Paralia Katerini – această colonie românească de peste mare

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu am ajuns niciodată în Grecia pînă anul acesta. Pur și simplu nu s-a nimerit, am naufragiat de fiecare dată pe malul mării bulgăresc care e mai aproape, mai decent și încă mai ieftin decît la noi. Desigur, îmi doream să ajung, ca în nenumărate alte locuri. Și pentru că în România există un fan-club care crește de la an la an, oameni care nu încetează să-mi povestească cu entuziasm despre ospitalitatea grecească, despre marea perfectă, despre insule, atmosferă și mîncare, aveam mari așteptări (unii dintre ei nici nu mai concep o altă destinație de vacanță în afară de Grecia după care tînjesc un an întreg). Așadar, am ajuns în Grecia absolut întîmplător, ca o variantă de întoarcere din Albania, niște prieteni de pe Facebook care aveau mașină s-au oferit cu generozitate să mă culeagă de pe drumuri și am stabilit un loc convenabil de întîlnire pentru ambele părți, în Paralia Katerini. Nu știam nimic nici despre Paralia asta unde urma să petrec două zile, însă m-am gîndit că nu are cum să fie prea rău, în fond e în Grecia! Am luat un bus din Korcea (40 de euro), am trecut frontiera prin munți, la graniță ne-au dat jos din autocar cu tot cu bagaje ca pe niște vite, cam așa se întîmpla și cu românii prin anii ’90, probabil atitudine de țară UE față de țară non-UE, m-am amestecat printre muncitorii migranți albanezi încărcați cu papornițe de rafie, oameni săraci și necăjiți, am trecut cu piciorul, bus-ul ne aștepta dincolo, doar mie mi-a zîmbit vameșul și mi-a urat bun-venit pentru aveam pașaport european. Trist. Apoi, pentru mine a început Grecia – drumuri impecabile, ca-n Germania, tunele prin munți cum n-o să avem noi nici în 50 de ani, peisaje largi, spectaculoase, absența gunoaielor de pe marginea drumului, apoi, în sfîrșit, în depărtare Marea Egee sclipind albastră în soarele după-amiezii și muntele Olimp pe care îl veneram încă din copilărie de cînd citeam Legendele Olimpului în două volume – Zeii și Eroii. Recunosc că am avut ceva emoții plăcute cu ochi ușor umeziți, ca atunci cînd am ajuns pentru prima oară la Paris. După cinci ore de călătorie am ajuns în sfîrșit la Katerini, am luat un taxi spre Paralia și aici s-a terminat Grecia pentru mine. M-am pomenit în mijlocul unei stațiuni banale de pe litoral unde s-a construit excesiv și urît, iar hotelurile înghesuite unele peste altele, cu balcoane de unde nu se vedea nici o mare, doar cearceafurile întinse la uscate ale turiștilor de alături, semănau toate cu niște blocuri de nefamiliști, unde se vorbea aproape exclusiv în românește, pînă și grecii, iar anunțurile comerciale de la cîrciumi te invitau la ciorbă de burtă și ceafă cu cartofi prăjiți. Unde naiba sînt? – m-am întrebat. Dar pînă să mă lămuresc, m-am prăbușit pe o terasă și am intrat pe booking ca să-mi găsesc un hotel pentru două nopți. Am găsit unul care părea OK la 60 de euro pe noapte (în plin sezon, ce vrei? – în Albania avusesem parte de cazări fabuloase la 35 de euro... dar sîntem în țară UE și foarte turistică pe deasupra). Am plătit cu cardul în timp ce privirile mi-erau distrase de corpurile de gospodine românce care își afișau cu nonșalanță vergeturile, desigur, de pe plaja de alături, în vreme de bărbații români și unguri (am aflat mai tîrziu) își plimbau dintr-o parte în alta burțile de bere – în sfîrșit, un loc bun pentru mine, cu oameni normali, mi-am zis, apoi am descoperit că plătisem o rezervare pentru săptămîna următoare. Asta e, m-am dus la hotel ca să le explic ălora situația. Acolo l-am întîlnit pe patron, un grec bronzat, la bustul gol, frumos – Adonis, ce mai! –, exact așa cum îmi imaginam eu eroii din cartea Eroii din copilărie și mai avea și muntele Olimp pe fundal. Grecul, binevoitor în primă instanță, dar