Prin Slovacia „profundă“ (II). De ce nu-s românii ca slovacii?

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Prin Slovacia „profundă“ (II)  De ce nu s românii ca slovacii? jpeg

În călătoria noastră prin Slovacia, am ajuns în trei sate din zone diferite ale țării. Sate îngrijite, cu asfalt bun pînă în mijlocul pădurii, cu apă curentă, gaze, canalizare, care nu-ți creează senzația de „la țară“ din România, deși au și ei vaci, cai sau păsări de curte, în unele cazuri mufloni. Casa „părintească“ din chirpici a dispărut (dacă o fi existat vreodată), a fost înlocuită de o casă nouă mai trainică, de multe ori tip vilă, însă nimic opulent sau grotesc, totul e construit cu bun-gust. Însă ceea ce m-a impresionat cu adevărat în cele trei sate, iar la noi lipsește cu desăvîrșire, este spiritul comunitar.

Slanská Huta. Un sat aproape de granița cu Ungaria și la vreo douăzeci de kilometri de Kosice, al doilea oraș ca mărime din Slovacia. 200 de locuitori. Unul dintre satele cele mai mici din țară și printre cele mai „sărace“ – după cum ne spun localnicii. Cîteva ulicioare cu case cochete, în vîrful unui deal împădurit, salbăticia locului îți taie respirația. De pe platoul din spatele primăriei se vede Ungaria pînă hăt departe. Un mic paradis. Ne întîmpină primărița, o femeie prietenoasă de maximum 35 de ani, într-o rochie scurtă, subțire, de vară, nimic care să-ți inspire vreo autoritate, nici nu ne‑am prins din prima cine era, se tot învîrtea în jurul nostru zîmbind și urîndu-ne bun-venit în slovacă. Primăria e o clădire nouă care adăpostește o sală de ședințe, cîteva birouri, o „sală de cultură“, o bucătărie. În bucătărie se gătește de zor, se face gulaș pentru sărbătoarea de a doua zi – Ziua Tatălui. La țară, în Slovacia, prepararea gulașului la ceaun, în aer liber, este sport național, cam ca la noi cu micii, doar că necesită mai mult timp. Mergem la terenul de fotbal al satului – documentarea noastră e legată de echipele din ultima ligă și aici, la Slanská Huta, se pare că există o echipă care nu prea cîștigă, dar supraviețuiește în campionat. Ne așteaptă cîțiva membri ai echipei la vestiare, un soi de coșmelii care adăpostesc niște dușuri, o ladă de bere și o vitrină cu trofeele prăfuite ale echipei care a prins și vremuri mai bune. Am senzația că slovacii sînt înnebuniți după trofee de orice fel și le produc pe bandă rulantă, aici poți obține oricînd o cupă, în cel mai rău caz pentru bună purtare. Deasupra vitrinei tronează și o trusă de prim-ajutor, pierdută poate de bunicii noștri prin Munții Tatra, atunci cînd făceau parte din armata eliberatoare. Jucătorii sînt cam abțiguiți și fac grătare în fața vestiarului, oricum astăzi nu au meci și se relaxează.

Primărița insistă să ne arate și muflonii din sat, au o crescătorie undeva în pădure, sînt un fel de mîndrie locală. Apoi, mergem încă zece kilometri pînă la lac. E un drum prin pădure, nu pot trece două mașini una pe lîngă alta. Lacul e într-o văioagă, e un loc turistic, însă doar pentru cunoscătorii din zonă. Multă vegetație și un luciu de apă în care unii se scaldă, alții pescuiesc, cei care se plictisesc beau o halbă de bere la un restaurant rustic de pe mal. Locul e total out of time, ar putea fi din timpul comunismului cehoslovac, de acum sau de peste o mie de ani. Cîțiva turiști stau cu burțile mari, umflate de la bere, la soare, alții își plimbă aceleași burți pe la umbră. În mijlocul lacului violaceu plutește un colac uriaș.

Cierny Balog. Spre deosebire de Slanská Huta, care e un sat izolat în pădure, Cierny Balog e un sat turistic în munți. Un fel de Cheia de la noi, însă aici sînt și mai multe vile sau pensiuni care se înșiruie pe marginea drumului, de fapt pe marginea liniei ferate a „mocăniței“. Pentru că atracția principală a locului e un tren forestier. Pe vremuri transporta bușteni, astăzi transportă turiști. Ce zic eu un tren forestier? E de fapt o întreagă industrie locală dezvoltată în jurul acestui trenuleț care are mai multe tipuri de locomotive, mai multe rute prin pădure, în funcție de bugetul fiecăruia. Fascinant e și muzeul din stația principală, cu multe machete de trenuri – apeși pe un buton și trenurile în miniatură încep să se deplaseze printre munți și prin tunele. Șeful stației e un ceh voinic care nu-și pierde timpul prin birouri, încearcă să fie cît mai util, aleargă, transpiră, primește turiști, îi servește cu bere rece la micul bufet al gării. Se declară foarte mîndru de „trenulețul“ lor care este „înfrățit“ cu un tren forestier identic tocmai din Taiwan, există cîteva fotografii drept mărturie – taiwanezii feroviari au venit în mai multe rînduri la Cierny Balog, ei s-au dus în Taiwan pentru schimb de experiență, acum se pregătesc să le facă cadou o locomotivă cu aburi care va fi îmbarcată pe un vapor și va porni spre Asia. Ne urcăm în tren, traseul durează 40 de minute prin pădure, totul e amenajat pe drum – poteci pentru turiștii care vor să coboare și să-și continue plimbarea pe jos, toalete și coșuri de gunoi în pădure, un țarc cu căprioare, diferite relicve din timpul ocupației sovietice, precum un camion sau un elicopter. Totul e comercial, însă nu e kitsch. Dacă plătești o sută de euro (per grup), poți avea parte și de o experiență „extremă“ – un jaf al mocăniței, din pădure își face apariția o bandă de haiduci slovaci, costumați ca pe la 1800, care atacă trenul. În rest, Cierny Balog e un sat turistic, însă deloc sufocat de turiști, în general slovaci, sosesc în grupuri discrete, mulți oameni de vîrsta a treia cu bețe de trekking, alții, mai tineri, pe biciclete, fac trasee de week-end prin mai multe sate. N-am văzut grupuri zgomotoase, boxe cocoțate pe capotele mașinilor, grătare fumegînd la marginea drumului. După multe experiențe de prost-gust prin țara noastră, mai ales pe Valea Prahovei, mi se pare incredibil că la munte poate să fie și așa – liniște.

