Părinți bătrîni, copii bătrîni

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

La terasa unei pizzerii din cartier care are cîteva mese și scaune chiar pe trotuarul pe unde trece destulă lume, am asistat la următoarea scenă: o mamă și o fiică – imposibil să fi fost altceva, dincolo de faptul că semănau, exista între ele un anumit gen de familiaritate – s-au apropiat încet de terasă, fiica își susținea mama care mergea în baston și s-au așezat la o masă. Mama, trecută bine de 80, poate chiar spre 90, mică, uscată, aproape mumificată, însă cel mai bine îți dai seama după mîini cît de bătrîn e omul, după pielea aceea subțire ca un pergament fragil, întins la maximum pe oase, gata să se rupă. Fiica, în jur de 60, scundă și durdulie, îmbrăcată neglijent într-o pereche de blugi și un tricou, genul „nu mai contează, nu mă mai alege nimeni de-acum”. S-au așezat pe scaune cu același oftat de parcă obosiseră amîndouă în același timp, deși diferența de vîrstă era de cel puțin 20 de ani. Pentru cîteva minute s-au odihnit în tăcere, mama și-a sprijinit bastonul de masă, fiica și-a aprins o țigară cu un gest de fumătoare veche, a tras primul fum cu sete. Apoi au făcut amîndouă același gest, aproape în același timp – și-au scos din genți niște sacoșe goale din acelea de cîrpă care sînt atît de demodate pentru au dispărut de o sută de ani, le-au împăturit și le-au băgat la loc în genți. Ca un mic ritual, cumpărăturile au fost amînate pentru mai tîrziu sau lăsate pe altă dată. Am încercat să surprind frînturi din conversația lor, de fapt un lung monolog al fiicei, masa nu era chiar atît de aproape. Femeia vorbea fără șir, tot felul de fleacuri – despre inundația de la ea din bloc și despre nu știu ce instalator pe care nu l-a găsit, deși l-a tot sunat, o fi pățit ceva omul?, de obicei răspundea din prima și era foarte amabil, despre un incident de pe stradă, un vagabond care a furat poșeta unei doamne, acolo, mai jos, chiar la intrarea în pasaj, i-a smuls-o pur și simplu, a văzut cu ochii ei cum s-a întîmplat, n-a intervenit nimeni, oamenilor nu le mai pasă de nimic, despre nu știu ce preot care e lacom și hapsîn, pus pe căpătuială. Bătrîna privea strada prin ochelarii ei fumurii și nu spunea nimic. Dădea din cap în semn că ascultă, la un moment dat chiar și-a făcut o cruce mică drept răspuns, un fel de „Doamne ferește!”, totuși nu avea nici o replică, nu participa în mod activ la discuție. Pentru cealaltă, însă, nu conta lipsa ei de reacție, conta doar că era acolo, lîngă ea, așa că fiica continua să vorbească, să-și împărtășească viața ei cu toate mirările și tristețile ei mărunte unei statui a sfîrșelii, a neputinței, pentru că dincolo de înveliș, de tăcere, era tot ea – mama – și era încă în viață. Scena m-a înduioșat profund, apoi m-a mirat faptul că dintre cei trei cheleneri de la terasă nici unul nu le acorda vreo atenție, nu le întreba nici măcar dacă vor un pahar cu apă. Ca și cum cele două nici n-ar fi existat. M-am revoltat – o fi o atitudine ostilă legată de bătrînețe care nu e „comercială”, nu are putere de cumpărare, nu are nevoie de pizza sau de înghețată? Chiar am vrut să le atrag atenția băieților tineri care serveau că nu le-au adus celor două femei nici măcar un meniu, apoi m-am gîndit: de ce mă bag eu? Poate că scena asta se repetă, de fapt, în fiecare zi, e o mică haltă a lor în drum spre casă. Într-adevăr, pînă să apuc să zic ceva, cele două s-au ridicat, cu același oftat cu care se așezaseră, bătrîna și-a luat bastonul, fiica a prins-o de braț și în pas de melc au pornit mai departe.

