Reţeaua Şeherezadei

Publicat în Dilema Veche nr. 703 din 10-16 august 2017
Reţeaua Şeherezadei jpeg

Cunosc cîțiva călători cărora le place o formă de neutru. Călătoresc fără să aibă măcar un minim plan, fără să se gîndească la vreo piață istorică, la o anume plajă sau vreun restaurant cu nu știu ce mîncare specială. Se urcă pur și simplu în mașină, în vreun tren sau își rezervă un bilet de avion. Dacă distanța și timpul liber le-o permit, unii nici măcar nu își aleg cu precizie locul.

Acest neutru are totuși o istorie. Ei sînt din vechea spiță a flâneur-ilor de secolul XIX, a pe-drumului generației flower-power din secolul trecut, a angajatului din secolul nostru care lasă în urmă stresul unei firme ca să se regăsească în vreun colț de lume de care nici nu știa în prealabil că există. Sînt din această ramură, dar fără dramaticul și inițiaticul ei. Doar cu plăcerea, minimalismul și gratuitatea ei. De fapt, nici nu sînt sigur că se pot numi călătorii. E o formă de neutru pentru că nu implică nici o responsabilitate, decît plăcerea. E anonimă. Uneori e terapeutică (așa cum l-am auzit odată pe Augustin Buzura povestind într-un interiu că, într-o perioadă mai grea din comunism, se urca din Gara de Nord în orice tren și pleca să vadă un oraș din sud).

Am asociat călătoria, pe un cert fond livresc care s-a prins de pielița minții încă de pe vremea ascultării basmelor, dacă nu măcar cu un scop (relaxarea, ieșirea din rutină), atunci cu o țintă, mai gravă sau mai lejeră, și atunci proiectăm adeseori asupra acestor (anti-)călătorii o formă de mister și atracție pe care altele, prin repetiția formulei de timp, spațiu și asociere (concediu, mare, munte, oraș istoric, familie, agenție), uneori nu o mai au într-atît.

Mi s-a întîmplat o singură dată să călătoresc așa. Am mai povestit în paginile acestei reviste cum am ajuns odată în Vancouver, venit din Seul, unde lucram. Prima parte a călătoriei era programată la milimetru (conferință Edmonton, excursie în Stîncoșii canadieni). Despre partea a doua știam că am doar biletul și că urma să o pregătesc acolo, în Columbia Britanică, împreună cu o colegă. Nu s-a mai întîmplat și m-am trezit pe aeroportul din Vancouver, obosit și oarecum temător, fără nici un fel de plan, fără nici o rezervare, fără să fi citit în prealabil un rînd despre oraș. Pînă la urmă a ieșit cum nu se poate mai bine, este de departe una dintre cele mai frumoase amintiri. Țin minte că singura idee care mi-a venit atunci în minte a fost ca, indiferent de ce s-ar întîmpla, să tratez locul ca pe ceva familiar, ca și cum mai fusesem acolo. Să nu încerc, atît cît se putea, să-l descopăr (eterna fascinație subterană a oricărei forme de călătorie), să-i găsesc elementele relevante, „spiritul“ etc. În fine, nu gîndeam atît de nuanțat atunci, eram pur si simpu temător și cam așa arăta forma de protecție. Am văzut în acea săpămînă foarte multe lucruri. De la parcul Stanley, cu amestecul său de britanic și preistorie, de la restaurantele de pe strada unde ajunsesem să mă cazez la Starbucks-ul din colț, la galeria de artă contemporană, la China Town, la mers și mers pe străzi, stat pe băncuțele de la cosmopolitul Canada Place, citit & scris, vorbit la telefon, admirat vapoarele estuarului. Sau stînd pur și simplu ziua în camera de hotel cu orele, fără să fac nimic altceva decît să zac, să dorm și să mă uit pe geam. Nici dacă aș fi planificat la milimetru nu aș fi văzut atîtea. Țin minte că atunci am luat atît de în serios familiarul încît am ajuns din întîmplare, după ce trecusem de o plajă mocirloasă, pe un teren de golf. Era o proprietate privată foarte mare, un club cu circuit închis. M am temut că o să fiu luat la rost, că mă va pocni vreo minge; mă și vedeam alergat prin tăpșan. Nu, canadienii sînt calmi, stau în mijlocul unei naturi și al unei istorii generoase. Mi-a indicat cineva din mînă, văzîndu-mă clar dezorientat, cam pe unde e ieșirea și asta a fost tot.

Acest tip de călătorie – întîmplătoare, ale cărei bucurii se strîng mai pe urmă în minte și se fixează acolo ca într-o rețea șeherezadică – seamănă, într-un fel, cu lectura publică de literatură făcută de scriitorii înșiși. Mai ales de poeți. E greu, e foarte dificil să asculți poezie în lectura altcuiva. Oricît ar fi de bun, îți imprimă inevitabil forma și sensul lecturii lor. Cititul cu voce tare este o formă de interpretare, tot așa cum – dacă rezistă comparația – te-ai lăsa pe mîinile unei agenții de voiaj atunci cînd pleci în vacanță. Mergi pe drumul lor. Am fost recent la Festivalul „Gellu Naum“ de la cochetul Muzeu Național al Literaturii Române, un maraton cu poeți de toate vîrstele, organizat de Simona Popescu. În orele cît am stat acolo, toridul acelei seri de vară a fost alungat doar în momentul în care auzeam o lectură care nu părea nici profesionistă, nici timidă, nici chinuită, nici exersat-blazată. Poezii citite tare cu vocea interioară, cea care le-a și scris, într-un fel. L-am ascultat recent la Radio România Cultural pe Mircea Cărtărescu. Nu a spus neapărat ceva cu totul nou, din ce mai citisem sau auzisem în alte interviuri. Dar am avut, așa cum aveam de fiecare dată cînd ascultam poveștile repetate de bunici sau pe cele pe care ni le citea educatoarea la grădiniță, dintr-o carte legată manual cu texte bătute la mașină, învelite în coperți de carton negru, bucuria de a regăsi sunetul foarte muzical al unei voci interioare. Care, chiar dacă spune același lucru, e de fiecare dată convingătoare, surprinzătoare.

Mi-am cumpărat de la galeria de artă contemporană din Vancouver un album cu expoziția suprarealiștilor, în derulare atunci. Pe coperta albumului e o celebră pictură a lui Joan Miró, cel care l-a influențat pe mult mai popularul azi Magritte, Photo: ceci est la couleur de mes rêves. Dacă nu o știți, atunci încercați să mergeți măcar o dată într-o asemenea formă de călătorie. Sau mergeți la lecturile publice de literatură. Sper că vă va face măcar puțin bine.

Foto: B. Tănase

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.