Poze şi petice

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
Poze şi petice jpeg

Cînd eram prin facultate, imediat după ’89, un redactor al primei reviste ecologiste de atunci, unde am încercat să colaborez, mi-a dat un sfat, dacă voiam să reușesc în acest demers: să scriu despre „un colț frumos de natură“.

Știu că, pe vremea aceea, am rîs mult și des de acest sfat. Nu doar pentru locul comun evident pe care-l conținea, ci și pentru că natura, pentru mine, pe atunci, nu era mare lucru. Orașul, cu pulsul lui pe care eu îl simțeam trepidant, era „totul“: iubeam aglomerațiile, oamenii la un loc și în mișcare, evenimentele, actualitatea. Un petic de iarbă, o magnolie înflorită, un trandafir în largul lui în vreo grădină străină nu prea îmi spuneau nimic. Frumusețea avea legătură, pe atunci, strict cu lucrurile construite, deliberat omenești, elaborate, agitate, bucșite.

Încet-încet, anii au trecut și s-a activat în mine o coardă pînă atunci nevăzută, nesimțită, sensibilă la pomi, flori, ierburi... La culorile cerului la apus și la rațele de pe Dîmbovița. La pietrele năpădite de buruieni și la scaieții de prin maidanele orașului. La păsările ce ciripesc sau croncăne gureșe în pomii de sub geam. Toate, oricît de nespectaculoase ar fi, sau mai ales nespectaculoase fiind, au ajuns să mă miște într-un mod discret, subtil, dar esențial, de neînțeles chiar pentru mine însămi.

Ocazie cu care mi-am reamintit că legăturile mele cu natura, de-a lungul timpului, nu au fost chiar inexistente. Doar că „sentimentul naturii“ despre care învățam la școală în poezia eminesciană se manifesta altfel, la diverse vîrste. În copilăria petrecută parțial în peticul de curte al bunicilor aveam cu natura un contact direct, amestecat cu o parte naiv-poetică. „Direct“ în sensul în care mă jucam în grădină, aproape de pămînt, mai rupînd cîte o floare de gura-leului ca să mă uit curioasă la ea, mai culegînd margarete ca să-mi fac coronițe, mai urmărind o omidă cum se rupe și se reface sau o viespe cum mă înțeapă. Ba chiar (precum am mai scris...) ucigînd odată, cu sînge semirece, o furnică ieșită în cale – după care am avut amare și îndelungi remușcări. Dar și stînd pe spate și holbîndu-mă la nori, ale căror forme evoluau in no time de la un pește uriaș plutitor la un dragon, care apoi devenea o corabie, un castel și o prințesă cu rochia zdrențuită.

A trecut și faza „primitivă“ de percepție a naturii, și, mai spre adolescență, am perceput-o drept pur și simplu un... mediu în care îmi pot desfășura cîteva din activitățile mele preferate și necesare. De pildă, în curtea bunicului meu, devenită, între timp, tot mai puțin petic de iarbă și mai mult asfalt și copertine (dar, totuși...), găsisem un șezlong unde puteam învăța pentru examene, chiar pe vreme rea: acoperită din cap pînă-n picioare, dar netemîndu-mă de aerul rece. Cu care am o relație bună, pînă azi: nu mi-e frică de vremea rea. De asemenea, parcul apropiat devenise loc de întîlnire cu gașca și cu băieții, loc de făcut poze „sexy“ (în sensul în care zîmbeai prin tufișuri în fustă scurtă și cu păru-n vînt). Natura înconjurătoare se dovedea, și ea, utilă.

Mai tîrziu, în studenție, am descoperit „extremele“ (cele la îndemînă, la care aveam eu acces...) ale naturii. Am acceptat-o și m-am lăsat copleșită de ea doar cînd am „accesat-o“ în ipostazele ei formidabile, copleșitoare, infinite. Marea și muntele sus, pe înălțimi. Ambele în relație cu cerul, și în raport cu infinitul vs atunci tot mai aparenta noastră micime omenească. Într-o „abordare“ simbolică, filozofică. Avînd drept rezultat final nu dorința nebună de a le cuceri și stăpîni (precum a întreprinzătorilor care duc lumea mai departe...), ci una de, dacă nu înfrîngere, măcar resemnare molcomă în fața unor imensități cu care nu putem și nu avem de ce concura.

A urmat, apoi, o perioadă în care nu-mi aduc aminte de nici un fel de sentiment al naturii. Viața m-a trăit prea intens pe mine ca să o mai trăiesc eu pe ea și să am timp de contemplații și meditații. După un timp, la o maturitate coaptă, a venit, pe nepusă masă, senzația de confort în natură. O percepție să zicem materialistă a ei: e plăcut să stai pe terasa unei case frumoase, cu mulți brazi în curte, să vezi veverițele și să asculți păsările albastru-lucios care-și fac acolo cuib, în timpul verii. Ca să ai și să întreții o asemenea casă, trebuie să mai cumperi cîte o greblă, o lopată, o floare din piață, ba chiar să știi să le folosești. Natura devenise, brusc, gospodărească.

Ca, într-o penultimă fază, să ajungă subiect de poze. Te uiți în jur, vezi „colțuri frumoase“ din ea, și dorința ta cea mai aprigă e să le pui pe Facebook, să le împărtășești comunității tale mai mult virtuale decît reale. Să te dai mare cu sentimentul tău al naturii, cu ochiul tău atît de educat și cu simțul tău estetic exagerat.

Zic penultima fiindcă, slavă Domnului, a trecut și asta. Acum am ajuns în faza în care chiar mă bucur de peticele de natură din jur fără să vreau să le dau vreo interpretare sau utilizare. Din fericire.

Foto: S. Jurca, flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.