Pasiune pură

Publicat în Dilema Veche nr. 601 din 19-25 august 2015
Pasiune pură jpeg

Romanul Lenei Andersson,

(Humanitas, 2015, traducere de Liliana Donose Samuelsson), distins cu premiul August, e fascinant şi înspăimîntător în acelaşi timp. Povestea de dragoste dintre ziarista Ester Nilsson şi artistul plastic Hugo Rask ne oferă, în variante extreme, perspectiva feminină şi cea masculină asupra unei relaţii – cu diferenţele evidente dintre ele. 

Tonul pe care autoarea îl adoptă pentru a expune şi analiza faptele, gîndurile şi sentimentele lui Ester Nilsson este unul direct, tăios, de-a dreptul şfichiuitor. Întreaga paletă a celor enumerate mai sus e prezentată tranşant, fiecare întîmplare căpătînd, mai ales spre a doua parte a romanului, cîte două tronsoane: nimic nu e ceea ce pare a fi şi fiecare fapt are aproape întotdeauna şi un revers, o umbră, e reinterpretabil. 

Ester Nilsson, „poetă, eseistă, în vîrstă de treizeci şi unu de ani, cu opt broşuri concise la activ“, este o intelectuală cu păreri fixe asupra existenţei: „realitatea i se înfăţişa lui Ester ca o copie devastator de exactă a imaginii plămădite de propria conştiinţă, drept care trăia cu ambiţia că lumea e conformă vederilor ei“. Pentru Ester, „a fi subiectiv însemna să fii obiectiv, şi a fi obiectiv însemna să fi subiectiv.“

Ester a trăit, timp de 13 ani, în aproape perfectă concordanţă cu propriile-i concepţii. Şi totuşi: „(…) omul poate simţi lipsa cuiva pe care nu l-a întîlnit decît în fantezie“. Acel cineva era Hugo Rask, un artist plastic care „lucra cu imagini cinetice şi text, într-o combinaţie considerată magnifică, ieşită din comun“ şi „era apreciat pentru patosul lui moral, total opus superficialităţii contemporane“. Ester se îndrăgosteşte nebuneşte de Hugo Rask şi pentru că „tot ce discutau ei doi (

Hugo şi Dragan Dragovic, prietenul acestuia) avea de-a face cu lumea întreagă şi cu eternitatea. Lucrurile mărunte şi cele de zi cu zi nu-i preocupau“. 

Din momentul în care îl cunoaşte pe Hugo, viaţa lui Ester se topeşte în pasiunea pentru el: „Pasiunea o devora pe dinăuntru. Toţi cilindrii motoarelor cu ardere internă intraseră în funcţiune“. Ester îşi pune ordine în viaţă, în stilul ei caracteristic, pentru a-i face loc lui Hugo: scapă de elementele neesenţiale, precum partenerul ei de viaţă din acel moment. Şi, de atunci încolo, existenţa i se învîrte în jurul lui Hugo. 

Auspiciile nu s-au arătat atît de favorabile, de la început: „Hugo nu urmărea niciodată pînă la sfîrşit ce zicea Ester. Ester urmărea întotdeauna ce spunea Hugo. Pe nici unul nu-l interesa cu adevărat Ester, dar pe amîndoi îi interesa el“. Şi totuşi, Ester şi Hugo au mers înainte cu relaţia: „Ester se gîndea că, dacă poţi duce o conversaţie de la ora 13 pînă la ora 22, n-ai de ce să-ţi faci griji. În concluzie, viitorul era luminos“. 

Timpul trecea şi conversaţiile continuau. Şi totuşi, nimic altceva nu se întîmpla: „Băteau pasul pe loc, deşi era foarte limpede care era direcţia“. Ester avea, mereu, nevoie de mişcare şi direcţie. Nu-i ajungea

ul, nu-i ajungea să lase lucrurile să meargă: „Îi era lehamite de plictiseală, întotdeauna îi fusese urît plictisul. Prefera să se chinuie decît să se plictisească“. 

Ester înaintează în relaţie pe aceeaşi direcţie proprie, cînd imaginară, cînd reală. Ea vrea mereu să aşeze lucrurile pe făgaşul din mintea ei: „Ester nu era fericită, deşi îşi uniseră trupurile. Nu i se părea că el fusese clar. Se frămînta, nu ştia ce va urma“. 

