Reîntoarcerea la viață/realitate

23 mai 2020
Zizi și neantul jpeg

Ne-am trezit deodată cu atîta libertate la îndemînă încît nu prea știm ce să facem cu ea. Cel puțin eu, una, nu știu prea bine. Pînă acum era ceva de la sine înțeles. Nici nu o percepeam ca atare.

Acum, deodată, mi se pare formidabil să pot ieși din casă unde vreau. Plimbările pe care, înainte, nici nu observam că le făceam erau doar intermezzo-uri nesemnificative între drumuri utilitare, devin scopuri în sine. Și, mai mult de atît, se transformă în aventuri. E simpatic, pe de o parte, că avem aventura la îndemînă: că ne putem arunca într-o aventură cum ieșim din casă, că avem palpitantul, într-un fel, la degetul mic. E ca atunci cînd, în copilăria mea, mă jucam cu un prieten de-a exploratorii pe recamier: patul era corabia, iar covoarele – oceanul pe care pluteam.

Cînd ajungeam la vreo destinație, unul dintre noi trebuia să coboare de pe recamierul roșu peticit. Deși știam că oceanul erau, de fapt, cele trei carpete chinezești maro, cu model și imperfect aliniate, emoția în momentul în care puneam piciorul jos era imensă, covorul ăla aproape că mă ardea. Ceva aproximativ asemănător am simțit cînd m-am hotărît să pornesc în prima plimbare liberă – fără declarație, cu voie de la stăpînire. Ritualul ambalării pentru ieșirea asta a fost, pentru  mine, precum cel al unui cosmonaut care-și pune pentru prima dată costumul, chiar dacă se pregătește să exploreze o planetă minusculă, pe care nu crește decît o floare.

Momentul culminant, pe care l-am resimțit din alt film, a fost cel al punerii măștii, în oglindă. Am scos masca din cutia comandată în perioada critică, de penurie și suprapreț, aproape ca pe un obiect conspirativ, de la bursa neagră din filmele cu al Doilea Război Mondial. După ce am urmărit vreo două filmulețe pe net, care ne-nvățau cum să ne-o așezăm pe față mai eficient, mi-am potrivit-o, în oglindă, tot în stilul clasic.

Înarmată cu ea și cu dezinfectantul în buzunar, am pornit-o în aventură. Fiecare pas era complicat, ca pe Lună aproape, iar sentimentele față de oamenii care treceau pe lîngă mine – dintre cele mai amestecate. Da, mă bucuram să-i văd, îi iubeam, pompos spus, chiar pe fiecare în parte și pe toți laolaltă, dar, în același timp, mi-era frică de ei. Pe de o parte, simțeam nevoia să-i îmbrățișez, căci erau vii, erau de-ai mei și nu-i mai văzusem de mult. Pe de alta, fiecare dintre ei era și un potențial agresor și răspîndac de COVID-19.

S-a produs, practic, o zguduire a încrederii în umanitatea din jur, pe care am avut-o, mult timp, chiar cînd alții încercau asiduu să mi-o spulbere. Mult timp nu mi-a păsat ce atitudine manifestau cei din jur față de mine, cei de pe stradă ca prim strat cu care interacționam. Defilam cu zîmbetul meu nu neapărat superior, nici chiar atotștiutor, dar cumva complice cu puținii aleși care credeau că, de fapt, „lumea e frumoasă și oamenii buni”. Aveam eu încrederea aia oarbă și tîmpă în omenire, pavoazată cu inimioare și floricele, în bună tradiție Disney. În care toți trebuie priviți cu înțelegere și ajutați, chiar cînd se dovedesc Neanderthali.

Acum am constatat, însă, că spiritul de conservare, nenorocitul, tinde să depășească altruismul. Parcă nu m-aș mai apropia de nimeni cu drag, ca altădată, nici măcar de prieteni. E o dualitate care intră în acțiune ad-hoc: uite-l pe respectivul, ce dor mi-a fost de el, de cînd nu l-am mai văzut, odată cu „O fi el un tip simpatic și avem o istorie comună, dar totul e să nu-mi dea boala, nu poți băga mîna-n foc pentru nimeni…”

Ceea ce vreau să spun este că nu mi se pare chiar floare la ureche să ne păstrăm altruismul și umanitatea în perioada asta. Totul e să continuăm să facem eforturi, chiar dacă nu ne va ieși din prima. Ceva din ferocitatea speciei atunci cînd tu, ca individ care faci parte din ea, ești atacat pare să iasă la iveală în perioada asta, cu surle și trîmbițe. Un strat mai atavic, îngropat în vremuri pașnice, pare să se-mpingă acum către suprafață.

Să ne luptăm să păstrăm dacă nu neapărat floricelele, măcar verdeața din buchet. Chiar dacă ne-am mai încrîncenat, să trecem peste asta și să lăsăm de la noi. Sînt oameni iresponsabili peste tot? OK. Să-i lăsăm să treacă înaintea noastră, să ne dăm doi pași înapoi și să fim noi cei responsabili. Cei care poartă mască și au răbdare.

Așa, încet-încet, ne vom putea întoarce la bucuria de a fi afară și de a contempla lumea. Pe care, cumva, în momentul de față, ne temem s-o mai trăim. Încet-încet, sînt sigură că se va restabili. Apărarea de COVID-19 ne va intra în instinct. Cu masca la gură, cu ochelarii pe nas și dezinfectantul în buzunar, făcînd slalom printre semenii noștri pe care ne reobișnuim să-i iubim, vom amușina, atît cît putem, miresmele florilor și  ne vom bucura de culorile pomilor, ierburilor, acoperișurilor, păsărilor. Al căror ciripit și croncănit ne vor întregi și confirma întoarcerea la realitatea cea firească. La viață în forma ei cea mai simplă, dar și mai desăvîrșită, pînă la urmă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când pot fi puși arborii chiar pe hotar
Copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți stârnesc dispute aprige între vecini, iar de multe ori se ajunge în justiție pentru tranșarea lor.
image
Orașele cu cele mai mari salarii și domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Valorile sunt corelate cu numărul de joburi disponibile în aceste orașe, însă depind și de distribuția candidaților pe niveluri de experiență.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.