șmecher. Da, îmi poate da o cameră, dar numai pentru o singură noapte, de a doua zi totul e full. Există o posibilitate să-mi recuperez banii? Nu. Să fi fost eu în locul grecului cel frumos, mi-aș fi dat înapoi cei 60 de euro, pentru că sigur își va închiria camera săptămîna viitoare la cît de aglomerată era Paralia. Și iată-mă în camera mea de 120 de euro pe noapte – o cameră de hotel din Saturn, cu nisip în cădița de baie și robinete ruginite, însă ceva mai funcțională, cel puțin mergea aerul condiționat. Ies pe balcon, vizavi văd pe alte balcoane trei babe și un moș care jucau cărți, alături niște adolescente în costume de baie dansau și se pozau pentru TikTok. Sînt lihnită de foame, nu mai mîncasem de la micul dejun. Îmi zic: hai să merg și eu la una dintre faimoasele taverne grecești, să mănînc un pește, că doar d-aia sînt în Grecia! Găsesc una chiar pe malul mării, pare un local simplu, perfect, față de masă din aia în carouri, muzică grecească în surdină – exact cum îmi povestiseră prietenii mei din fan-clubul Grecia. Mă așez discret la o masă de patru persoane, nu existau de două persoane, alături două mese mari „de familie”, ambele din Moldova, după accent, poate Iași sau mai degrabă Vaslui. Hau meni persons? – mă întrebă fata. Just me – zic. Fata se schimbă un pic la față (de asta mi-am dat seama mai tîrziu, recapitulînd incidentul), dar îmi aduce meniul. Comand un pahar de vin, dovlecei cu tzatziki, pește, mă orientez undeva pe la 20 de euro (în Albania, cu banii ăștia mîncam două mese consistente). Vine vinul, vine și mîncarea, nu mă grăbesc să mănînc pentru că totul mustește în ulei, dovleceii sînt îmbibați de ulei, porția de pește e meschină, cartofii prăjiți sînt din pungă. Beau din vin și mă uit la mare, trag cu urechea la masa de alături – aud ceva pe românește, desigur despre niște bugete locale, licitații și „eu fără două mii de euro nu mă bag!”. Sînt deja în România. Vinul e bun, în schimb, îmi mai iau un pahar, în momentul în care încep să ciugulesc din dovlecei și din pește, vine fata cu nota. „Îmi pare rău, dar patronul are nevoie de masa asta!” Păi, nici n-am terminat de mîncat, îi zic, e total nepoliticos, eu nu sînt un client? „Ba da – zice ea –, i-am spus patronului, dar nu hotărăsc eu.” Am o mică criză de furie (după o lună în Albania în care am fost total zen), trîntesc farfuriile pe masă, îi arunc fetei 20 de euro, în fond nu are nici o vină. Merg să vorbesc cu patronul, care îmi comunică sec că am stat prea mult pentru o amărîtă de cină de 20 de euro, iar din cauza mesei mele ocupate, el pierde o masă de 20 de persoane. Nici nu știu cum să reacționez, nu mi s-a întîmplat niciodată așa ceva. Îi spun că mă simt umilită, fac fotografii prin local, el, senin, așteaptă să mă potolesc și să plec. Seara, la ora 10, merg pe străzile stațiunii aproape plîngînd, în jurul meu e muzică, lumini, discotecă, înghețată, porumb copt, morișcă, kebab și zeci de români care se simt bine, se simt ca acasă, care apreciază că grecii au scris pentru ei acolo, în limba română, ciorbă de burtă și ceafă de porc (deși grecii, din cîte știu, nu se omoară nici cu ciorba de burtă, nici cu ceafa de porc...). Sînt șocată de cît de departe poate să ajungă românizarea asta, manelizarea asta, starea „de bine” a românilor care ajung cu timpul să colonizeze, scoțînd banul din buzunar, spații din Grecia, din lume. Mă întorc în camera mea cu robinete ruginite la baie care e aproape identică cu o cameră de hotel din stațiunea Saturn – cea pe care părinții mei o evitau cel mai mult, pentru că aici veneau numai neamurile proaste. Nu reușesc să adorm pînă pe la două, pe la unu ies ca să-mi iau un souvlaki – adică o bucată de pîine cu cartofi prăjiți din pungă și cu urme inexistente de carne, toată mîncarea din Paralia asta e o vomă, dar cu prețuri în euro.

A doua zi mă mai calmez, trebuie să-mi petrec încă o zi aici, nu am ce face. Mă mut, la sugestia grecului frumos, dar șmecher, la hotelul băbuței de vizavi, care mi se pare mai prietenoasă. Alți 66 de euro. În total, am cheltuit în Paralia 250 de euro în trei zile, bani cu care m-am descurcat în Albania timp de o săptămînă, fără să mănînc lături. Băbuța îmi recomandă pentru prînz restaurantul de alături – normal, sînt vecinii ei. „Măcar au carne proaspătă!” Deci ăsta să fie criteriul? Merg și la plajă, mă amestec și eu printre femeile gospodine și bărbații cu burți de bere, în fond sînt una de-a lor, dar nici nu îndrăznesc să răspund la telefon ca să fiu auzită că vorbesc în română, mi-e rușine de limba și de țara mea, cum mi s-a întîmplat de multe ori în Franța, în Germania, în Austria, unde am încercat să mă țin departe de români. Mai puțin în Albania, unde am vorbit limba română cu plăcere și cu mîndrie aproape în fiecare zi, însă în general nu cu români, cu albanezi care și-au terminat studiile în România și cu aromâni.

A doua zi sînt pe picior de plecare cînd ajung la hotel două familii cu două mașini cu numere de Iași. „Fată, hai că e frumos aici... ți-am zis eu!” „Da, e mai frumos ca-n Creta... să știi că și în Creta mi-a plăcut, adică mi-au plăcut peisajele, dar aici pare mai bine... cum or fi camerele? Or fi avînd vedere la mare, că așa scria pe site?” Chiar înainte să mă urc în mașina prietenilor mei le zic: „Camerele nu au vedere la mare, dar balcoanele sînt generoase... să nu mîncați la taverna Korali, că se mănîncă prost! Vacanță plăcută!”. Îmi dau seama că, după o lună departe de țară, cel mai tare m-a marcat întîlnirea brutală cu compatrioții mei.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Razboi in Ucraina FOTO Ministerul ucrainean al Apărării jpg
Ritmul infernal al contraofensivei Kievului, un coșmar pentru ruși VIDEO
Modul excepțional în care a funcționat ofensiva ucraineană a permis trupelor Kievului să recucerească Lîman, un nod strategic de transport din nord-estul provinciei Donețk.
elon musk
Elon Musk, criticat după ce a susținut că Rusiei i se cuvine Crimeea
Elon Musk a fost aspru criticat după ce a propus ca Rusia să păstreze Crimeea. De asemenea, cel mai bogat om din lume a făcut mai multe propuneri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia.
20 jpg
De la eșecurile lui Putin, la iluziile lui Zelenski
O privire comparativă a evoluțiilor recente diferite, ale fostelor republici sovietice socialiste, cu capitalele la Moscova și Kiev, poate limpezi ceea ce pare a fi acum o ceață densă pe teritoriul Federației Ruse și un soare incert, pe cerul nu tocmai senin al Ucrainei.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia