Prima mea călătorie

Publicat în Dilema Veche nr. 962 din 15 septembrie – 21 septembrie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

De cînd mă știu mi-am dorit să am o viață de călător, o viață itinerantă, nomadă, pentru că mi-am dat seama de multă vreme că nu sînt legată de case, de locuri, nu mi-am dorit niciodată o casă de vacanță, o vilă cu piscină, nu mi-am dorit să am proprietăți sau să posed în propria mea casă obiecte. Nu mi-am dorit nu știu ce gresie sau o canapea anume în living, nu-mi place să decorez nimic, așa cum nu-mi place să mut mobila prin casă, nu vreau jaluzele, perdele, covoare, să mă gospodăresc, să zugrăvesc, să fac curățenie generală sau mici reparații, atîta timp cît casa în care locuiesc nu se dărîmă peste mine, totul e bine. Nu mă sperie nici măcar gîndul de a locui permanent într-o rulotă ca cei mai săraci dintre americani, pentru că rulota înseamnă, în fond, mobilitate. Pentru că provin dintr-o familie de moșieri (scăpătați, în final), am o oareșce atracție față de pămînt, de terenuri, mi-aș dori de pildă să am o podgorie și să fac vin, însă acest vis pălește pe lîngă acela de a locui cîte 3-6 luni în altă parte, într-un alt oraș al lumii, într-un mic apartament închiriat sau chiar într-o cameră de hotel. Cu toate că mi-am dorit viața asta de călător, pînă la vîrsta mea nu am reușit nici măcar să trec oceanul pe care, de altfel, l-am văzut o singură dată, în Portugalia. De cele mai multe ori, în plecările mele, m-am simțit doar o amărîtă de turistă care nu s-a grăbit însă să bifeze obiective, a încercat mai mult să cunoască oamenii și să simtă spiritul locului. 

În vara asta, am simțit pentru prima dată că într-adevăr călătoresc pentru că am reușit să-mi tocesc o pereche de sandale aproape noi pe drumurile Albaniei, iar cînd am ajuns acasă le-am aruncat, căpătaseră deja un vag miros de sconcs. Am simțit că am călătorit și pentru că am fost plecată de una singură, „Cum adică, fată, de una singură?” – m-a întrebat coafeza mea, la întoarcere. „Păi, și pe bărbate-tio unde l-ai lăsat? Acasă?” Adevărul este că oamenii obișnuiți, pentru care o călătorie înseamnă, de fapt, o vacanță binemeritată, după un an întreg de muncă, nu înțeleg ideea de a pleca undeva de unul singur, mai ales într-o țară străină, și nici nu are rost să le explici, ei vor pricepe doar „Uite, săraca femeie, n-a avut cu cine să se ducă!”. Nici mie nu-mi place să călătoresc de una singură, simt nevoia să schimb impresii mai ales seara, la un pahar de vin. Și de data aceasta m-am luptat cu singurătatea atunci cînd mi-am făcut planuri și mi-am gîndit traseul, la masa de prînz sau la cină, căci nimănui nu-i place să mănînce de unul singur, însă cel mai mult m-am simțit singură cînd a trebuit să umplu acei timpi morți în care nu eram pe drum. Am redescoperit cît de complicat este să rămîi singur cu tine însuți și cu gîndurile tale, căci de multe ori îți dai seama cît de multe lucruri nu-ți plac la tine. Însă și aceasta poate fi o experiență. În plus, beneficiile de a călători de unul singur sînt uriașe – nu-ți face nimeni nici un program, nu trebuie să te gîndești niciodată la celălalt și la cum se simte, la cît este de fericit sau de nemulțumit, nu te cerți cu nimeni, în plus ești mult mai atent la ce se întîmplă în jurul tău, la oameni și la detalii, ești mult mai dispus să te împrietenești cu oricine, absorbi ca un burete necunoscutul, străinătatea. Treptat, pe drumurile mele albaneze, am observat că există o comunitate discretă a oamenilor care călătoresc singuri, faimoșii backpacker-i care, pentru cei mai mulți dintre noi, rămîn invizibili. Și m-am simțit mîndră atunci cînd m-au recunoscut cumva ca pe una de-a lor. „You travel light!”, mi-a spus cu admirație un suedez, 50 plus, în autogara din Gjirokastra, în timp ce așteptam microbuzul de Saranda. Se referea la rucsacul meu „de două zile” cu care plecam de obicei din Tirana, locul unde am avut rezidența literară (apartamentul micuț, dar perfect funcțional, dintr-un oraș străin pe care l-am visat de mult). Nu-mi luam niciodată laptop-ul – doar o baterie externă pentru telefon, două tricouri de schimb, ceva lenjerie, trusa de toaletă și medicamentele „pentru orice” fără de care nu plec niciunde, e minunat să ai în spate un rucsac ca un fulg. I-am explicat suedezului că aveam totuși o bază în Albania și din cauza asta îmi permiteam să plec light la drum. A doua zi ne-am reîntîlnit în autogara din Saranda – el aștepta microbuzul spre Vlora, eu pe cel spre Tirana care s-a și stricat pe drum, în loc de patru ore am făcut șase. Pentru că aveam acei timpi morți pe care i-am pomenit, am mers împreună la o bere, pe malul mării. Omul era IT-ist într-un orășel rece și întunecat din Suedia și fusese peste tot, din Asia și Australia pînă în Africa și America de Sud. Însoțit, atunci cînd își găsea tovarăși de călătorie, însă de cele mai multe ori de unul singur. Ajunsese și în Mamaia noastră socialistă, în anii ’80. Îl ascultam cu gură căscată și-mi dădeam seama că eu nu voi călători atît nici în zece vieți. La un moment dat, l-am întrebat: „De ce nu te muți din Suedia? Bănuiesc că ai putea să lucrezi de oriunde... clima e oribilă acolo, atît de multă iarnă, atît de frig!”. Mi-a răspuns cît de poate de sincer: „Îmi place în Suedia, it is my home... în plus, toată iarna merg la schi”. Așadar, orice călător își are totuși un „acasă”, mi-am dat seama că nu am simțit niciodată România ca pe un „acasă”, din păcate niciodată nu m-am întors cu bucurie. 

