nu termini azi, termini mîine, orice „lucrare“ românească poate avea un termen veșnic de execuție, înțelege și clientul, sîntem oameni cu toții! Am văzut niște muncitori chinezi cum au construit o magazie într-o jumătate de zi, am văzut niște muncitori portughezi cum au construit un corp de școală în mai puțin de o săptămînă, iar în Portugalia, vă zic eu, e cald și e lene.

Românii sînt ospitalieri. Așa am învățat la școală, iar la asta chiar nu ne bate nimeni! Cum apare străinul, sare românul cu pîine și sare, cu țuică și brînză, îl pupă, îl ia în brațe, îl omenește și nu-l mai lasă să plece. Așa o fi oare? Să nu-mi amintesc de gazdele noastre de la Zărnești, care ne au primit la ei acasă cu inima deschisă, dar ne-au controbăit prin bagaje în căutarea unor mici „suveniruri“. Să nu mi amintesc de noaptea petrecută într-un grajd din Rășinari cînd am pierdut ultimul autobuz spre Păltiniș și singurul om pe care l-am întîlnit, beat turtă, n-a îndrăznit să ne ducă acasă, ca să nu se supere femeia, și ne-a culcat și el pe unde a putut. Să nu-mi amintesc de toate vizitele, pe la rude, nerude, în care toată lumea zîmbește frumos, gazda umple masa ca să-și satisfacă orgoliul de gazdă și auzi, pe la colțuri: ăștia cînd dracu’ mai pleacă? Să nu mă gîndesc cum sînt serviciile turistice în România și oamenii primitori la care nimerești, de multe ori cu mutre acre, fără zîmbete, atente să nu le distrugi „gazonul“, încărcînd nota de plată pentru orice, ridicînd mereu din umeri, „Asta nu se poate!“, îndurînd cu stoicism prezența unor străini pe propietatea lor în așteptarea clară a unui profit. Nu zic că n-or fi românii ospitalieri din născare, însă primitori sînt și italienii, și încă cum, și nemții, și slovacii, și ungurii etc.

Românii sînt oameni cinstiți. Posibil să fie așa, însă aici voi aduce contraargumente „folclorice“. Să luăm, de pildă, basmele populare românești, nu sînt ele pline de crime sîngeroase și răzbunări ca poveștile din mitologia nordică, însă abundă în șmecherii, învîrteli, păcăleli și mai ales furtișaguri? Să începem cu inofensiva expresie „A te face frate cu dracul pînă treci puntea“. De altfel, Dracul în sine nu este un personaj pur negativ și nu este demonizat în adevăratul sens al cuvîntului, apare de multe ori în folclor doar ca un român mai șmecher și… mai pus pe drăcii. Încearcă să-l păcălească pînă și pe Dumnezeu, dar nu prea îi merge. Basmele noastre excelează în hoții mai mici sau mai mari – zmeii fură fetele de împărat, merele de aur trebuie păzite că se fură, lui Greuceanu i se fură paloșul, iar el, ca voinic, nu mai reprezintă nimic fără paloș, „țiganul“ taie și fură limbile de balaur pentru a demonstra împăratului că el este adevăratul erou, se fură pînă și Soarele și Luna de pe cer, ce vreți mai mult?

Românii sînt bravi și eroi. Desigur, au existat și eroi în istoria neamului românesc, însă nu mai mulți decît la alții. Citind alte istorii, mai zbucimate, aș zice că românii mai degrabă au preferat să stea în banca lor și, la o adică, să facă mișto de alte popoare la fel de „mărunte“ din Est, de pildă grecoteii cei cu nas subțire (care deși sînt „falimentari“, renasc și datorită invaziei sezoniere de turiști români doritori de o mare mai „civilizată“ decît cea din România) și bulgăroii cu ceafa groasă care, în sezon, ne așteaptă cu același nesaț și, aș zice, cu ospitalitate poate nu nativă, însă „educată“ și, în acest moment, superioară celei românești. Raportarea la vestici – franțuji, engleji, nemți, americani – a rămas la fel de snoabă ca întotdeauna, e de bonton să mergi pe acolo și cînd te întorci ești privit cu considerație, chiar dacă la tine acasă nu faci nici cît o ceapă degerată.

Problema este tocmai această generalizare – „Românii sînt…“ ce duce la o sumedenie de atribute care să ne încadreze într-un tipar unic și care nu arată, de fapt, decît complexele unei națiuni mici și frustrate. Desigur că există și români harnici, însă mulți sînt delăsători și puturoși. Avem și români ospitalieri, însă serviciile turistice din România lasă de dorit. Da, în principiu, românii sînt cinstiți, dar atunci de ce strigăm în piețele publice „Nu vrem să fim o nație de hoți!“? Românii sînt bravi și eroi, însă nu ne putem păcăli la infinit cu modele romantice de tipul Toma Alimoș. Cu hiberbola și cu litota, cu Sinan Pașa care și-a piedut dinții în balta de Călugăreni.

M-am întors din nou dinspre Vest cu mașina, am străbătut granițe inexistente între Ungaria, Slovacia, Austria, pe podețe, prin pădure sau la o margine de cîmp. Granița noastră are încă un control vamal. Unde aștepți cel puțin o jumătate de oră, niște vameși plictisiți îți verifică actele, te întreabă unde ai fost și de ce, te pun să-ți deschizi chiar și formal portbagajul. Dacă românii sînt atît de grozavi, de ce nu fac parte, totuși, din această lume liberă?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
Horoscopul zilei, 3 decembrie. O zodie se va confrunta cu probleme mari
Horoscopul zilei pentru ziua de sâmbătă, 3 decembrie, este realizat de astrologul Click, Lorina, și vine cu predicții complete pentru toate zodiile.
Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.