Nu știi exact cînd se întîmplă, dar se întîmplă – la un moment dat îți dai seama că părinții tăi îmbătrînesc, din niște oameni vii, activi, pe care te puteai baza în orice situație, se transformă inevitabil în niște moși și niște babe. Cînd a trecut timpul – peste ei, peste tine? Deși nu a fost un moment precis, totuși au existat niște semne, uneori derutante, exact așa cum vara, după 15 august, încep să se simtă primele semne ale toamnei, soarele încă arde, însă lumina devine mai blîndă, se îndulcește, mai cade cîte o frunză, se întunecă mai repede, totul devine cumva nostalgic. Cînd au apărut semnele, de ce nu le-ai dat atenție? Poate atunci cînd îi sunai și auzeai pe fundal un televizor cu un sonor dat de fiecare dată din ce în ce mai tare, „Mamă, ce e cu televiorul ăla, de ce se aude așa de tare?”, „Cum, că nu-i tare deloc, ți se pare...” sau „Așa l-a dat taică-tu, cred că nu mai aude bine...” (niciodată nu e vorba despre tine, mereu e vorba despre celălalt). Televizorul cu aceleași știri care se repetă la nesfîrșit, și ei se uită, se tot uită, așteptînd de undeva o schimbare de care să se agațe. Însă după o vîrstă, schimbările nu mai vin. S-a întîmplat poate atunci cînd ți-ai dat seama că uită, că îți povestesc aceleași lucruri, cu aceleași cuvinte, iar cînd le spui „Mi-ai mai zis asta de mai multe ori!”, te contrazic și se supără? Mai bine nu le mai zici nimic, îi lași să povestească, dai din cap, asculți. Iar ție nu-ți mai vine să le zici chiar orice, așa cum făceai în trecut, cînd părinții îți erau mai mult niște camarazi, luptați umăr la umăr pentru aceleași cauze, aceleași valori. Iar acum dintr-odată ți se par cumva defazați, au rămas un pic în urmă, sînt situații pe care nu le mai înțeleg ca înainte. Sînt activi în spațiul online și pe Facebook, dar nu înțeleg de fapt cum funcționează spațiul virtual, practic își mută sufrageria de la ei de acasă online, iar dacă „prietenii” de acolo nu reacționează așa cum s-ar fi așteptat se supără, interpretează și așa se strică prietenii reale care durează de 40 de ani. Oare s-a întîmplat atunci cînd ai băgat de seamă că nu te mai ascultă cu aceleași interes ca înainte, că așteaptă să termini ce ai de spus ca să vorbească ei, uneori unul peste altul? Sau atunci cînd ai descoperit că au căpătat niște frici pe care nu le aveau, că nu le mai vine să plece oriunde, oricînd cu mașina, la munte sau la Viena, că amînă o călătorie pe care și-o doresc de ani buni la nesfîrșit și mereu găsesc motive, „costă prea mult, am mai avut de făcut ceva prin casă și am cheltuit banii, să mai punem ceva deoparte din pensie, lasă că poate că la anul...”. Știi deja că le greu să mai iasă din spațiul lor personal, prind rădăcini. Apoi semnele sînt din ce în ce mai multe, ești deja în toamnă și cad frunzele cu duiumul, ce bine că sînt sănătoși!, deși mama se plînge că ia un pumn de pastile, pentru tensiune, pentru circulație, pentru aia, pentru cealaltă, pe stradă merg încet, prea încet, nu se mai pot ține după tine, au nevoie de o bancă, de un popas în drum spre casă, poate terasa unei pizzerii din cartier care e plină de lume. Cu siguranță că nu mai poți ignora semnele și fiecare se transformă într-o mică lovitură, un mic șoc pentru tine, adultul încă energic, însă angoasat, înfruntîndu-și cu spaimă vîrsta de mijloc. Te enervează faptul că părinții tăi îmbătrînesc, în loc să accepți situația. Pentru că nu e vorba doar despre ei, e vorba și despre tine, îți dai seama brusc că și tu, la rîndul tău, îmbătrînești odată cu ei.

După aproape o oră, cînd am plecat de la terasă, le-am regăsit pe cele două, mamă și fiică, pe o bancă, într-un mic scuar dintre blocuri, un alt popas. Fiica vorbea, mama asculta și dădea din cap la răstimpuri. Parcurseseră încă vreo două sute de metri împreună. Din drum, din viață.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.