Păr

Publicat în Dilema Veche nr. 857 din 10 - 16 septembrie 2020
Zizi și neantul jpeg

Părul mi s-a părut întotdeauna un accesoriu feminin indispensabil. Bogăția lui, libertatea lui, neorînduiala lui, toate mi se păreau de la sine înțelese: nu-nțelegeam rostul unui păr domesticit și disciplinat, supus unor reguli care-l frustrau de posibila lui splendoare.

Asta s-a-ntîmplat, desigur, după un anumit moment. În clasa a II-a, cînd am început să am păr cît de cît lung din nou, eram bucuroasă să-l pot prinde în cozi. Pînă atunci, o perioadă destul de lungă, nu existase: pentru că mă operasem de torticolis înaintea clasei I și trebuise să stau în ghips, părul fusese tuns băiețește. Am și acum pozele de imediat după ghips, cu puținul păr care crescuse: se strînsese într-o grămăjoară ascuțită spre vîrful capului, asemenea unui cort al pieilor-roșii din vechi supraproducții.

Ghipsul în sine n-a fost o experiență atît de traumatizantă. Lipsa părului, însă, da. De atunci încolo mi-am promis, cumva, fără prea multe cuvinte, să nu mai fiu fără păr. Să-l las să crească, să fluture la propriu în vînt și să poată fi prins, la o adică, în codițe sau într-o coadă.

Clasa a VIII-a a schimbat lucrurile. Părul a crescut dincolo de imaginație: Puteam, la propriu, atunci cînd îl eliberam din coadă, să-l fac să se rotească-n jurul meu, ca-n filme. Țin minte senzația de eliberare pe care o aveam cînd plecam de la școală și ajungeam pe la Șincai, spre Parcul Tineretului: era ca și cum intram în zona liberă de restricții, zona hippie și încărcată de o senzualitate implicită. Acolo îmi permiteam să mă despletesc și să mă simt liberă și feminină.

Tot de atunci încolo ideea prinderii părului și a bentiței am început s-o percep ca pe o oprimare. Singura prindere posibilă și admisă rămăsese cea în coadă de cal – despre care, de altfel, mama îmi povestise că, atunci cînd făcuse facultatea, la sfîrșit de ani ʼ50, fusese pentru ea motiv de mustrare și chiar de vot de blam, considerată fiind o coafură cosmopolită. În liceu, părul pe umeri a devenit ceva obișnuit: nu neapărat un gest de cochetărie, ci de afirmare a identității.

Într-o epocă în care părul, cu atît mai abitir în cazul bărbaților, putea fi motiv de necazuri cu autoritățile. Bărbații nu aveau voie cu părul lung, se știe, sistemul se bătea cu pumnul în piept să reglementeze și deciziile fiecăruia legate de look-ul său. Să ai plete și barbă, într-o anumită perioadă, era un gest de frondă. Nu degeaba m-au obsedat timp îndelungat versurile din cîntecul Păsării Colibri „Vinovații fără vină”: „Nu contează cît de lung am părul, / Important e cît de mult gîndesc”.

La liceu, părul curgea, în general, liniștit pe umeri. Restricțiile existau, nu puteai avea, de pildă, „părul pădure”, ca-n cîntecul lui Phoenix și ca-n ziua de azi, cînd verdele e o opțiune, printre multe altele. Dar îl puteai purta zburătăcit, măcar în pauze sau cînd nu erau controale. Căci sistemul de atunci era plin de interdicții și reguli stupide, dar nu era consecvent: mereu se ițea cîte-o portiță în încrengătură.

În vremea facultății, la sfîrșit de ani ʼ80, am atins cota de sus a libertății permise părului pentru respectivele vremuri. Îi puneam funde, clame și piepteni, chiar colorați, și nimeni nu-i mai reglementa curgerea. Putea să ajungă cît al lui Rapunzel, deși nu eram închisă în nici un turn. Putea fi ca în Hair (Milos Forman, 1979), mai ales în perioada revoluționară și protestatară ce a urmat începînd cu decembrie 1989.

Oricum, nimeni nu i-a mai ținut socoteala, pînă a trebuit să încep să lucrez undeva. Puținul timp petrecut în învățămînt a fost suficient să mă convingă că nu vreau să lucrez într-un loc în care părul va fi iarăși constrîns. Am ales locuri mai zburdalnice, în care-l puteam flutura-n vînt iarăși. Pînă cînd, într-o zi, s-a întîmplat să devin mamă.

Totul s-a schimbat. Nimic din ceea ce părea doar al meu nu a mai fost strict al meu. Libertatea gîndului și a părului s-a transformat în responsabilitate față de o altă ființă, ieșită din propria ta ființă într-un mod inexplicabil. Și neajutorată, dependentă de tine pentru supraviețuire. În condițiile astea, toanele părului pe care, altădată, în copilărie, mi-l împletea cu flori de prin parc o mătușă fermecătoare, cu o minte rătăcitoare, nu-și mai aflau rostul. Lăsat de capul lui, uitat, neglijat, părul și-a pierdut culoarea și a crescut fără formă și măsură.

Cert e că, într-o zi, o cunoștință cu care m-am întîlnit după mult timp mi-a semnalat că era gri și dizgrațios. Atunci l-am reobservat în sfîrșit și eu, și m-am întors cu agresivitatea trezirii spre el, făcînd aproape la fel ca Susannah din Legends of the Fall (Edward Zwick, 1994): mi l-am tot scurtat pînă am ajuns aproape să nu mai am deloc. A fost o revoluție a părului: după ce a început să mai crească, am început și eu să-i acord iar atenție și culoare. A trecut, de atunci, prin diverse culori.

Mi-am adus aminte de istoria lui cu ocazia pandemiei: în timpul ei, părul a devenit iar un personaj. A crescut nemăsurat și și-a reluat rolul de plete-rîu pe umeri, parafrazîndu-l pe Coșbuc. Băgîndu-l iar în seamă, parcă mi-am recîștigat o parte dintr-o identitate cîndva pierdută.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești