Putem munci de acasă?

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

De cînd sînt în „cîmpul muncii”, o singură dată am lucrat cu program fix, de la 9 la 5, în redacția unui cotidian, „o fabrică de conținut”, cum se spunea cu mîndrie pe atunci. Redacția era într-o hală uriașă, modernă, unde încăpeam cu toții lejer, peste 100 de oameni, între departamente și birouri nu existau pereți despărțitori (doar șefii aveau birouri separate). Cu toții laolaltă, muncind cu drag și spor, nu-i așa? Nimeni nu venea chiar la nouă, se venea cu lehamite pe la zece, de pe la unșpe toată lumea se gîndea deja la pauza de masă, pe la douășpe din mulțimea care tasta conștiincios la computere sau freca net-ul (a se citi – se documenta) se desprindeau grupuri și grupulețe care plecau să mănînce pe la bodegile din jur. Se întorceau cu burțile pline și cu o lehamite și mai mare, după care iar leneveau pe la computere pînă pe la patru, cînd începea o ușoară rumoare și se făceau planuri: unde ieșim la băut? Dacă aveai norocul să pleci pe teren, dus erai! Departamentul nostru, de cultură/TV, era așezat strategic între cel politic, unde oamenii discutau treburi serioase, nu fleacuri ca noi, și cel de sport, unde jurnaliștii sportivi se uitau non-stop pe niște plasme la meciuri și se mai entuziasmau gălăgios la cîte un gol. Era practic imposibil să scrii ceva. Așadar, după ce pierdeam cele opt ore regulamentare „la fabrică”, după ce ieșeam și la băut, stăteam nopțile ca să-mi scriu articolele. Acasă. A doua zi veneam la birou îmbufnată și mahmură și o luam de la capăt. Cele mai plăcute momente le petreceam pe o scară întunecoasă de serviciu – locul de fumat, pe care îl frecventam des. Acolo se discuta despre filozofie, se recomandau filme și cărți. După prima săptămînă, mi s-au dat legitimația și cardul cu care deschideam toate ușile din redacție, inclusiv pe cele de la toaletă. Am avut pentru prima dată un neplăcut sentiment de prizonierat, de înregimentare. După a doua săptămînă mi-am dat demisia. Cînd mi-am cerut banii pentru cele două săptămîni de muncă, redactorul-șef a răbufnit: „După ce că pleci deja, mai vrei și bani?”. Am mai lucrat prin diferite redacții, însă fără un program (atît de) de fix. Îmi amintesc de o altă experiență traumatizantă. Eram angajată la o revistă de „crimă și mister”, un soi de Infractoarea mov tîrzie, prin anii 2000. Nu trebuia să merg la redacție zilnic, însă dacă lipseam totuși o zi, redactorul-șef mă lua la rost: „Tu mai lucrezi la noi?”. Era musai să fiu, însă, în ziua „de predare”, cînd trebuia să prelucrez niște știri cu infractori de pe Mediafax. Redactorul-șef stătea cu un bici imaginar în spatele meu și mă grăbea: „Hai, bagă marfă, că e tîrziu! Bagă cu sînge! Ai terminat?”.

Nu pot spune că am avut un mare noroc pentru că am muncit toată viața de acasă, însă aș putea scrie un manual despre ce înseamnă să muncești de acasă, asta mi-am dorit și mi-am asumat, pentru că mereu am cîștigat puțin, cu siguranță mult mai puțin decît dacă m-aș fi „înregimentat” undeva. Toată copilăria mea i-am văzut pe ai mei plecînd și întorcîndu-se de la serviciu, muncind inclusiv sîmbăta, numărîndu-și zilele de concediu, chinuindu-se să-și ia „libere”, împărțind puținul timp rămas între mine și treburi domestice care includeau cozile nesfîrșite de la Alimentara. Nu mi-am dorit o astfel de viață. În comunism, nimeni nu muncea de acasă, mersul la un serviciu (unde nu conta că se tăiau frunze la cîini) era un dat, făcea parte din îndobitocirea colectivă, trebuia să fie totul sub control, oamenilor trebuia să li se dea o „ocupație”, să li se facă un program, ca să gîndească mai puțin. Dacă stai acasă ai timp să gîndești și să-ți pui întrebări. Cei care și-au petrecut prea mult timp în „sistem” nu au mai înțeles după aceea profesiile liberale, era clar pentru ei că cine nu merge la serviciu, de fapt nu muncește, e un trîntor și un parazit al societății. Cînd am fost pentru prima dată la TIFF, ca spectator, la sfîrșitul anilor ʼ90, bunicul meu de la Cluj m-a întrebat: „Te-a trimis întreprinderea, nu-i așa?”. Nu l-am contrazis și i-am răspuns că da, eram în „delegație”. Primele multinaționale își făceau timid apariția în România, în parelel cu instituțiile de bugetari, se inventau și primele trusturi de presă – toate aceste „întreprinderi” păreau să urmeze aceleași tipare, cheltuiau resurse ca să-și țină oamenii la un loc de la 9 la 5. Comunismul is not dead?, m-am întrebat la un mod naiv. Și mai aveam o problemă, o mai am și acum: colectivul de oameni ai muncii – se mai zice și „echipa”, teamwork, nu-i așa? Cu rare, foarte rare excepții, am întîlnit un astfel de colectiv care să funcționeze și de obicei funcționează pe perioade scurte de timp (producții de film, de exemplu) sau de la distanță, cu cît e mai mare distanța, cu cît se văd mai rar, cu atît mai bine. Dar să aduni laolaltă niște oameni diferiți din medii sociale diferite, care nu se cunosc între ei, care nu au aceleași afinități și să-i forțezi să-și petreacă cea mai mare parte din viața lor adultă împreună, să empatizeze și să se „împrietenească” nu va duce niciodată la nimic bun. Am observat, de-a lungul timpului, cele mai urîte lucruri legate de specia umană în aceste așa-zise colective de colegi de muncă, mai ales în cele rutinate, uzate – lașități și turnătorii, săpături și dat la gioale, orgolii, ambiții, raporturi de forță aiurea-n tramvai, bisericuțe, hărțuiri sexuale și amantlîcuri. Solidaritate? Nu există, „fiecare e cu pizda mă-sii”, cum spune o înțeleaptă vorbă din popor.    

Așadar, mă bucur că pandemia a început să schimbe perspectiva și să dea o șansă muncii de acasă, sînt voci deja din cadrul corporațiilor care spun că s-a dovedit chiar mai eficientă decît cea „clasică”, de fabrică, de la 9 la 5. Desigur, un șofer de autobuz nu va putea să muncească de acasă. Nici o stewardesă. Și sînt atîtea meserii pentru care e nevoie să te deplasezi ca să le practici, să intri în contact cu alți oamenii. Dar sînt și altele pentru care nu e neapărat nevoie, există e-mail-uri, telefoane, chiar și cea mai importantă ședință poate să aibă loc într-un mod decent pe Zoom. Mai sînt și profesiile creative – cei care „se ocupă cu scrisul” e clar că au o profesie mai solitară, însă un regizor nu poate să facă un film de unul singur din bucătărie, nici un actor nu poate juca între patru pereți.

Totuși, dacă tot ne distanțăm social de frică să nu ne îmbolnăvim, poate că n-ar fi rău să încercăm să ne mai distanțăm și profesional. Rămîne, însă, o întrebare: munca asta de acasă nu duce la o alienare? Și pentru că, așa cum am zis, aș putea scrie un manual despre ce înseamnă munca de acasă, aș răspunde că da, poate să intervină un plictis. O delăsare. O lene. Patul e aproape. Frigiderul e plin. O bere se poate deschide la ora 11, nu te vede nimeni. Mai cerți copilul, mai mîngîi pisica. Și se întîmplă exact lucrul acela de care se temeau comuniștii – începi să gîndești prea mult. Te întrebi de ce faci tu ceea ce faci și la ce bun. După o săptămînă, ai vrea să ieși, să întîlnești un om, poate doi, să bîrfești, să flirtezi cu colega, fără să știe nevasta. Să torni pe cineva, să dai la gioale. Poate că asta e de fapt natura umană, ne putem împotrivi?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.