România de la un metru şi jumătate înălţime

Publicat în Dilema Veche nr. 402 din 20-26 octombrie 2011
Bucurii uitate jpeg

Stăteam zilele trecute de vorbă cu o adolescentă, abia trecută de clasele primare. Cineva îi furase telefonul mobil, în curtea şcolii. „Şi, l-ai reclamat la poliţie?“, am întrebat-o firesc. „Da, dar n-o să mi-l găsească. În România se fură zilnic, iar poliţiştii numai de telefonul meu nu dorm noaptea.“ Nici vîrsta, nici experienţa de viaţă nu o îndreptăţeau să tragă astfel de concluzii pesimiste. Şi totuşi, departe de adevăr nu era…

La drept vorbind, sînt gata să fac parte oricînd din corul celor care înjură nimicniciile, ilegalităţile, impostura, corupţia, falsurile, minciunile şi agresivităţile din România. Am la dispoziţie nenumărate experienţe trăite în subteranele României.

Astfel de exemple sînt descrise cu duiumul şi în ziare, şi la televizor. În parcuri şi în cafenele. În cancelarii, pe holurile spitalelor sau în familie. Adică acolo unde sînt şi copii care ascultă cu gura căscată detaliile negre ale României în care trăiesc. Şi mă gîndesc dacă ne dăm seama ce efect pot avea asupra lor astfel de mesaje pe care le transmitem conştient sau nu: „Justiţia din România e coruptă! Şi poliţiştii, profesorii, administraţia financiară, medicii, direcţia pentru protecţia copilului etc! Zilnic eşti furat!“
Zilnic, copiii noştri aud, de la cei mai mari de lîngă ei sau de la televizor, că „românii nu sînt în stare de nimic“, „românul e hoţ“, „în România n-o să se schimbe nimic nici într-o sută de ani“, „românul nu munceşte!“, „românul e un rinocer“, „românul nu vrea decît pomană“.

Zilnic, ştirile de la TV sau comentariile de pe stradă conţin obligatoriu fraze de tipul: „În România totul e posibil…“, „Numai în România se poate întîmpla aşa ceva….“, „România e pe locul X în topul ţărilor cu cei mai murdari locuitori…“ Tot zilnic le spunem să creadă în autorităţi în care noi nu mai credem, să respecte legi pe care noi nu le mai socotim respectabile, să înveţe reguli pe care noi înşine le credem neverosimile.

Şi, ca şi cum toate aceste descrieri ale profilului-standard de român postrevoluţionar n-ar fi de ajuns, mai adîncim un pic cuţitul în rana demnităţii naţionale inventînd ticăloşii, descriind cu risipă de amănunte gesturi inumane, acuzînd fără dovezi. Sau falsificînd istoria în documentare, căutînd detalii subversive sau scabroase din biografia unei personalităţi culturale sau istorice, sub pretextul demitizării, prezentînd fragmente biografice zglobii ale unor personaje odioase din trecut, sub pretextul „să ne cunoaştem mai bine conducătorii“.

Aceasta e România pe care o văd copiii noştri de la nici un metru şi jumătate înălţime. Privesc în sus, spre noi, adulţii, care le spunem mereu, zi de zi, sub o formă sau alta, iresponsabil, că în România nu au nici o şansă, iar ochii le sînt adumbriţi de ceea ce pare o viaţă trăită sub semnul fatalităţii. Al nenorocului. Al lui „nu mai e nimic de făcut“.

Ştiu că România este şi aşa. Dar de dragul lor, al copiilor noştri, ar trebui să găsim o cale de mijloc între România rozurilor false şi cea înecată în smoală. Cum? Nu ştiu. Dar ştiu sigur că e provocare pe care ar trebui să ne-o asumăm în fiecare zi. Fiindcă nu-i poţi spune unui copil că trăieşte în iad şi să-i ceri un comportament de înger.

