Recunoștință

Publicat în Dilema Veche nr. 891 din 6 -12 mai 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

În ultimul an, de cînd cu pandemia, s-a tot vorbit despre umanitate, despre empatie, despre grija față de aproape – să purtăm mască pentru a-i proteja în primul rînd pe cei ceilalți! –, despre întrajutorare și solidaritate, despre doctori-eroi care salvează vieți, mai nou inclusiv decizia de a te vaccina este înainte de toate un act civic și o mică dovadă de eroism, n-o faci pentru tine pentru că ți-e frică de boală și de moarte, o faci pentru întreaga planeta și e important și să o afișezi public, să dai un bun exemplu tuturor. Mă întreb, totuși, cît de mult s-a schimbat „umanitatea” în ultimul an ce și a învățat din toată această poveste. Tare mi-e că nu s-a schimbat nimic – oamenii au continuat să-și urmeze propriile lor interese, indiferent de natura lor, dovezile de empatie sînt la fel de rare ca și înainte, în plus am senzația că, dincolo de orice pandemie, a dispărut aproape cu desăvîrșire sentimentul reconfortant și profund al recunoștinței. Adevărul este că e un sentiment cu totul special, însă poate fi extrem de artificial, indus de rețetele de gîndire pozitivă – ești recunoscător pentru că te trezești dimineața și pentru că răsare soarele, pentru că ești sănătos, ești recunoscător pentru tot ceea ce ai, poate fi potențat de religie, ești recunoscător față de o divinitate, față de un Dumnezeu la care te rogi. Însă oamenii față de oameni sînt foarte puțin recunoscători între ei, de cele mai multe ori au motive bine întemeiate, uneori meschine sau egoiste. A recunoaște, la un moment dat, că cineva ți-a făcut un bine poate fi o dovadă de slăbiciune, ba chiar te enervează – cine l-o fi pus pe ăsta să-mi facă un bine? Acum am rămas dator, fir-ar să fie, cum mă voi recompensa față de el? Eu poate că nu sînt capabil sau chiar n-am chef să-i fac și lui un bine la schimb, de fapt nici nu-mi place de omul ăsta, ce s-o fi băgat el în viața mea, chiar nu aveam nevoie de binele lui, mă descurcam și singur. Iar cînd cineva face bine în general, ți se pare suspect – ce urmărește? Ce interes are? Ce are de cîștigat? De ce nu-și vede de treaba lui?

M-a încercat o singură dată un mare sentiment de recunoștință – pe la 20 de ani, m-am operat de o dezlipire de retină, nu mai vedeam nimic cu ochiul stîng, operația era fără șanse de reușită. Și totuși a reușit, datorită unei doctorițe de la Spitalul Militar, un chirurg foarte bun, care a emigrat la scurt timp în America și nu cred că a mai profesat vreodată. În primele zile după operație, cînd am început din nou să zăresc ceva cu ochiul stîng, i-am fost atît de recunoscătoare încît aproape că m-am îndrăgostit de ea. Genul ăla de iubire necondiționată, dincolo de atracție, de sex, o veneram de fiecare dată cînd făcea vizitele din salon, îmi venea să o strîng în brațe. Și acum, după atîta timp, îi port o vie recunoștință, deși nu mai știu nimic despre ea. Atunci mi-am dat seama că adevărata recunoștință apare doar atunci cînd e joc viața sau sănătatea ta. În rest, poți face la infinit bine celor din jur sau ai tu senzația că le faci bine (desigur, ei vor considera că binele tău nu e și binele lor), nimeni nu-ți va mulțumi pentru nimic. Sau chiar dacă îți vor mulțumi, cu timpul recunoștința se va stinge, te vor uita, nu te vor mai suna nici măcar de ziua ta de naștere. De aceea, dacă chiar vrei să faci o faptă bună și să primești ceva în schimb, există recunoștința spontană și de conveniență – dai niște bani sau o supă caldă unui amărît, îți spune bogdaproste, îți blagoslovește familia, e un troc cinstit, te-ai dus acasă încărcat de recunoștința pe care ai primit-o, ești mulțumit.

Am trăit o experiență stranie tot pe la 20 de ani – am plecat într-o primăvară la un schit din munți de pe lîngă Sibiu unde existau și niște camere ieftine de închiriat, într-o casă de oaspeți. Eram cu iubitul meu de atunci, voiam doar să ne distrăm la munte și să plătim puțin. Acolo am dat peste un om bun la toate care tocmai fusese operat de cancer la colon, ne-a spus de la bun început că are anus contra naturii, ideea în sine mie mi s-a părut respingătoare la vîrsta aceea. Încă de la început, l-a rugat pe prietenul meu, de altfel nu lipsit de empatie, însă nici un om foarte dedicat semenilor, să-l ajute la diferite treburi prin curte – să taie lemne, să mute una-alta, adică să ridice de jos lucruri mai grele la care el nu putea face față. Prietenul meu a fost dornic să-l ajute, au trebăluit împreună toată ziua. Și în ziua următoare. Omul bolnav era din ce în ce mai recunoscător față de iubitul meu, îl privea ca pe un soare, iar iubitul meu se simțea din ce în ce mai bine, toată recunoștința asta revărsată asupra lui îl făcea să se simtă un om mai bun. Într-o zi, cînd planificaserăm un soi de picnic romantic în poiana de lîngă schit, mi-a zis: „Știi, nu pot să vin, i-am promis lui nea Mihai că-l ajut să se bărbierească! Ne vedem mai tîrziu în cameră!”. Nu ne-am mai văzut, pentru că nea Mihai l-a cinstit și cu un vin mînăstiresc după bărbiereală în semn de recunoștință, a ajuns amețit după miezul nopții, însă fericit că a ajutat un om. Ne-am certat, pe atunci nu puteam înțelege, erau egoismul meu și posesivitatea pe care nu le poți avea decît în tinerețea aia crudă, cînd crezi că tot timpul e al tău și nu te poate atinge nicio boală, acum înțeleg. Între timp, prietenul acela a plecat dintre noi, sper că micile lui fapte bune, primite cu recunoștință, să-l fi ajutat mai departe.

Dacă despre recunoștința umană încă am mari dubii, vă pot povesti, în schimb, despre recunoștința animalelor găsite, abandonate, uneori într-o stare critică, pe care le ajuți, le salvezi, le iei la tine acasă. Am trecut prin mai multe experiențe de acest gen, nu e o recunoștință conștientă, desigur, și nu te face să te simți neapărat un om mai bun, poate doar mai responsabil sau mai conștient de faptul că, la un moment dat, poți să salvezi alte forme de viață.

Anul trecut, chiar în ajunul Crăciunului, cînd ai mei s-au mutat într-o casă la Breaza nelocuită de multă vreme, a venit la noi o amărîtă de pisică ce a trecut peste orice urmă de timiditate pisicească pentru că pur și simplu cerșea ajutor – lihnită de foame, nu-și putea deschide ochii, se izbea de obiecte, am crezut că era oarbă și avea urechile negre și pline de cruste, ințial am crezut că e ceva banal, o rîie auriculară, dar s-a dovedit a fi un cancer de piele agresiv. Pisicuța aia a venit la noi pentru că era la capătul puterilor, iar veterinarii locali ne-au dat verdictul – să așteptăm să moară sau să o eutanasiem. Și aici intervine un întreg lanț al umanității, al binelui pe care oamenii îl pot face, de fapt, împreună. Disperată, am luat legătura cu un grup de oameni care ajută pisici în situații critice – Kitty Business –, pisica a ajuns la București într-o clinică unde din nou sînt salvate animale de pe stradă în stare critică – Praxis Vetlife –, a stat internată acolo trei luni, a trecut prin două operații, i s-au amputat urechile care erau praf, între timp cioturile de urechiușe i s-au vindecat. Pisica a ieșit din „spital” chiar înainte de Paște, vioaie, fără urechi, dar plină de viață, cu analize bune și cu un pronostic de viață bun. Pisica este fericită acum la orice mîngîiere care i se acordă, la orice atingere umană, e ca orice pisică, toarce, se alintă, e modul ei de a-și manifesta recunoștința. Iar eu recunosc că povestea acestei pisici, suferința unui animal care a încercat să supraviețuiască și s-a luptat pentru viața ei, cu un ajutor nesperat al oamenilor, m-a rupt în două emoțional. Și port o imensă recunoștință tuturor celor care au făcut ceva pentru ea.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.