Primăverile, pe la Adesgo

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Hotel şi Enterprise jpeg

Cînd se simte primăvara în aer, pur şi simplu nu mai poţi sta în casă. Se petrece un soi de chemare a naturii, care te îndeamnă la o evidentă schimbare de stare: din hibernarea anterioară, care te făcea, pur şi simplu, să nu concepi, uneori, contactele cu exteriorul, o mînă nevăzută te trage, acum, afară din casă şi din ale tale.

Nu te mai poţi concentra, nu-ţi mai stă mintea la lucruri serioase, un demon, sau, mai curînd, un spiriduş te gîdilă şi te zgîndăre să o iei din loc. Nu are prea mare importanţă unde, doar să schimbi postura statică cu una de mişcare, una on the run, în care să nu te mai concentrezi atît asupra ta, cît asupra lumii din jur. Lume care să nu mai fie strict sub forma unui tablou alcătuit din trei copaci, două acoperişuri şi un petic de cer pe care le vezi pe geamul din sufragerie, ci dintr-o succesiune de scene prin care treci şi în care poţi să te implici.

Oraşul, primăvara, chiar înainte să înflorească pomii, arată suportabil. Ceva din blîndeţea (chiar parţială) a aerului face griul ori cvasidărîmăturile tolerabile. De fiecare dată cînd e cît de cît frumos afară, o iei de la început: viaţa ta prin oraş va deveni, iarăşi, un scurt (şi repetabil) road-movie.

Sînt zone pe care nu ai cum să nu le incluzi în itinerar: ele ţin de identitatea ta, au deja o istorie pe care nu o mai poţi trece cu vederea. Aşa e pentru mine zona Adesgo: cea unde au locuit bunicii mei. Deşi nu mai avem casa lor, „bîntui“ zona de cîte ori pot.

Bunicii mei au „dat tîrcoale“ zonei, dacă pot spune aşa. Pînă prin anii ’80, au stat pe o parte a Căii Şerban Vodă, pe una dintre străduţele care dădeau spre Parcul Carol, pe atunci Libertăţii. Casa în care stăteau şi, în care, practic, au copilărit, nu era proprietatea lor. Adevărata lor casă, am aflat mult mai trîziu, se afla vizavi şi dădea spre celălalt parc, pe vremea aceea total neamenajat: Tineretului de acum, fostul Cocioc. Doar că aveau un chiriaş destul de sus-pus în epocă, pe care nu-l puteau scoate de acolo ca să se mute ei. La un moment dat, prin anii ’80, la început, cred, au reuşit să se mute: ţin minte şi acum cum căram ghivece cu trotineta de pe o parte a Căii Şerban Vodă pe cealaltă...

Trecerea de pe o parte pe alta a respectivului bulevard nu era o simplă traversare, ci o iniţiere: nu exista, de la Şincai pînă pe la Cuţitul de Argint, nici o trecere de pietoni. E dept că era refugiul de tramvai pe la mijloc, şi aşa îţi mai puteai cîrpi traversarea, altfel periculoasă. Maşinile nu opreau, practic, nicicînd. Ţin minte nenumăratele dăţi în care stăteam, aparent liniştită (de fapt împietrită) pe trotuarul de pe partea cu Adesgo, întorcînd capul după fiecare maşină care trecea, ca la un meci de tenis.

Desigur, exista şi modelul „în forţă“, adoptat de bunicul meu: el se arunca printre maşini, cu servieta-i uriaşă şi plină cu ce nu te-aşteptai în spate, obligîndu-le să încetinească şi să-l ia în considerare ca pieton. Dacă mă gîndesc bine, era cam singura cale posibilă, pe vremea aceea.

Astăzi am constatat că, în acel loc al groazei, s-a pus, în sfîrşit, o trecere de pietoni. Probabil e de mult acolo, dar nu am mai trecut eu de ceva timp. Lupta bunicului meu nu a fost în zadar...

Întorcîndu-mă, întrucîtva, la primăvară: în fiecare primăvară o luam, pe jos, de la noua casă, de astă dată proprietate a bunicilor mei, de la Adesgo spre Şincai. Pe aleea în pantă (descendentă) mi se limpezeau toate gîndurile (dar mi se şi confirmau îndoielile – dacă puţinii băieţi care treceau întorceau capul după mine, lucrurile nu stăteau chiar dezastruos, mi se părea...). Şi tot acolo am învăţat eu engleza, spunîndu-mi diverse chestii, în minte, întîi ca să mă deprind să formulez, apoi pentru că îmi plăcea, pur şi simplu...

Acum am străbătut spaţiul în cauză mai tehnic, după ce am traversat în sfîrşit regulamentar şi oarecum protejat. N-am mai vorbit cu mine însămi în engleză, însă mi-am tot amintit de momentele de altădată, pe acelaşi deal... Şi m-am bucurat de primăvară. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.