„Ce va urma“, în

-ul lui Ester, era foarte important. Totul trebuia judecat în termeni de secvenţialitate şi responsabilitate: „El îşi asumase o răspundere intrînd în trupul ei, ceea ce însemna promisiunea unui lucru care trebuia împlinit. În consecinţă, ea avea drepturi…“. Ester gîndea în termeni de onoare şi datorie. Hugo – în cei de libertate. 

Ciocnirea dintre cele două direcţii ucide speranţa, cea care mai ţinea trează relaţia pentru Ester. Iar realitatea aduce cu sine certitudinea. Certitudinea sfîrşitului, a suferinţei şi a unui alt fel de puritate: „Suferinţa se va intensifica şi se va concentra în următoarele zile, dar acum era mai pură, mai puţin neclară. Nu mai rămînea nimic de înţeles“.  

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

West Side Hallo Fest Festival Halloween sector 6 (16) jpg
Ai planuri pentru weekend? Ce evenimente sunt în București pe 7 și 8 noiembrie
De la concerte susținute de artiști cunoscuți și spectacole de teatru până la festivaluri de film, proiecții pentru copii, expoziții și evenimente în aer liber, oferta de petrecere a timpului liber este una variată.
Aer polar - ger - vremea- meteo- frig- inghet- FOTO Shutterstock
După ploi vine gerul: vremea se răcește brusc în weekend. Temperaturile coboară sub -10 grade în unele regiuni din țară
Vremea se răcește în toată țara în acest weekend, iar temperaturile vor coborî sub valorile normale pentru această perioadă, cu minime negative în aproape toate regiunile și posibil ger în estul Transilvaniei. Meteorologii anunță și intensificări ale vântului, ceață și precipitații slabe, izolat.
larisa udila jpg
Larisa Udilă și-a anulat vacanța în Maroc! De ce a renunțat influencerița la plecarea planificată de la începutul anului
Socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, iar Larisa Udilă a simțit acest lucru pe propria piele. Influencerița a fost nevoită să renunțe la vacanța pe care o planificase alături de soțul ei, Alexandru Ogică, după ce afacerea familiei a ajuns într-o perioadă extrem de aglomera
Alexandru Rogobete fostul ministru al Sănătății la Interviurile Adevărul FOTO: Cătălin Mănescu 9371 jpeg
Alexandru Rogobete, la Interviurile Adevărul, ora 13.00. De ce sună ministrul Sănătății incognito la spitale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, este invitat astăzi, de la ora 13:00, la Interviurile Adevărul, unde va vorbi despre problemele din sistemul sanitar.
Sade Carleena Robinson jpg
Descoperire macabră pe malul lacului Michigan! Rămășițele unei tinere ucise după o întâlnire în 2024 au fost găsite de un trecător
Unul dintre cele mai terifiante cazuri judiciare din Statele Unite ale Americii revine în atenția publică printr-un nou episod dureros pentru familie.
Helsinki
Țara europeană care oferă vacanțe gratuite persoanelor singure. Care sunt condițiile și la ce întrebare trebuie să răspunzi
O țară europeană oferă o vacanță gratuită de patru zile persoanelor singure din întreaga lume, într-o campanie care îmbină turismul, gastronomia și întâlnirile romantice.
Pensionar - bărbat - cu patura pe el si cu factură în mână
„Legea iernii” propune ajutoare între 300 și 1.200 de lei pentru românii vulnerabili. Cine ar putea primi banii în sezonul rece
Românii cu venituri mici ar putea primi ajutoare cuprinse între 300 și 1.200 de lei în sezonul rece. AUR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede acordarea unui sprijin financiar pentru pensionari, familii monoparentale și persoane cu handicap.
briose cu gutui jpg
Brioșe cu gutui, desertul care îți îndulcește zilele răcoroase
Gutuile dau acestor brioșe un parfum aparte și un gust dulce-acrișor, numai bun de savurat alături de un ceai cald. Un desert de toamnă potrivit pentru micul dejun, o gustare sau o pauză dulce în mijlocul zilei.
Premierul estonian Kristen Michal
Estonia avertizează Europa să nu negocieze cu Putin: „Nu încercați să-i faceți pe plac dictatorului”
Premierul estonian Kristen Michal susține că Europa trebuie să intensifice presiunea economică asupra Moscovei prin sancțiuni, în loc să încerce să negocieze direct cu Kremlinul.