Sneznica. O comună în partea de nord a țării, aproximativ o mie de locuitori, aproape de orașul Zilina și de granița cu Polonia. Tot la munte, de fapt toată Slovacia e numai munte, însă nu e un loc turistic. Cînd am ajuns noi, aproape toată suflarea satului se adunase la stadion, unde se sărbătorea Ziua Tatălui (o sărbătoare care, din cîte am înțeles, a devenit populară în ultimii ani). Ceea ce însemna multe ceaune cu gulaș, desigur și multă bere, iar pe plan secund, fotbal, un soi de campionat ad-hoc la care participa toată partea bărbătească cuprinsă între 5 și 70 de ani. Așa cum mă așteptam, se împărțeau diplome și trofee în dreapta și-n stînga, iar petrecerea se tot muta de pe stadion la mesele din lemn ale barului din incintă, transformîndu-se treptat într-o beție cuminte de după-amiază. Din cînd în cînd mai izbucnea cîte un cor vesel de cîntece, cîte unul se mai clătina sau cădea peste masă, ceilalți îl ridicau fără să se sinchisească prea tare. Am descoperit cît de relaxant este să asiști la petrecerea unor străini din a căror limbă nu înțelegi o iotă. Însă la ora 6 fix trebuia să se termine și s-a terminat. Într‑un timp record, cei care sărbătoreau, beți sau treji, au strîns corturile întinse special pentru petrecere, au adunat resturile, au dus gunoiul, au lăsat totul curat, imaculat. Organizare și eficiență, exact ca la nemți. Îmi dau seama că la noi cheful s-ar fi întins pînă spre dimineață, nimeni nu s-ar fi dat plecat, cît despre gunoaie, să vină ăia de la primărie și să le ia. De curînd, am scris o carte împreună cu Jan Cornelius – De ce nu sînt românii ca nemții? –, în care încercăm, printre altele, să surprindem și să explicăm diferențele de mentalitate. După călătoria prin Slovacia rurală, încep să-mi pun și alte întrebări, mai complexe: „De ce nu-s românii ca slovacii?“. De ce lucrurile care par simple și firești la alții, la noi devin imposibile?

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Cognitopia  Oameni sau algoritmi png
COGNITOPIA
COGNITOPIA – Democrația a expirat. Cine îi ia locul? Washingtonul îți decide viitorul, dar tu nu votezi acolo. Algoritmii îți conduc viața, dar cine îi controlează? Până și ficatul tău ar vota împotriva ta! COGNITOPIA provoacă ordinea actuală: emancipare cognitivă sau sclavie digitală?
pensie jpg
Cum funcționează, de fapt, banii pentru pensie
După zeci de ani de muncă, ce primește un salariat în schimbul contribuțiilor pentru pensie?
Rășinari satul de basm din Mărginimea Sibiului Foto FB La pas prin Rășinari jpg
Referendum în Rășinari pentru interzicerea exploatărilor miniere. Localnicii decid soarta unui proiect de peste 100 de milioane de euro
Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne, pentru a decide dacă sunt de acord cu exploatările miniere pe raza localității.
pompieri smurd fb jpg
Explozie într-un bloc din Târgoviște: o femeie a ajuns la spital. Două persoane au fost evacuate de pompieri din imobil, iar alte șase s-au autoevacuat
O femeie a fost rănită în urma unei explozii produse sâmbătă dimineață într-un bloc de locuințe de pe Calea Câmpulung din municipiul Târgoviște.
George Clooney si Amal jpg
George și Amal Clooney vor să deschidă un restaurant de lux în Franța, dar localnicii se opun. De ce se tem oamenii
George și Amal Clooney pregătesc o afacere exclusivistă în Franța. Localnicii sunt îngrijorați.
banner Paul Ciuc jpg
Paul Ciuci de la Compact sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Paul Ciuci, solistul trupei Compact, sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Scădere economică
Tesla și SpaceX au pierdut peste 450 de miliarde de dolari din valoarea de piață după alegerile din SUA
Companiile Tesla și SpaceX, conduse de miliardarul Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile de tranzacționare de după alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din Statele Unite.
image png
Provocarea zile pe „Adevărul: poți rezolva integrama „La examen”?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație.
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
Doi din trei americani dezaprobă activitatea lui Trump. Profilul alegătorilor la alegerile din SUA, într-un sondaj NBC
Aproape două treimi dintre alegătorii participanți la exit-pollul publicat de NBC News pentru alegerile din SUA din 2026 dezaprobă felul în care Donald Trump își exercită funcția de președinte.