Dincolo de povestea cu singurătatea în sine, am realizat la un moment dat cît de bine mă descurc de una singură într-o țară total necunoscută, cu o limbă din care nu pricepeam nimic. Nu m-am rătăcit niciodată și, în afară de incidentul din Gjirokastra unde am făcut insolație, căci erau peste 40 de grade și am simțit că leșin pe străzile pustii cu case albe care reflectau soarele și abia m-am abținut să bat la o poartă ca să cer ajutor, nu am pățit nimic rău. Aici a contribuit și ospitalitatea albanezilor, m-au ajutat ori de cîte ori am avut nevoie de ceva, ne-am înțeles prin semne, dacă nu se putea altfel, sau își sunau prietenii care știau cît de cît engleză, o fată din Tirana m-a luat de mînă și m-a dus în stația autobuzului de care aveam nevoie. Mi-am dat seama de cît de multe lucruri depindem pentru a ne face o viață mai confortabilă. De pildă, dependența de mașină. Recunosc, în România mi-e groază să merg oriunde fără mașina în care pot să-mi încarc calabalîcul, de multe ori inutil. În Albania m-am descurcat perfect cu transportul lor în comun alcătuit în special din microbuze din anii ’90, unele fără aer condiționat, în care în loc de 30 de oameni încăpeau 40, șoferul niciodată nu refuza să mai ia pe careva de pe drum, de obicei scotea politicos un scăunel de pescar pe care îl așeza printre rînduri ca să aibă omul unde să stea jos. Știi cînd pleci, dar nu știi cînd ajungi. Totuși, am călătorit relaxată, într-o înghesuială și pe o căldură de nedescris, dacă eram la mine în țară m-aș fi enervat cumplit. Mi-am învățat lecția încă de la primul meu drum la Kruja – tot timpul e bine să ai un byrec cu brînză și multă apă la tine. Cînd făceam excursii de două zile, mă opream în centrul orașului respectiv și-mi căutam o cazare pe booking, nici una dintre ele nu m-a dezamăgit. Adevărul e că m-am surprins pe mine însămi și am căpătat mai multă încredere – am simțit că m-aș descurca, de fapt, cam oriunde în lumea asta și că toate angoasele sînt doar în capul meu. Și foarte important – încă din primele zile, toată anxietatea mea și, de ce să nu recunosc, depresia cu care mă lupt de cîțiva ani au dispărut. Era mult mai important să „supraviețuiesc” călătoriei pe care mi-am propus-o. Am dormit ca un prunc, de la 11 la 7, în zorii zilei eram fresh și bucuroasă că am o zi nou-nouță înainte, o senzație pe care nu am mai avut-o din copilărie. Și pentru că am mers peste 20.000 de pași pe zi, am slăbit trei kilograme. 

Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa. Anxietatea și depresia au revenit pentru că doar o lună nu e suficient de „inspirațională”, cum spun unii, ca să-ți schimbe în mod fundamental viața. Totuși, e bine să știi că se poate trăi și altfel.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.