Păsări călătoare, spre țări mai calde

Publicat în Dilema Veche nr. 784 din 28 februarie – 6 martie 2019
Păsări călătoare, spre țări mai calde jpeg

Cursa low cost București-Catania e plină de copii, te simți ca într-o creșă sau o grădiniță. Bebeluși de cîteva luni, copii ceva mai mari, preșcolari, cu toții la prima oră a dimineții au ochii cîrpiți de somn, plîng din orice sau le e foame, părinții nu vor plăti trei euro pentru un croissant în timpul zborului, le spun să rabde pînă vor ajunge „acasă“, iar acasă nu mai înseamnă România, înseamnă sudul Italiei. În februarie, aproape nimeni nu pleacă în Sicilia ca turist, avionul aparține exclusiv migranților și seamănă, de fapt, cu o rată între două sate mai îndepărtate, între o lume mai veche și familiară și alta unde se cîștigă banii și se poate supraviețui mai ușor. Sîntem rugați de către stewardesă să ne mutăm, să facem un schimb cu un cuplu de pe primele locuri, pentru că „avem acolo un infant și regulamentul nu ne permite“. O femeie în jur de 20 de ani își leagănă ușor „infantul“ și îi murmură ceva la ureche ca să-l liniștească, însă el nu pare afectat de toată agitația dinaintea zborului, ne privește cu ochi mari, de o culoare lăptoasă, încă nedefinită. „Ați mai călătorit cu el?“ „Sigur“, răspunde tatăl cu oareșce mîndrie, în timp ce mama, după ce se așază pe scaun, își dezgolește discret un sîn ca să-i dea copilului să sugă. Par doi oameni de bun-simț de la țară, mă întreb oare ce muncesc ei acolo, în sudul Italiei, dacă într-adevăr și-au găsit un rost, dacă le e mai bine decît în satul lor. În spatele nostru e un alt „infant“ ceva mai energic decît primul – o fetiță blondă de două-trei luni, cu ochi albaștri și niște gene incredibil de lungi, ireale. Fetița oscilează între două stări – ba rîde, ba se smiorcăie –, stewardesele sînt topite după ea, la un moment dat, una dintre ele o ia în brațe ca să i-o arate comandantului, în cabină. „Comandantul are și el o fetiță cu ochi albaștri, exact la fel ca ai ei!“, spune stewardesa ca să-și justifice gestul, apoi îi înapoiază mamei copilul. Bănuiesc că scurta vizită a fetiței străine „la locul de muncă“ l-a bucurat pe pilot într-o dimineață perfectă pentru zbor. Am decolat de ceva vreme, sîntem deja deasupra norilor, la 10.000 de metri. Cerul e senin – un azzuro infinito, exact ca-n reclame și exact ca ochii fetiței, nu se simte nici o urmă de turbulențe, de parcă nici n-am zbura, de parcă am fi rămas suspendați undeva deasupra pămîntului, într-un timp indecis. La 10.000 de metri, toți copiii au amuțit, părinții lor care fac naveta între România și Italia dorm, în avion e atît de multă liniște. Imaginea familiei adormite cu care am făcut schimb de locuri e de-a dreptul idilică – femeia doarme cu capul sprijinit pe umărul soțului, protejîndu-și cu brațul drept copilul. Oare ce visează oamenii ăștia? În ce limbă? În română sau italiană? Unde se visează?

