Primul an

Publicat în Dilema Veche nr. 962 din 15 septembrie – 21 septembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

La școală, prin anii ’70, mergeam, cum bine se știe, în uniforme. Nici nu ne dădea prin cap, pe vremea aceea, că s-ar fi putut și altfel, eram toți niște pitici albaștri cu pepit ascultători. 

În fiecare dimineață cîntam imnul, apoi ne așezam în bănci, relativ cuminți, în clasele înghesuite (eram mulți, eram decreței). Ne scoteam manualele cartonate și jumulite (se moșteneau din generație-n generație), reglementar îmbrăcate în coperți de plastic colorate, și caietele așijderea, și ciuleam urechile la „tovarășa învățătoare”. Tovarășa noastră învățătoare era tînără, frumoasă, elegantă și avea un coc formidabil, impecabil, negru lucios și cu cîteva șuvițe atîrnînd pe ici, pe colo, aparent libere. 

Avea ținută și o oarecare blîndețe, dar ritualul se desfășura destul de standard, ceremonios. Era o blîndețe, dar una în limite permise și oarecum protocolară. Oricum, nu se intrase ușor în clasa în care mă aflam. Era o clasă bună, pe care secretara i-o recomandase mamei cînd se dusese să se intereseze. Nimic nu era ușor, pe vremea aia. Nu-ți puteai înscrie copilul la orice școală, nu exista, evident, varianta privată. Și atunci, dacă voiai o școală mai bună și nu aveai nici „pile” (arhicunoscutul cuvînt al epocii, cheia care deschidea te miri ce uși), totul era chestie de atitudine. Da, trebuia să fii mai bine îmbrăcat (și asta era o provocare, căci haine se găseau greu și erau mai toate asemănătoare), să nu arăți jerpelit. Dar, mai ales, nu trebuia să arăți neajutorat. Orice ar fi fost, ca să „reușești”, ca să ți se deschidă niște uși, chiar din cele mai mici și mai mizerabile, trebuia să ai o anumită atitudine. Să fii stăpîn pe tine și cool, cum am zice azi, într-un mod cu implicații. 

image

Într-un fel din care să se înțeleagă, chiar dacă totul era o cacealma, că ai un spate asigurat. Chiar simbolic, metaforic. Să emani o siguranță de sine care, într-o epocă a oamenilor speriați și de umbra lor, să-i facă pe ceilalți (nu pe toți, doar pe cei sensibili la asemenea lucruri de nimic și de care, vrînd-nevrînd, aveai nevoie) să creadă că ești o persoană cu „relații”. (Pe lîngă „pile”, acesta era al doilea cuvînt magic al epocii. Ca să faci rost de orice, într-o lume în care aproape nimic nu se mai găsea oficial, trebuia să ai aceste „relații”. Să faci parte dintr-un soi de rețea. Dacă nu chiar mafiotă, măcar la negru.) Mama emana chestia asta. Nu pentru că ar fi avut cu adevărat „relații”, ci pentru că poseda o siguranță de sine naturală care-i păcălea pe cei care nu erau în stare să vadă dincolo de aparențe. 

Fără să fie în mod real înfiptă în sistem (de fapt, mult timp n-a fost altceva, oficial vorbind, decît o casnică), așa a reușit mama cu secretara de la școala mea: a impresionat-o pur și simplu și așa am ajuns în cea mai bună clasă din școală, în care majoritatea părinților chiar aveau funcții și relații, și în care aproape toată clasa, dacă nu chiar toată, a luat premii. Și cam trei sferturi premiul întîi. 

Pe lîngă protocoale și alte cele, orele se făceau bine. Scriam cu toții, reglementar, în caietele noastre îngrijite, liniuțe și punctulețe, cu creioanele noastre bine ascuțite, dar și cu stilourile noastre Pelikan, dar și, mai rar, cu cele chinezești aurii, rarități, mîndria cui le poseda. Dacă făceam vreo stîngace pată, aplicam, urgent, sugativa. Eram plini de pete, însă, pe mîini, cînd ne aplecam, concentrați și cam depășiți, asupra foilor. 

Nu ne cunoșteam destul între noi, în clasa întîi, și făceam cu greu trecerea dintre lumi. Eu, cel puțin, nu mă desprinsesem cu totul de mitologia lumii mele de acasă, în care mi-era în continuare ca-n paradis. Observam ce se întîmplă la școală, făceam chiar față, cu ajutorul mamei mele care mi-a fost stîlp la lecții, dar nu asimilam încă acest nou univers ciudat, pus în funcțiune de niște reguli pe care nu le-nțelegeam. Dar pe care le simțeam, atît cît putea să facă asta un copil de șase ani, din altă plămadă, corp străin. 

Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei. Era acolo o altă retorică, erau alte norme și alte referințe care încă mi-erau străine. Cred că în clasa întîi încă am pășit, într-un fel, ca prin vis la școală. Am făcut față, am învățat să scriu și să citesc (țin clar minte că prima mea carte a fost Fram, ursul polar), să socotesc, dar nu m-am simțit cu adevărat parte a întregii povești. Cu excepția unui „tronson”: a orelor de engleză, ținute de doamna Ecaterina Comișel. Am avut privilegiul să facem engleză încă din clasa întîi. Iar felul în care preda dna Comișel m-a determinat să devin o fană pe viață a limbii engleze (și, pînă la urmă, chiar s-o studiez la facultate).

Din clasa doua, însă, lucrurile s-au mai schimbat. Despre asta într-un articol viitor. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.
Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.