Praga – cîteva detalii

Publicat în Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018
Praga – cîteva detalii jpeg

Podul lui Carol din Praga este plin la orice oră din zi și din noapte, în orice anotimp, indiferent dacă plouă sau e viscol. Practic, nu poți vedea podul, o construcție începută sub patronajul regelui Carol al IV-lea, în 1357, din cauza oamenilor (și cînd mă gîndesc la anii care au trecut peste el, mă emoționează ideea în sine și mă întreb oare ce avem noi de arătat, în România, din secolul al XIV-lea). Sute de oameni din toate colțurile lumii îl traversează la pas, se opresc ca să se uite la vaporașele sau la lebedele de pe apa Vltavei, își fac selfie-uri sau wefie-uri, cupluri de toate vîrstele se îmbrățișează și se sărută, făcînd abstracție de cei din jur, copii se pozează cu șobolani oferiți la cerere de localnici specializați în dresarea lor sau își fac portrete și caricaturi apelînd la aceiași localnici mai mult sau mai puțin talentați, miri îmbrăcați ca la nuntă vin tocmai din China pentru a-și regiza cîteva instantanee la Praga, după ce o serie soap a avut un mare succes în țara lor, iar protagoniștii ei s-au căsătorit pe Podul Carol (și mă întreb, din nou, oare ce înțeleg, totuși, asiaticii din cultura noastră europeană de care nu-i leagă nimic). Nicăieri, în Europa, n-am văzut o asemenea efervescență legată de un obiectiv turistic aparent banal – un pod. Cînd ajungi pe el, deja faci parte dintr-o mică manifestație, dai din coate ca să înaintezi printre grupuri călăuzite de cîte un ghid care flutură stegulețul Spaniei, al Italiei, al Japoniei. Curiozitatea și entuziasmul tuturor acestor turiști care văd „minunile“ Europei pe repede înainte și le stochează pe cardurile telefoanelor sau ale aparatelor foto spun multe despre Praga, un oraș turistic prin excelență, atît de turistic încît, la un moment dat, te simți tu însuți, ca turist, sufocat de ceilalți.

Însă Praga cea „frumoasă“, o frumusețe pe care nimeni nu poate s-o conteste – aproape orice clădire din zona centrală are un ceva al ei, dacă ai lua-o de acolo și ai planta-o în mijlocul Bucureștiului probabil că ar deveni o principală atracție –, nu este nici pe departe una și aceeași cu spiritul locului. Iar toată această frumusețe este atît de prezentă și de pregnantă încît la un moment dat începi să te obișnuiești cu ea și să ți se pară „normală“, aproape că nici n-o mai vezi. Realizezi prin ce oraș fabulos ai trecut abia cînd iei autobuzul expres de la Otopeni și începi să te afunzi prin orașul numit București, cu stridențele și dărăpănăturile lui, dar care are, totuși, un farmec… sau doar ne imaginăm noi că l-ar avea? Praga nu este un oraș în care mi-aș dori să locuiesc, însă m-aș întoarce cu plăcere a doua oară, pentru cîteva lucruri, cîteva detalii. Cum ar fi tramvaiele roșii, vintage, toate la fel, care se strecoară pe străduțele înguste din centru și imprimă orașului un ritm cu țăcănitul lor de roți (admirîndu-le, m-am gîndit cu milă la urgisitul tramvai 16, din București, despre care am scris de curînd). Pavajul din piatră cubică care e peste tot și atît de bine păstrat, încerci să-ți imaginezi ce muncă a fost acolo, să îmbini piatră cu piatră, ca într-un uriaș puzzle. Absența reclamelor comerciale la metrou, doar afișe de film, cărți, expoziții și concerte (ca la Paris, de altfel) care te fac simți că ești într-un oraș cultural, înainte de toate. Spațiile verzi, multe, relaxante, pline de copii și de cîini prietenoși care zburdă fără lesă, senzația de oraș aerisit. Detaliile clădirilor istorice, mai ales blazoanele caselor de prin preajma castelului, atunci cînd străzile nu aveau numere și recunoșteai cîte o casă după însemnele breslelor cărora le aparțineau: fierari, muzicieni, clerici, viticultori etc. Schimbarea gărzii la Prazsky Hrad – un spectacol pentru turiști, în primul rînd, însă care e luat foarte în serios, căci reprezintă de fapt rămășițele unui imperiu (cehii din zilele noastre nici nu vor să audă de monarhie, sînt profund republicani), figurile luminoase ale soldaților care nu sînt distrase nici o clipă de spectatori. Apusul de soare privit de la mînăstirea Strahov, atunci cînd razele lui poleiesc toate cupolele, toate ferestrele, statuile și blazoanele, iar orașul îți pare cu adevărat unul de aur. Da, Praga este un oraș de poveste, dar dincolo de toată această poveste, îți dă o stare de bine, este a good place to be.

071 jpg jpeg

Revenind, însă, la spiritul locului, îmi imaginam că românii sînt dependenți de cîrciumă, de flecăreala de multe ori inutilă, în fața unui pahar, dar la Praga am descoperit în ce măsură cîrciuma, pub-ul, berăria sau cum vreți să o numiți poate deveni o „instituție“. De altfel, am aflat că, mai în glumă, mai în serios, berea este prioritatea numărul unu a cehilor, pe celelalte locuri se află plimbările în natură, copiii și animalele. Berea e un liant social, la terasele restaurantelor poți vedea oameni cu halbele în față începînd cu ora zece dimineața și pînă tîrziu în noapte, indiferent dacă e luni sau sîmbătă. Oameni de toate vîrstele și categoriile sociale, colegii de serviciu cînd ies de la muncă se opresc la o bere, fetele se întîlnesc la o șuetă tot la o bere, iar seara se iese în mod disciplinat la cîrciumă între orele 7 și 9, se rezervă mesele, la bere merge și cîte o gustare – clătite cu cartofi care seamănă izbitor de mult cu tocineii din Bucovina, brînză murată, cîrnați sau chips-uri, se rîde mult, uneori se cîntă. Tot freamătul acela relaxant din cîrciumile decorate cu bun gust, în cel mai mic detaliu (chiar și în cele mai prăpădite vezi radiouri sau geamantane vechi, ceasuri, fotografii alb-negru etc.), vocile întretăiate într-o limbă necunoscută, imposibilă pentru noi, îți dau senzația că aparții locului respectiv, că faci parte dintr-o mică și veselă comunitate.

Sînt de ocolit cîrciumile turistice unde, inevitabil, totul este mai scump și ți se atrage atenția la final că bacșișul nu este inclusiv, obligîndu-te astfel să lași ceva în plus (un ospătar simpatic, de altfel, ne tot făcea cu ochiul și încerca să ne bage pe gît shot-uri de Becherovka, băutura lor „tradițională“). Mult mai interesante sînt „speluncile“ de cartier, cu oameni desprinși parcă din prozele lui Hrabal sau din filmele de început ale lui Forman, locuri în care timpul pare să se dilate într-atît încît își pierde sensul, poți rămîne aici la nesfîrșit, simțindu-te ca un oaspete în casa cuiva, chenerul ține socoteala berilor băute trăgînd liniuțe cu un creion pe o foaie de hîrtie, oamenii discută uneori gălăgios, alteori tac pur și simplu, încremenesc ca niște statui în fața halbelor pe jumătate goale, se face liniște, ești singur cu gîndurile tale, o liniște care e spartă la un moment dat de un rîs ca un chiot sau de o frîntură de cîntec.

Foto: Adina Popescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.