După o oră și ceva, avionul își modifică poziția, începe să coboare. Plafonul de nori e foarte jos, nu se vede nici o părticică din Mediterana. În schimb, la următorul viraj, ne apare în față un munte, unul singur. Un munte în formă de con cu vîrful teșit, fumul care iese din con se împrăștie în lumina clară, albăstruie, a dimineții, soarele strălucește din plin. Am senzația că ne îndreptăm spre un capăt magic de lume. Oamenii din jurul nostru se trezesc pe rînd, încep să-și facă planuri pentru zilele următoare, vorbesc despre muncile lor, despre zidărie, cules de portocale sau despre sezonul turistic care va începe curînd și atunci or să mai pice și ceva bani în plus, din bacșișuri. Mama fetiței cu ochi albaștri e mulțumită că la azilul de bătrîni unde lucrează i-a mai sosit o colegă nouă, o negresă care o va înlocui în tura de noapte, așa că va avea timp să stea mai mult cu copiii. Familia e de undeva de prin Moldova, după accent. Au patru copii – fetița și trei băieți aproape identici care parcă au plecat în excursie cu școala, pentru că toți au niște ghiozdane în spate. Fetița e în grija mamei – o femeie robustă, îmbătrînită prematur, tatăl își supraveghează băieții: „Lasă, tată, că acuși ajungem acasă, mîncăm ceva și dup-aia, dacă e vreme bună, mergem la plajă!“. Comandantul ne anunță binedispus că vom ateriza pe aeroportul din Catania în 20 de minute. A fost cel mai pașnic zbor de care am avut parte vreodată, fără atacuri de panică provocate de fobii inutile – cum ar putea să pice un avion cu atîția copii adormiți, pierduți în visele lor? Și așa a început prima mea călătorie în Italia, țară pe care o știu pe de rost din atîtea șlagăre de la San Remo pe care le fredonam încă de pe vremea cînd eram copil, atîtea filme ale neorealismului italian pe care le-am descoperit în facultate, atîtea imagini ale picturii renascentiste, atîtea povești care pot să înceapă cu „dacă într-o noapte de iarnă un călător...“, o țară a cărei limbă o înțeleg în proporție de 60%, dar n-o pot vorbi pentru că n-am învățat-o nicăieri, o țară la care am tot visat, dar unde n-am reușit să ajung niciodată pînă acum. Însă toți oamenii ăștia mult mai tineri decît mine și cu o viață mai așezată – familie, copii, care n-au auzit în viața lor de Antonioni și de Fellini, poate că au ascultat la un moment dat o arie dintr-o operă de Verdi, însă n-au știut ce este – nu merg în Italia ca să vadă Capela Sixtină, și-au luat pur și simplu inima în dinți și-au plecat. Imigrația nu va fi niciodată un fenomen cultural, de multe ori nici nu-ți mai alegi țara de adopție, te duci unde au mai fost și alții din satul tău, te pripășești, nu contează cîtă istorie și cîtă frumusețe e în jurul tău, nu contează dacă e Italia, Anglia sau Groenlanda, la urșii polari, dacă ar fi fost după tine nici n-ai fi plecat, ai fi rămas acasă cu mamaie și cu nașii, dar ce să-i faci dacă nu te descurci aici, n-ai ce să-i faci! Odată, în aeroportul de la Frankfurt am văzut un grup de chinezi care veniseră la muncă în Germania și care m-a impresionat – erau terminați după nu știu cîte ore de zbor, nici măcar nu mai aveau curiozitatea să privească în jur la lumea „civilizată“ în care ajunseseră, nu erau uimiți, nu mai aveau nici o reacție, un coordonator le striga numele de pe o listă ca să se convingă dacă erau toți, ca și cum ar fi făcut un inventar de obiecte, ei abia dacă răspundeau apatici, doar stăteau pe bagajele lor și mîncau ouă fierte, le decojeau încet și le mîncau unul după altul.

În aeroportul din Catania, românii noștri încep să se împrăștie, aproape nici unul n-a plătit bagaj de cală, și-au înghesuit cîteva lucruri în gențile pe care le-au putut lua gratis în cabină. Afară e cald, un soare plăcut și binefăcător de primăvară, sînt peste 16 grade, noi am plecat de la -3, ne întîmpină cîțiva portocali și lămîi plini de fructe. Mie mi se pare exotic și neobișnuit, celor cu care am călătorit li se pare banal. În stația de autobuz, moldoveanul își păstorește familia numeroasă, le-a luat băieților un suc de la un magazin din afara aeroportului pe care și-l împart acum frățește. Îl întreb în română ceva despre orarul autobuzelor spre Siracuza și începe să vorbească brusc și vivace într-o italiană perfectă de parcă cineva i-ar fi apăsat un buton, apoi își dă seama și-mi răspunde cam fără chef, în română. Ca și cum, odată ajuns acolo, s-ar fi setat brusc pe o altă limbă, încercînd să o uite pe cea nativă care deja nu mai contează.

Scriu pe terasa de pe acoperiș a pensiunii din Siracuza unde vom locui doar pentru cinci zile, toată călătoria asta se va transforma într-o amintire, nu știu dacă voi mai ajunge aici vreodată. Pe acoperișul de vizavi e o columbărie, în fiecare seară un puști italian de vreo 14 ani fluieră ca să-și cheme acasă porumbeii risipiți în zbor pe deasupra orașului. Unii se întorc, alții mai zăbovesc în legea lor pe alte acoperișuri. Ieri a fost vijelie, nici n-au putut să iasă din adăpost, încercau să își ia zborul și se izbeau de zidurile vechi de peste 400 de ani. În fiecare seară, puștiul italian își cheamă fluierînd cu insistență porumbeii acasă și de fiecare dată, cînd se plictisește, fluieratul său se tranformă într-o frîntură de cîntec.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.