Ritmurile naturii și ecouri din alte vremi

Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Zizi și neantul jpeg

Pandemia a scos din noi reflexe uitate. Unele, chiar pozitive. De pildă, cel puțin în ce mă privește, traiul mai mult decît altădată după ritmurile naturii.

Ca-n copilărie, atunci cînd eram la bunici. Nu am avut bunici la țară – pentru mine, toate istoriile rurale, cu urcat în copaci, scăldat, mers la pescuit etc. erau simple narațiuni. Un copil eminamente urban, crescut la bloc, într-un apartament înghesuit, de două camere, și foarte mulțumit de acest aranjament. Natura era, așa cum am mai spus-o, un simplu tapet: mi se părea de la sine înțeles s-o văd pe geam, s-o aud, s-o amușinez, dar să nu dea năvală peste mine.

Asta cînd eram la părinți, la bloc. Căci, deși nu aveam bunici la țară, aveam un fel de țară teleportată în București, la trei-patru stații distanță de blocul meu. Aveau o curte cu două petice de grădină și un culoar îngust între ele. Era suficient așa, deși, dacă voiai să fii cîrcotaș, aducea cu curtea unei pușcării. Dacă luai lucrurile cum veneau, fără atîtea ifose, în cele două petice de grădină descopereai cam tot ce-ți trebuie pe lumea asta, iar pe culoarul dintre ele făceai cîtă mișcare voiai.

Deși casa era destul de aproape de centru, totuși, cînd mă duceam acolo, intram într-o altă lume. Era în primul rînd liniștea care te-nvăluia: după 7-8 seara, aproape nici țipenie de om nu mai era pe stradă. Strada era oarecum departe de bulevardul principal și dădea spre un parc care, la căderea întunericului, îmi apărea ca un ocean fremătînd în adîncuri, fără ca mai nimic din asta să transpară la suprafață. Un ocean negru, pentru că circulau tot soiul de povești horror despre ce se întîmplă acolo după căderea întunericului: copii răpiți, vînduți, obsedați sexual care umblă liberi etc.

Toate astea făceau din parc un teritoriu interzis. Iar noaptea, în vecinătatea lui, pe o stradă cu doar vreo două felinare, căpăta o altă greutate: te simțeai acolo ca-n preajma mării sau ca atunci cînd ești pe vîrfuri de munți – cu absolutul la o aruncătură de băț, mai-mai să-l atingi. Liniștea care se așternea peste toate, devreme, nu făcea decît să accentueze senzația asta – pentru un copil și apoi pentru un adolescent, altfel crescut într-un bloc unde totul era gureș și neliniștit, frivol chiar, aș spune, pentru că nemărginirea era blocată de alerta desfășurare umană.

Nopțile, atunci cînd bunicii mei, cum am mai scris, de altfel, adormeau pe rînd, dar la intervale scurte unul față de celălalt, la serialele care și-așa țineau puțin, mă trezeam singură în bezna și liniștea ce-mi păreau absolute. Țin minte și acum sentimentul de spaimă: spaimă față de o latură altfel nevăzută și mai profundă a lumii, care atunci avea tupeul să mi se arate, dar și față de fragilitatea bunicilor mei, care ieșea la iveală într-o asemenea circumstanță și mă ducea cu gîndul, pe care nici nu îndrăzneam să-l formulez, practic, la moarte.

Noroc că îi sculam pe bunici – îi înviam, dacă vreau să exagerez – și, ca prin farmec, se reactivau zglobii pentru ritualurile de noapte. Asta era partea bună, cea care ne ferea de neant în lumea asta prea liniștită: ritualul. Procedurile, nu simple, prin care se executa fiecare etapă, prin care reușeam să trecem cu bine prin fiece moment al zilei. Noaptea se închideau geamurile și se trăgeau transperantele, se mai puneau niște lemne pe foc (pe vremea sobei cu lemne) și se aprindea lămpița de veghe. Zic lămpiță pentru că era chiar foarte-foarte mică: trona deasupra patului bunicului meu, care era vizavi de patul unde dormeam eu, și-mi dădea un sentiment de siguranță. Lîngă paturi se lăfăia o mătură cu coadă lungă: era dușmanca țînțarilor care se cuibăreau pe tavan. Cînd mă ataca vreunul frontal, îl strigam pe bunicul meu, care-mi sărea în apărare cu măturoiul. După care se culca la loc, înlocuind bîzîitul iritant cu sforăitul reconfortant.

Din fericire, ritualurile de dimineață erau tot atît de zgomotoase pe cît de silențioase erau cele de seară. Bunicii mei ascultau Europa Liberă de la 6 dimineața, cu geamurile larg deschise și cu sonorul dat dacă nu chiar la maximum, pe acolo: era, probabil, gestul lor de frondă la adresa unui regim pe care nu și-l doriseră și care le schimbase viețile. Și nu era doar atît, radioul vechi și uriaș trebuia gîdilat îndelung pînă să prindă postul, frecvențele erau imperfecte, bruiate, presupun. Nu aveai cum să nu te trezești odată cu inexistentele găini (existau doar guguștiuci) în toată hărmălaia.

Dar era un semn clar că a început o nouă zi, pe care merita s-o trăim. Nu ne-ntreba nimeni dacă aveam sau n-aveam chef, ziua pur și simplu dădea buzna peste noi, în ritmurile ei. Pe lîngă Europa Liberă, ziua începea, din fericire, și cu un ou fiert mereu cleios. După ou, fiecare se ducea în treaba lui: bunicul meu prin curte, magazine, pivniță, meșterind mereu ceva; bunica mea în casă, la treburile gospodărești, bombănind non-stop, dar făcîndu-le impecabil. Și eu pe culoarul dintre cele două grădini, cu o minge în mînă și cu imaginația la pîndă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.