Post
În primii ani postrevoluţionari, să ţii post chiar era o problemă, dacă voiai să mănînci în oraş. Restaurantele – în fapt, tot ceauşiste – nu-ţi puteau oferi decît cartofi prăjiţi, şi nu cu orice, ca-n piesa lui Wesker, ci cel mult cu salată verde sau de varză.
Problema era că, dacă îţi permiteai luxul avangardist de a comanda asemenea delicatesuri, erai tratat, dacă nu cu refuz, măcar cu dispreţ: „Adică vine şi coate-goale ăsta, care n-are bani de-o friptură serioasă, un muşchiuleţ ceva“ etc.
Treptat, foarte treptat – pe parcursul a vreo zece ani –, lucrurile s-au mai normalizat. Patronii de restaurante şi bistrouri s-au prins că se poate cîştiga şi din post, ca şi din mîncarea vegetariană (fiind mulţi străini care practicau acest sport), aşa că şi-au multiplicat ofertele şi le-au mărit preţurile.
Încet-încet, au apărut, mai la toate bombele care se respectă, ciupercuţe la grătar, cu mărar sau fără, ori tocăniţă de ciuperci cu mămăliguţă. (Să fie diminutivele întîmplătoare, sau rolul lor – semisubconştient – să fie acela de a îndulci postul?) De asemenea, s-au perpetuat feluri care existau şi în mai vechile meniuri, precum zacusca ori salata de vinete (fără maioneză).
Industria culinară s-a deşteptat, în timp, şi mai tare şi, pe filieră italienească, a introdus legumele la grătar. Apoi, fostele garnituri ridicate la rang de fel culinar, preparate neaoşe sănătoase, precum: fasolea (verde sau bătută), spanacul, ghiveciul, ardeii sau sarmalele cu orez. Şi, deloc în ultimul rînd, crema de legume cu crutoane, cu varianta ciorbă (şi cu variaţiunile de fasole, lobodă ori salată). Şi aşa, în cîteva paragrafe, cred că am pomenit mai toate meniurile autohtone consacrate de post (pe cele mai uzuale). Acestea au fost dublate, însă, pe de o parte, de variantele lor de supermarket şi, pe de alta, de împrumuturile exotice, mai ales orientale.
În cea dintîi categorie intră zacusca, picantă sau nu, cu vinete sau cu ciuperci, în orice formă de borcan (fie el şi hexagonal), precum şi pasta de măsline (cu E-uri sau fără), humusul şi variile produse din soia. În cea de-a doua, orezul şi tăieţeii de toate felurile, urechile-de-lemn şi bambusul, precum şi legumele în cîte culori şi cu ce iuţeli le vor restaurantele chinezeşti. Ori falafelul, în cazul celor arăbeşti.
Desigur, mai rămîn fructele de mare. Aici, părerile sînt împărţite: unii le admit în post, alţii nu, pentru că, deşi fără sînge, tot creaturi sînt. Chiar în supermarketuri se găsesc salate conţinînd fructe de mare, precum cea de alge de la Billa.
Ideea e că postul s-a încetăţenit şi în industria gastronomică. Societatea de consum a înţeles că, dacă vrea să-i meargă bine şi înainte de Crăciun şi Paşti, trebuie să adopte ritualuri ortodoxe. Aşa că globurile, îngerii şi moşii, pe de o parte, şi iepuraşii, ouăle şi puişorii, pe de alta, merg mînă în mînă cu zacusca, humusul şi salata de vinete. Drăgălaşul kitschului (pre)sărbătoresc nu e intimidat de duritatea (oarecum) restrictivă a postului. Zic „oarecum“ pentru că restricţia se aplică doar la numărul mai redus de produse adecvate celor 40 de zile. Altfel, credincioşii se aprovizionează din plin: doar că, în loc de diverse iaurturi, creme de brînză ori mezeluri, iau mai multe borcane de zacuscă sau pastă de măsline.
De altfel, există chiar bistrouri care se axează pe produse vegetariene sau lactovegetariene – tot mai multe. Cremele de legume, de broccoli, ciuperci, praz, cartofi, mazăre etc. sînt una dintre specialităţile locurilor de mîncat mici, dar rafinate. Violeta’s Bistro, de pildă, are, în ultimul timp, un singur fel cu carne. În general, lansează combinaţii inedite, de cele mai multe ori reuşite: de pildă, pe linia lacto-ovo-vegetariană – spanac cu mămăligă, ciuperci de pădure, usturoi, ou, parmezan şi alune.
Lista ar putea continua, nu neapărat la infinit, dar încă destul. Totuşi, am realizat că am omis ceva important, şi anume: piaţa. De post putem mînca cel mai bine, mai simplu şi mai aproape de ce ar trebui să însemne acesta, din piaţă. Salată, ridichi, urzici, mere.
Închei, aşadar, într-o notă de normalitate, verde, neaoşă.