N-am găsit puterea să-i spun adolescentei din faţa mea că trebuie să creadă că-şi va redobîndi obiectul furat. Şi mi-e teamă că în acest fel am încurajat-o să facă parte din corul celor pentru care România este o povară. 

Maria Iordănescu este psiholog.

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Răzvan Fodor jpg
Planul secret al lui Răzvan Fodor în cazul unui război în România. Cum se pregătise pentru ce era mai rău: „Avem un sac cu toate actele”
Invitat în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, găzduit de Radu Țibulcă, artistul Răzvan Fodor a dezvăluit măsurile radicale pe care le pregătise în cel mai mare secret pentru a-și proteja familia în eventualitatea în care ostilitățile din Ucraina s-ar fi extins peste granițele României.
ilie bolojan foto facebook ilie bolojan png
Bolojan, după decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților: „Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește: România sau aristocrația bugetară”
Fostul premier Ilie Bolojan a reacționat joi după decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de a respinge cererile formulate de magistrați privind plata restanțelor salariale, susținând că hotărârea confirmă poziția exprimată anterior de Guvern în această dispută.
Mihaela Bilic jpg
De ce nu trebuie să păstrăm alimentele în pungi biodegradabile. Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă
Medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția asupra unei greșeli frecvente făcute de consumatori: utilizarea pungilor biodegradabile din comerț pentru depozitare pe termen mediu sau lung a mâncării în cămară ori în frigider.
connect r si misha
Ce recunoaște Connect-R despre divorțul de Misha: „O parte din mine a rămas în trecut”
Connect-R este unul dintre cei mai de succes artiști din România, însă a preferat întotdeauna să își țină viața personală departe de ochii publicului. Recent, cântărețul a ales să vorbească despre despărțirea de Misha, mama fiicei sale, și a făcut mărturisiri sincere despre felul în care se simte în
Andra jpg
Ce își ia Andra Măruță la evenimente în caz că i se face foame: „Pe asta nu trebuia să o vedeți”
Programul încărcat, nopțile albe și bufetele tentante de la evenimente reprezintă o adevărată provocare pentru silueta oricărui artist. Andra a dezvăluit fanilor săi metoda practică și accesibilă prin care încearcă să țină sub control poftele alimentare atunci când este plecată la cântări.
investire ministru educatie jpg
Premierul Luca Niculescu a convocat o ședință pe tema siguranței în școli, după atacurile de la Bistrița și Pitești
Premierul Luca Niculescu a convocat pentru vineri, 23 octombrie, o ședință de lucru la Palatul Victoria, dedicată siguranței în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente violente petrecute în această săptămână în școli din Bistrița și Pitești.
pavel bartos jpg
Cum a ajuns Pavel Bartoș să lucreze cu iubitul fiicei sale. Ce spune despre relația lor: „Îți dau acum un secret”
Pavel Bartoș și Ana Bartoș sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani și au construit o frumoasă familie alături de cele trei fiice ale lor, Eva, Rita și Sofia. Cei doi au o căsnicie solidă, iar prezentatorul vorbește cu mândrie despre copiii săi și despre felul în care aceștia își construiesc propriu
olguta FB Lia Olguta Vasilescu png
Olguța Vasilescu: „Nu se pot majora impozitele prin calculul la valoarea de piață” de la 1 ianuarie 2027. Simularea făcută pentru un apartament în Craiova
Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a explicat de ce taxele și impozitele locale nu pot fi recalculate la valoarea de piață a proprietăților începând cu 1 ianuarie 2027, în ciuda prevederilor existente în programul de guvernare și a angajamentelor asumate de România prin PNRR.
poliție jpg
Ce l-ar fi împins pe un român să comită o triplă crimă în Germania. Detalii despre anchetă
O tragedie de o cruzime greu de imaginat a cutremurat orașul Bochum, din vestul Germaniei. Un român în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv și este acuzat de omor deosebit de grav, după ce a provocat intenționat un incendiu devastator în clădirea de locuințe în care stătea cu chirie.